Iulius Mall

Prima piscină a sezonului de vară se deschide la Lugoj. Cât costă o zi de relaxare

Sezonul estival debutează oficial la Lugoj odată cu deschiderea primei piscine în aer liber. Începând din acest weekend, lugojenii și nu numai sunt așteptați la piscina Razada, care își redeschide porțile pentru public.

Administratorii complexului spun că decizia a fost luată atât ca urmare a temperaturilor ridicate din ultimele zile, cât și a numeroaselor solicitări venite din partea celor dornici de relaxare. Piscina este încălzită, astfel încât poate fi folosită în condiții confortabile încă de la începutul sezonului.

Publicitate

Vizitatorii vor avea la dispoziție un spațiu dedicat relaxării, cu apă curată, zone de odihnă și o atmosferă liniștită, potrivită pentru petrecerea timpului liber alături de familie sau prieteni. Reprezentanții locației anunță că piscina va fi deschisă zilnic pe toată durata verii, începând de sâmbătă, 30 mai.

Tarifele de acces diferă în funcție de intervalul orar și de categoria de vârstă. Deschiderea piscinei marchează, astfel, startul activităților de sezon la Lugoj și oferă o alternativă de relaxare în zilele caniculare.

Și alte locații, precum J’adore din Lugoj sau Hanul lui Bogdan din Făget, au anunțat sau deja au deschis piscinele pentru vara 2026.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate