Connect with us

Social

Povestea fascinantă a lugojeanului care a făcut parte 16 ani din Legiunea Străină

Publicat

în

Legiunea Străină este o unitate a armatei Franceze învăluită dintotdeauna într-o  aură de mister. Legendele țesute în jurul acestei instituții militare sunt datorate în general, lipsei de transparență a acțiunilor sale. Ceea ce se știe însă cu siguranță este faptul  că legionarii sunt militari antrenați special pentru a face față celor mai grele situații existente în zonele de conflict. Pregătirea lor profesională, fizică și psihică ne face să-i privim pe acești oameni cu respect. Unul dintre aceștia este și bănăţeanul Cristian Dorin Bot.

RETIM

De la Institutul de Minerit, la Legiunea Străină

Născut la 1 octombrie 1967 în Bocșa, județul Caraș-Severin, Cristian Dorin Bot, la vârsta de 9 ani se mută împreună cu familia în Lugoj, tatăl lui fiind dintr-o comună din apropierea orașului. După terminarea liceului s-a înscris la Institutul de minerit din Petroșani. Nu s-a regăsit în această specialitate și după un an și s-a orientat spre o altă facultate, la Timișoara. Revoluția din decembrie, ca la majoritatea tinerilor din vremea aceea l-a făcut să-și schimbe planurile de viitor și în anul 1992  plecă în Germania. După aproape doi ani, din cauză că viza de muncă nu i-a mai fost prelungită, se întoarce acasă. După câteva luni, pleacă în Franța și se înscrie în Legiunea Străină.

Fascinat de uniforma militară și animat de un puternic spirit de aventură, alege acest drum, conștient că numai aici va avea posibilitatea unică de a vedea lumea. Motivaţia materială nu era prea convingătoare dar celelalte avantaje compensau cu prisosință acest aspect. Dacă ar fi rămas în țară, posibilitatea de a se realiza era incertă.

În vara anului 1994, tânărul Cristian s-a prezentat la Dijon la un centru de recrutare și a solicitat înrolarea în Legiunea Străină. Candidatura i-a fost admisă și a urmat lungul șir al probelor de admitere. În urma lui se închidea ușa trecutului, deschizându-se cea a viitorului. A fost admis și repartizat la o unitate de încorporare și selecție din Aubanie, o localitate situată la 13 km de Marsilia. Erau aici candidați de pe toate meridianele globului. Toate rasele umane – albi, negri, galbeni.   Candidații erau supuși zilnic la teste medicale, psihologice, de logică sau sportive. Formularele  care trebuiau completate de obicei erau în limba maternă,  dar lui i-au fost date în limba germană, pe motiv că cele în limba română, momentan, lipsesc. Probabil  au vrut să-i testeze cunoștințele în germană, știind că a locuit în Germania aproape doi ani.

După o lună de zile i s-a comunicat că a fost admis. A urmat apoi perioada de instrucție. Patru luni, zi și noapte, un program intensiv de pregătire fizică, psihică și militară au supus la grea încercare pe viitorii legionari . Nu aveau nicio zi liberă. Activitatea era infernală. Marșuri de zi sau de noapte, trageri, cățărări pe stânci, poligoane cu obstacole, traversări de ape și alte probe extenuante  îi mențineau într-o veșnică alertă.

Erau sub o permanentă supraveghere a cadrelor. Cristian devenise o mașină care executa ordine. Dorința de a reuși era așa de mare, încât a trecut cu seninătate peste toate încercările. Oricum, nimeni nu mai putea da înapoi. Perioada aceasta era obligatorie. La șfârșitul ei puteai să te retragi sau să semnezi un contract pe cinci ani, dar până atunci funcționa deviza: Mergi sau crapă!

Plata se făcea în funcţie de cât de riscantă era misiunea

La sfârșitul celor patru luni de instrucție, mulți renunțau la cariera militară. Cristian a depus jurământul și a semnat un contract pe o perioadă de cinci ani. Devenind angajat al Legiunii Străine beneficia acum de un alt statut.  Instruia recruții și aștepta să fie trimis la specializare. După cele patru luni de foc a urmat o altă perioadă de specializare în cele patru discipline la alegere: infanterie, parașutism, geniu și geniu de munte. El a ales infanteria.

Specializarea a făcut-o la Nimes și astepta nerebdător să fie trimis în prima misiune. Erai plătit în funcţie de ceea ce făceai. Mai exact, în funcţie de gradul de risc pe care îl implica locul unde erai trimis. Cel mai mult contau sporurile ataşate salariului. Cele mai căutate erau posturile cu cele mai multe sporuri, însă fiecare era repartizat acolo unde putea face față. Se organizau diferite teste şi primeai doar domeniul pentru care aveai pregătirea necesară. Niciodată nu se discutau implicațiile politice ale acțiunii și nici cele morale. În cele din urmă a sosit și ziua cea mare. Unitatea a fost chemată în sprijinul trupelor ONU.

   ,,Pregătirea a fost scurtată din cauza evenimentelor din ex-Iugoslavia, unde am fost trimiși în sprijinul trupelor ONU. Dezintegrarea Iugoslaviei s-a produs deosebit de violent. Aici ne-am trezit în plin război. Într-o seară s-a dat alarma și am pornit spre Srebenica unde sârbii atacaseră localitatea. Aveam de parcurs aproximativ 200 de km. Dimineața când am ajuns acolo, măcelul încetase iar familiile au cules deja morții. Ici și colo mai zăreai câte un cadavru ciuruit de gloanțe. O mică parte din noi ne-am cantonat într-o vale, între cele două tabere beligerante, restul au ocupat alte dispozitive. Noaptea a urmat un atac furibund între sârbi și bosnieci. Era iadul pe pământ. Cerul era luminat de trasoare, de parcă erupea un vulcan. Nu se trăgea asupra noastră, dar situația putea degenera. Am deschis și noi un foc de intimidare spre dealul din dreapta, trăgând mult deasupra lor, dar nici nu cred că au sesizat acest lucru. Spre dimineață ne-au sosit ajutoare, dar focul încetase demult. Acesta a fost botezul focului. Războiul din ex- Iugoslavia cu ororile lui va rămâne mereu viu în amintirea mea“, povestește Cristian Bot

După primii cinci ani mulți se retrag din sistem de aceea se fac mereu înrolări.  Efectivul acestei armate este de aproximativ opt mii de militari și el trebuie menținut. Contractele celor care doresc să rămână se prelungesc la cerere, perioada limită fiind de 15 ani, după care te poți pensiona.

Misiuni în întreaga lume

Cristian  a rămas în Legiune 16 ani. În toată această perioadă a traversat continente și oceane spre obiectvele unde avea de îndeplinit diferite misiuni. A fost în Bosnia, în câteva insule din Polinezia Franceză, unde Franța are baze militare, iar legionarii trebuiau să le asigure securitatea, în Republica Djibouti, când s-a declanșat conflictul cu Etiopia, în Coasta de Fildeș când câteva triburi au declanșat o lovitură militară menită să-l alunge pe președintele pro-francez în Kosovo  și în alte multe locuri în care se declanșau acțiuni mai mult sau mai puțin secrete.

O misiune mai deosebită a executat în Mururoa, insulă unde Franța a testat bomba atomică în subteran între anii 1966 și 1996. Galeriile erau astupate cu clopote imense de beton dar trebuiau păzite de turiștii prea curioși care ar fi dorit să intre în catacombe. Gradul de radiație era în limita admisă dar legionarii dinaintea lor, care au păzit zona au avut serioase probleme de sănătate. Cristian spune că un militar din Legiune nu stă doar în tranșee și trage cu arma. Legiunea Străină nu este o unitate de asalt menită să cucerească, ea intervine doar acolo unde pacea și democrația este amenințată.

În anul 2010, după 16 ani de activitate Cristian Bot se retrage din activitatea militară. A mai rămas în Franța  până în anul 2014 apoi s-a întors în țară, desigur un alt om, cu o altă viziune despre viață și cu o altă percepere a realității înconjurătoare.  Actualmente trăiește la Lugoj, este căsătorit cu Mirela și au împreună o fată de zece ani, pe nume Hannah.

După două decenii de pribegie prin lumea largă, în bărbatul matur de astăzi nu se mai regăsește nimic din tânărul de odinioară.

„Personal nu mă simt schimbat dar cu siguranță că sunt un alt om. Cei 16 ani petrecuți în Legiune au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Am văzut locuri minunate, am participat la evenimente deosebite și am întâlnit oameni excepționali. Acum trăiesc sub codul onoarei, bazat pe o disciplină riguroasă, bucurându-mă de familia mea”, mai spune Cristian Bot.

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Solicitare urgentă de la spital. Are nevoie de o sumă importantă de bani, în lupta cu coronavirusul

Publicat

în

FOTO Arhiva

Trei cereri de finanțare din partea spitalului lugojean vor fi discutate astăzi, de către consilierii locali. Dintre acestea, două sunt solicitări de câte 250.000 de lei, iar cea de-a treia este o solicitare pentru o deschidere de la buget pentru suma de 20.579 de lei.

RETIM

Banii vor fi folosiți pentru achiziția de materiale sanitare necesare activităților combaterii coronavirusului. De exemplu, spitalul trebuie să achiziționeze urgent 2.700 de seringi, dar și aproape 500 de combinezoane impermeabile.

Tot astăzi, Consiliul Local Municipal discută bugetul propus de conducerea spitalului pentru cheltuielile din 2021 și lista de investiții.

Citiţi mai departe

Social

Debarasează-te în mod legal și  GRATUIT de deşeurile periculoase!

Publicat

în

©Cornel Putan

În perioada 1 februarie – 15 martie se desfăşoară campania organizată de RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș pentru colectarea deșeurilor periculoase în zona 0 a judeţului Timiş în localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda, Boldur, Brestovăț, Chevereșu Mare, Costeiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina.

RETIM

CINE poate preda deşeuri periculoase

Cetățenii din localităţie menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar deșeurile periculoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii

DEŞEURILE PERICULOASE sunt:

  • ambalaje care conţin reziduuri de substanţe pericu­loase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase
  • ambalaje metalice care conţin o matrica poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), in­clusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale fil­trante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte),
  • materiale de lustruire şi îm­brăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase
  • vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase
  • baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aces­te baterii
  • solvenţi, acizi, alcali
  • uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile
  • de­tergenţi cu conţinut de substanţe pericu­loase
  • butelii de gaz sub presiune (inclusiv haloni), cu conţinut de substanţe peric­uloase
  • deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase,
  • pesticide
  • deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.

ATENŢIE! Deșeurile periculoase nu trebuie amestecate cu alte categorii de deșeuri (reziduale, reciclabile, de construcții, etc.)!

ATENŢIE! Nu se colectează în cadrul acestor campanii deșeurile electrice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, computere, etc.)!

Deșeurile periculoase se păstrează în gospodărie până în momentul aducerii voluntare la punctul de colectare și nu se depun pe domeniul public în afara programului de colectare.

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile periculoase

Detalii despre efectuarea acestor campanii pe www.retim.ro  si www.adidtimis.ro/stiri.

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

 

 

Citiţi mai departe

Social

Situația din spitalul lugojean care l-a iritat pe primar. „Sunați-mă direct, când treceți prin așa ceva!”

Publicat

în

FOTO expreslugoj.ro

O relatare de pe siteul totuldespremame.ro, a unei lugojence care a născut la spitalul din Lugoj, l-a iritat pe primarul Claudiu Buciu. Edilul a transmis pe pagina sa de Facebook, că a citit cu stupoare situația prin care a trecut tânăra mamă la spitalul din oraș.

RETIM

„Nu putem face totul deodată. Sunt multe lucruri nelalocul lor despre care nu știm mai nimic pentru ca nu au fost în grija nimănui, niciodată. Așadar, vă rugăm frumos, ca oricând treceți prin astfel de momente, sau oricând vi se cer foloase necuvenite pentru munca pe care funcționarii publici (inclusiv personalul medical) trebuie să o presteze în folosul dvs., sau oricând vi se cere să aduceți medicamente sau materiale sanitare de acasă pentru a fi tratați în spitalul nostru, să ne sunați direct la primărie. Eu răspund la orice telefon primit. Nu trebuie să vă dați numele sau datele de contact ci doar să ne dați elemente de identificare cât mai exacte cu privire la situația prin care treceți și persoanele responsabile. Dacă nu ne aduceți la cunoștință direct toate aceste probleme, lucrurile se vor rezolva, dar într-un timp mai îndelungat. Cu cât știm mai din timp despre aceste probleme, cu atât le vom rezolva mai rapid. Cu atât mai rapid ne vom scăpa de cei responsabili și vom pune lucrurile la punct. Vă asigur de toată determinarea mea în a corecta aceste derapaje pe care vreau sa le consider solitare. Deocamdată”, a scris primarul Lugojului.

Totul a pornit de la povestea Alexandrei Sălbăgean, care a rămas marcată de ce i s-a întâmplat la spitalul din Lugoj.
Iată. mai jos, relatarea lugojencei, pentru sitetul totuldespremame.ro

”Mă numesc Alexandra Salbagean și aș vrea să vă împărtășesc și vouă povestea nașterii copilului meu în spitalul din Lugoj, o experiență care pentru mine a fost traumatizantă.

Din săptămâna 30 de sarcină mi s-a scurtat colul, a trebuit să fac injecții cu dexametazonă, iar doctorul care îmi urmărea sarcina mi-a spus că e miracol dacă ajung la 37 de săptămâni. Am început să pierd dopul gelatinos pe la 35 de săptămâni, iar la controlul din săptămâna 36, doctorul meu mi-a spus să aștept până la 38 de săptămâni, când vine din concediu, să mă pregătească pentru naștere.

Fiind îngustă în bazin, mi-a spus că îmi este recomandată cezariana. Evident, mi-a sugerat că, dacă cumva încep contracțiile seara, să mă pun liniștită la somn, iar dimineața, când mă trezesc, să merg la spital. Am ajuns la 37+1, iar seara, spre surprinderea mea, mi s-a rupt apa.
Doctorul meu, fiind în concediu, evident că nu a răspuns la telefon, nici mie, nici medicului de gardă. La ecograf, bebelușul meu cântărea undeva la 3 kg, iar medicul de gardă, un om extraordinar, mi-a spus că voi naște ușor și repede natural. La ora 22, am intrat în sala de nașteri, iar la 00:35 am și născut.

Dar bebelușul meu avea 3,750 kg și cordonul strâns în jurul gâtului, iar acest lucru l-au observat doar când a rămas pur și simplu blocat în bazinul meu. L-au scos vânăt, nu mișca, nu respira. M-am panicat și am întrebat dacă mi-a murit copilul. În jurul meu, toți erau agitați.
După ce l-au resuscitat, a început să plangă. A fost cel mai frumos moment din viața mea. Însă, a doua zi au început părțile rele. Doamna doctor neonatolog a venit a doua zi de dimineață și mi-a spus: „Copilul e bine, dar nu își mișcă brațul. Semnează repede că ești de acord să îi facem radiografie, să vedem dacă nu cumva este clavicula ruptă, cu toate că noi noi suspectăm că este vorba despre paralizie de plex brahial.
Am simțit că îmi cade cerul în cap în momentul acela. Am început să plâng și evident că nu am mai citit ce m-au pus să semnez. Nici acum, după 4 luni, nu știu ce am semnat. Încurajările doamnei au fost: nu plânge, nu e nimic grav, trece de la sine!

Și mai rele au fost momentele în care trebuia să merg la alăptat. Mi-a venit laptele foarte greu, iar una dintre cele două asistente de acolo mi-a spus: ”Dacă nu ai lapte, de ce vii la copil să îl deranjezi? Nu știi că și așa e cum e copilul tău? Nu mai veni!”
Bun, când mi-a venit laptele, am mers din nou la copil, nu știam nici cum să-l pun la piept. Copilul era mereu sătul de lapte praf. M-au tras de sâni, îmi spuneau: „Unde îți e instinctul de mamă?” Sau „Vai, ce o să faci tu când te duci cu copilul acasa?”.

M-au terminat psihic. Îmi era frică să merg să îmi văd copilul, din cauza „doamnelor” de acolo. Odată, copilul meu a început să plângă cât îl țineam în brate, a venit o doamnă și mi l-a smuls efectiv din brațe, spunând: „Nu trebuie să îl ții jumătate de oră în brațe” și s-a enervat și le-a luat bebelușii tuturor fetelor care erau la alăptat.

Sfatul doctoriței a fost să nu merg niciunde cu copilul, că sigur își va reveni singur. Mi-a mai zis că dacă vreau să fiu totuși liniștită, să merg la un neurolog. Și a fost bine că am mers, pentru că altfel copilul rămânea nenorocit pe viață. Mulțumesc din suflet doctorului care a fost de gardă și asistentelor care m-au asistat la naștere pentru că, datorită lor, copilul meu e bine acum. În schimb, toată secția de neonatologie m-a lăsat cu un gust amar, am plecat de acolo cu multe frustrări și cu multă durere în suflet. Mămicile nu merită să fie tratate în scârbă și în bătaie de joc.

Am plecat din spital fără să știu să schimb scutecul copilului, fără să știu să îl îmbrac. Copilul meu era sătul de lapte praf și iritat în zona scutecului. Ar trebui ca în zilele pe care le petreci în spital ca proaspăt mămică să ți se arate toate lucrurile pe care va trebui să le faci acasă, nu să ți se spună ”te vei descurca!” și atât”.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite