Viața în jungla politică are legile ei nescrise. Politicienii sunt precum animalele de pradă. Carnivorele mari mănâncă erbivore mici, carnivorele mici mănâncă erbivorele și mai mici. Iar, la rândul lor carnivorele, mari sau mici, se mănâncă între ele, ori de câte ori au prilejul. Atât timp cât mâncare este din belșug, democrația acestei junglei este în floare.
Regele animalelor politice stăpânește autoritar peste întreaga adunare și împarte democrație după pofta inimii sale. Nimeni nu scâncește și nimeni nu întinde mâna spre halca stăpânului. Așa cum e ea, democrația junglei politice, merge perfect, mai ales când politicienii se întâlnesc rar și stau la o distanță confortabilă unul față de celălalt. 
Din când în când însă, se întâmplă câte un incident ciudat. Când șeful dă semne de slăbiciune, toată adunătura de supuși începe să mârâie. Mai grav este când leul din fruntea partidului este rănit și trage să moară, desigur, politic. Atunci începe carnavalul. Să vezi hienele flămânde cum dau târcoale conducătorului iubit până mai ieri, căruia îi făceau plecăciuni supuse și îi cântau osanale când mai primeau și ele un os de ros, din marea lui mărinimie.
Numai în acest moment, hienele își doresc cu adevărat mai mult decât aveau. Până acum, acest deziderat era ascuns doar într-un ungher al minții lor. Acum, când simt miros de sânge, cer asta cu glas strident. Vor să fie respectate, să li se dea locul care cred că li se cuvine, să fie adulate, la fel cum a fost cel care acum este pe ducă. Acum, hienele încep să se viseze lei. Exersează, în fața oglinzii, comportamentul leului. Scheaună în baie, încercând să imite răgetul lui… și nebunia continuă și în viața reală.
Cam așa văd eu situația actuală din PSD Lugoj. Leul, desigur un leu mai mic, un leu de Buchini, trage să moară politic. E rănit de moarte și hienele îi dau târcoale. Vor să îl sfâșie. Să îi ia locul. Să devină lei. Dar hienele astea vor rămâne veșnic hiene. Mănâncă stârvuri. Așa vor face mereu. Dar nu e vina lor. Așa au fost învățate, ba mai mult, au suferit în timp mutații genetice, iar gena lor dominantă le dictează comportamentul hidos. Deprinderile moștenite de la înaintașii lor au devenit un mod de a fi.
Sunt vremuri tulburi și nimeni nu mai poate recunoaște hiena ajunsă leu. Este o luptă continuă, o imensă mizerie morală, o repetabilă povară, de care niciun politician nu poate scăpa. Nici măcar Francisc Boldea. Acum, hienele au prins cu dinții lor puternici beregata conducătorului. Nu îi vor mai da drumul decât atunci când vor veni alți lei ca să îl salveze. Dar nu mai e niciun leu primprejur… sunt doar hiene!
Dan TIMARU
