Ne aflăm la răscruce de drumuri. Peste câteva zile, lugojenii vor fi chemați la urne pentru alegerea primarului, iar tensiunea în clasa politică a atins cote paroxistice. Rezultatul unui sondaj recent arată că doar doi candidați din cei unsprezece (Francisc Boldea și Claudiu Buciu) pot fi luați în calcul.
Ceilalți rup procente din electorat și complică și mai mult o situație și așa destul de complicată. Cred că nici măcar acum, unele partide de dreapta nu înțeleg că ele, din prea mult orgoliu, fac jocul celor de pe partea stângă a eșicherului politic. Le amintesc că ciolanul e prea mic și lumea prea multă și că, în final, vor culege doar firimituri. Nu sunt așa de naiv să cred că în ceasul al doisprezecelea își vor sacrifica interesele de grup pe altarul binelui pentru cetățean. Poate doar electoratul lor va înțelege și va îndrepta lucrurile la urnă. 
Cele trei mandate ale lui Francisc Boldea nu au adus transformări substanțiale în aspectul și bunăstarea cetății. Ritmul de dezvoltare social-economic a avut, în această perioadă, trei cadențe: încet, pe loc și deloc. Întorcându-mă în timp cu doisprezece ani, îmi aduc aminte de seara în care Francisc Boldea a devenit primar. Îmbrăcat într-un treining, a dat năvală în primărie, însoțit de un alai de susținători. Parcă asistam la demonstrația de forță a unor suporteri îmbătați de bucuria victoriei. Vă mai amintiți, domnule Boldea, momentul? Am auzit că pretorienii care vă însoțeau, l-au scuipat, înjurat și îmbrâncit pe predecesorul dumneavoastră. Nu aveți cum să fi uitat, pentru că așa ceva nu se uită. Am vrut doar să vă spun că Marius Martinescu a plecat din această lume, ducând cu el arsura scuipatului de pe obraz. Cum ar fi să vi se întâmple așa ceva peste câteva zile? Nu vă neliniștiți, era doar o întrebare retorică și nimic mai mult. Dar ce a fost, a fost, iar ce va urma, vom vedea.
După trei mandate cenușii, cred că al nostru primar ar fi trebuit să se retragă. Hai să recunoaștem, tovarășe Franți, că generația noastră e cam expirată și nu prea avem cu ce ne mândri. Nu are rost să ne punem medalii în piept, pentru că nu le merităm. Degeaba ne facem noi operații estetice, că lumea tot ne recunoaște. Ne-am rupt în tinerețe în ode și imnuri, iar când ne-am trezit într-o dimineață, capitaliști, noi chiar am crezut că suntem. Numai noi știm cum ne-am mai ars la repezeală carnetele de partid și cum am mai plâns în taină când l-au împușcat pe tătucu’. Ce dor ne mai mistuie încă și astăzi, de o ședință de partid, de un angajament că vom face cincinalul în patru ani jumate, de o defilare sub flamuri roșii, de un cântec patriotic… Ce vremuri tovarășe, ce vremuri! Hai, că iar m-a luat nostalgia vremurilor trecute și am uitat de subiect. Deci, ziceam că, noi lugojenii ne aflăm la răscruce de drumuri și tare mi-e teamă că nu vom avea inteligența și nici curajul de a alege o cale nouă. Dacă vom călca pe poteca lui Francisc Boldea, bănuiesc că vom ajunge într-o fundătură din care nu ne mai scoate nici dracu’.
Lugojenii ar trebui să se trezească din amorțeală și să înțeleagă că trebuie să alegem schimbarea, altfel copiii și nepoții noștri vor trebui să plece cu bocceluța prin lume, în căutarea unui trai decent. Soluția este Claudiu Buciu. Că vă place sau nu, ăsta este adevărul. Altul mai bun nu avem și mai cred că o generație expirată nu mai are dreptul de a hotărî viitorul generației mai tinere. Vârsta a treia nu este întotdeauna vârsta înțelepciunii, așa că înțelegeți ce vreau să spun.
Epoca lucrului prost făcut a trecut. „Las’ că-i bun și așa” nu mai poate fi sloganul vremurilor care vin, așa că lăsați generația mai tânără să-și construiască singură viitorul. Acum, nu peste patru ani, așa cum este sfătuită să facă! Ce ziceți, domnule Francisc Boldea, nu credeți că am dreptate?
Dan TIMARU
