Moment decisiv pentru Rebeca! În această seară, de la ora 20:30, lugojeanca Rebeca Tomescu urcă pe scena de la PRO TV în Marea Finală a emisiunii „Românii au talent”. Cu sprijinul comunității locale și al telespectatorilor din întreaga țară, tânăra are șansa de a câștiga trofeul și marele premiu pus în joc. Votul publicului este cel care va decide câștigătorul, iar mobilizarea lugojenilor este mai importantă ca niciodată.
Finala va fi transmisă în direct, iar liniile de vot se vor deschide imediat după anunțul oficial „START VOT”, lansat de prezentatorii emisiunii, după ce toți concurenții își vor fi terminat momentele artistice.
Cum o puteți vota pe Rebeca Tomescu în Finală
Publicul își poate exprima opțiunile prin două modalități distincte:
-
Prin SMS: Se pot trimite până la 10 voturi la numărul 1444, folosind numărul de concurs al Rebecăi (acesta va fi comunicat oficial în cadrul emisiunii, la începutul transmisiunii).
-
Online (Gratuit): Pe platforma oficială voteaza.protv.ro. Votul se exprimă introducând o adresă de e-mail validă și trebuie obligatoriu confirmat/validat din mesajul primit pe e-mail. Pentru a spori șansele, organizatorii permit votarea de pe mai multe adrese de e-mail diferite.
Mesajul Rebecăi pentru lugojeni: „Acum este cel mai important să fiți alături de mine”
Înainte de a păși sub lumina reflectoarelor în cel mai important moment al parcursului său de până acum, Rebeca Tomescu a transmis un mesaj emoționant de recunoștință și mobilizare pentru toți cei care au susținut-o:
„Dacă m-ați susținut până acum, acum este cel mai important să mă susțineți. Știu că v-am tot rugat să mă votați, dar acum este cel mai important să fiți alături de mine. Odată ce toți concurenții și-au prezentat momentele, începe „start vot”, și atunci este rândul vostru să votați. Sunt foarte recunoscătoare că m-ați adus până aici și m-aș bucura foarte mult să fiți cu mine până la final. Vă mulțumesc!”
Emisiunea începe la ora 20:30. Pregătiți-vă telefoanele și adresele de e-mail pentru a o susține pe talentata lugojeancă în drumul spre marele trofeu!