Connect with us

Social

Povestea fascinantă a lugojeanului care a făcut parte 16 ani din Legiunea Străină

Publicat

în

Legiunea Străină este o unitate a armatei Franceze învăluită dintotdeauna într-o  aură de mister. Legendele țesute în jurul acestei instituții militare sunt datorate în general, lipsei de transparență a acțiunilor sale. Ceea ce se știe însă cu siguranță este faptul  că legionarii sunt militari antrenați special pentru a face față celor mai grele situații existente în zonele de conflict. Pregătirea lor profesională, fizică și psihică ne face să-i privim pe acești oameni cu respect. Unul dintre aceștia este și bănăţeanul Cristian Dorin Bot.

De la Institutul de Minerit, la Legiunea Străină

Născut la 1 octombrie 1967 în Bocșa, județul Caraș-Severin, Cristian Dorin Bot, la vârsta de 9 ani se mută împreună cu familia în Lugoj, tatăl lui fiind dintr-o comună din apropierea orașului. După terminarea liceului s-a înscris la Institutul de minerit din Petroșani. Nu s-a regăsit în această specialitate și după un an și s-a orientat spre o altă facultate, la Timișoara. Revoluția din decembrie, ca la majoritatea tinerilor din vremea aceea l-a făcut să-și schimbe planurile de viitor și în anul 1992  plecă în Germania. După aproape doi ani, din cauză că viza de muncă nu i-a mai fost prelungită, se întoarce acasă. După câteva luni, pleacă în Franța și se înscrie în Legiunea Străină.

Fascinat de uniforma militară și animat de un puternic spirit de aventură, alege acest drum, conștient că numai aici va avea posibilitatea unică de a vedea lumea. Motivaţia materială nu era prea convingătoare dar celelalte avantaje compensau cu prisosință acest aspect. Dacă ar fi rămas în țară, posibilitatea de a se realiza era incertă.

În vara anului 1994, tânărul Cristian s-a prezentat la Dijon la un centru de recrutare și a solicitat înrolarea în Legiunea Străină. Candidatura i-a fost admisă și a urmat lungul șir al probelor de admitere. În urma lui se închidea ușa trecutului, deschizându-se cea a viitorului. A fost admis și repartizat la o unitate de încorporare și selecție din Aubanie, o localitate situată la 13 km de Marsilia. Erau aici candidați de pe toate meridianele globului. Toate rasele umane – albi, negri, galbeni.   Candidații erau supuși zilnic la teste medicale, psihologice, de logică sau sportive. Formularele  care trebuiau completate de obicei erau în limba maternă,  dar lui i-au fost date în limba germană, pe motiv că cele în limba română, momentan, lipsesc. Probabil  au vrut să-i testeze cunoștințele în germană, știind că a locuit în Germania aproape doi ani.

După o lună de zile i s-a comunicat că a fost admis. A urmat apoi perioada de instrucție. Patru luni, zi și noapte, un program intensiv de pregătire fizică, psihică și militară au supus la grea încercare pe viitorii legionari . Nu aveau nicio zi liberă. Activitatea era infernală. Marșuri de zi sau de noapte, trageri, cățărări pe stânci, poligoane cu obstacole, traversări de ape și alte probe extenuante  îi mențineau într-o veșnică alertă.

Erau sub o permanentă supraveghere a cadrelor. Cristian devenise o mașină care executa ordine. Dorința de a reuși era așa de mare, încât a trecut cu seninătate peste toate încercările. Oricum, nimeni nu mai putea da înapoi. Perioada aceasta era obligatorie. La șfârșitul ei puteai să te retragi sau să semnezi un contract pe cinci ani, dar până atunci funcționa deviza: Mergi sau crapă!

Plata se făcea în funcţie de cât de riscantă era misiunea

La sfârșitul celor patru luni de instrucție, mulți renunțau la cariera militară. Cristian a depus jurământul și a semnat un contract pe o perioadă de cinci ani. Devenind angajat al Legiunii Străine beneficia acum de un alt statut.  Instruia recruții și aștepta să fie trimis la specializare. După cele patru luni de foc a urmat o altă perioadă de specializare în cele patru discipline la alegere: infanterie, parașutism, geniu și geniu de munte. El a ales infanteria.

Specializarea a făcut-o la Nimes și astepta nerebdător să fie trimis în prima misiune. Erai plătit în funcţie de ceea ce făceai. Mai exact, în funcţie de gradul de risc pe care îl implica locul unde erai trimis. Cel mai mult contau sporurile ataşate salariului. Cele mai căutate erau posturile cu cele mai multe sporuri, însă fiecare era repartizat acolo unde putea face față. Se organizau diferite teste şi primeai doar domeniul pentru care aveai pregătirea necesară. Niciodată nu se discutau implicațiile politice ale acțiunii și nici cele morale. În cele din urmă a sosit și ziua cea mare. Unitatea a fost chemată în sprijinul trupelor ONU.

   ,,Pregătirea a fost scurtată din cauza evenimentelor din ex-Iugoslavia, unde am fost trimiși în sprijinul trupelor ONU. Dezintegrarea Iugoslaviei s-a produs deosebit de violent. Aici ne-am trezit în plin război. Într-o seară s-a dat alarma și am pornit spre Srebenica unde sârbii atacaseră localitatea. Aveam de parcurs aproximativ 200 de km. Dimineața când am ajuns acolo, măcelul încetase iar familiile au cules deja morții. Ici și colo mai zăreai câte un cadavru ciuruit de gloanțe. O mică parte din noi ne-am cantonat într-o vale, între cele două tabere beligerante, restul au ocupat alte dispozitive. Noaptea a urmat un atac furibund între sârbi și bosnieci. Era iadul pe pământ. Cerul era luminat de trasoare, de parcă erupea un vulcan. Nu se trăgea asupra noastră, dar situația putea degenera. Am deschis și noi un foc de intimidare spre dealul din dreapta, trăgând mult deasupra lor, dar nici nu cred că au sesizat acest lucru. Spre dimineață ne-au sosit ajutoare, dar focul încetase demult. Acesta a fost botezul focului. Războiul din ex- Iugoslavia cu ororile lui va rămâne mereu viu în amintirea mea“, povestește Cristian Bot

După primii cinci ani mulți se retrag din sistem de aceea se fac mereu înrolări.  Efectivul acestei armate este de aproximativ opt mii de militari și el trebuie menținut. Contractele celor care doresc să rămână se prelungesc la cerere, perioada limită fiind de 15 ani, după care te poți pensiona.

Misiuni în întreaga lume

Cristian  a rămas în Legiune 16 ani. În toată această perioadă a traversat continente și oceane spre obiectvele unde avea de îndeplinit diferite misiuni. A fost în Bosnia, în câteva insule din Polinezia Franceză, unde Franța are baze militare, iar legionarii trebuiau să le asigure securitatea, în Republica Djibouti, când s-a declanșat conflictul cu Etiopia, în Coasta de Fildeș când câteva triburi au declanșat o lovitură militară menită să-l alunge pe președintele pro-francez în Kosovo  și în alte multe locuri în care se declanșau acțiuni mai mult sau mai puțin secrete.

O misiune mai deosebită a executat în Mururoa, insulă unde Franța a testat bomba atomică în subteran între anii 1966 și 1996. Galeriile erau astupate cu clopote imense de beton dar trebuiau păzite de turiștii prea curioși care ar fi dorit să intre în catacombe. Gradul de radiație era în limita admisă dar legionarii dinaintea lor, care au păzit zona au avut serioase probleme de sănătate. Cristian spune că un militar din Legiune nu stă doar în tranșee și trage cu arma. Legiunea Străină nu este o unitate de asalt menită să cucerească, ea intervine doar acolo unde pacea și democrația este amenințată.

În anul 2010, după 16 ani de activitate Cristian Bot se retrage din activitatea militară. A mai rămas în Franța  până în anul 2014 apoi s-a întors în țară, desigur un alt om, cu o altă viziune despre viață și cu o altă percepere a realității înconjurătoare.  Actualmente trăiește la Lugoj, este căsătorit cu Mirela și au împreună o fată de zece ani, pe nume Hannah.

După două decenii de pribegie prin lumea largă, în bărbatul matur de astăzi nu se mai regăsește nimic din tânărul de odinioară.

„Personal nu mă simt schimbat dar cu siguranță că sunt un alt om. Cei 16 ani petrecuți în Legiune au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Am văzut locuri minunate, am participat la evenimente deosebite și am întâlnit oameni excepționali. Acum trăiesc sub codul onoarei, bazat pe o disciplină riguroasă, bucurându-mă de familia mea”, mai spune Cristian Bot.

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Bărbatul care nu a crezut în coronavirus, internat la Lugoj, salvat de medici. Recuperare după trei săptămâni de terapie intensivă

Publicat

în

Mai bine de trei săptămâni, atât a stat în terapie intensivă un bărbat din Balinț, sat aflat la 15 kilometri de Lugoj, zbătându-se între viață și moarte pe patul de spital. Acesta a contactat coronavirus, după ce și-a exprimat de mai multe ori convingerea că virusul nu există. Din nefericire, chiar bărbatul a avut neșansa să îl contacteze și să facă o formă extrem de gravă a Covid-19, boala cauzată de virus.

Lupta cu boala nu a fost ușoară nici pentru el, nici pentru medici. După mai bine de trei săptămâni de terapie intensivă, bărbatul a reușit într-un final să învingă coronavirusul, iar acum se află în perioada de recuperare. Este ultimul pacient internat la Lugoj cu coronavirus.

“El era un om pierdut, când a venit nu i se dădea nicio șansă. Era foarte grav de la început, a fost imediat intubat și a stat trei săptămâni așa. Acum are câteva zile de când e mai bine, are două teste negative, doar că încă are nevoie de suport medical și nu va fi externat până ce medicii nu vor considera că e în regulă să plece acasă. Deocamdată încă are traheostomia deci nu se poate externa, însă e pe drumul cel bun și sperăm să rămână așa”, a declarat pentru Lugojeanul.ro managerul spitalului, Erwin Floroni.

Pentru bărbatul din Balinț, medicii au încercat să găsească plasmă care să-i fie introdusă intravenos în corp, însă nu a fost găsită una potrivită pentru grupa lui de sânge. Astfel, tratamentul a fost unul pe bază de medicamente și oxigen, la care pacientul a răspuns într-un final. Medicii spun că îl vor monitoriza îndeaproape până ce vor fi siguri că poate fi lăsat să plece acasă.

Citiţi mai departe

Social

Povestea cutremurătoare a asistentului SMURD, trimis să-și salveze copilul lovit de o mașină lângă Lugoj

Publicat

în

Ministerul Afacerilor Interne a publicat pe pagina de Facebook poveste asistentului Sebastian Petruș care a fost trimis să intervină la o urgență, un copil lovit de o mașină la Fârdea. Pe drum a aflat că este vorba despre fiul său. De câteva minute elicopterul SMURD decolase de la Timișoara către Arad, unde urma să fie pregătit pentru o nouă urgență. Iată, mai jos, întreaga poveste așa cum a fost publicată de MAI.

„În acea dimineață echipajul medical, format dintr-un medic, doi piloți și Sebastian Petruș- asistent medical în cadrul SMURD Timiș, încheia încă o misiune cu succes și adăuga pe lista lungă un nou pacient salvat.

În timpul zborului au primit un apel prin stație.

– Vă rugăm să vă îndreptați către satul Fârdea. Un copil de 4 ani a fost lovit de o mașină. Urgent trebuie transportat la spital. Nu știm dacă a fost afectată coloana sau alte organe vitale. Nu se poate mișca și îl doare spatele.

Imediat pilotul a schimbat traseul aeronavei , iar echipajul medical a început să se pregătească pentru intervenție.

În acel moment telefonul lui Sebastian a sunat. Era soția lui.

– Să știi că voi întârzia. Sunt în elicopter, mergem la Fârdea să salvăm un copil.

– Mario a fost lovit de o mașină! Se plimba cu bicicleta… mai multe nu știu. M-au sunat ai mei să-mi spună, i-a răspuns soția în hohote de plâns.

În acel moment Sebastian a realizat că merge să-și salveze propriul copil. Era la bunici, vorbiseră dimineața la telefon și totul era în regulă…

Cu ochii în lacrimi, dar încercând să rămână lucid, Sebastian a indicat piloților care este cel mai bun loc de aterizare și a gestionat prin telefon transportarea copilului cu ajutorul unei ambulanțe către acel loc.

– Dar tu ești din zonă, l-a întrebat pilotul.

– Da și acum e vorba chiar de băiatul meu. El este victima, le-a răspuns Sebastian.

Ajuns la fața locului, Sebastian a alergat într-un suflet la ambulanță și acolo și-a zărit puștiul întins pe targă.

„Când m-a văzut cel mic, a început să plângă. Niciodată nu am crezut că văzăndu-mi baiatul plângând, voi fi cel mai fericit om de pe pământ. Știam că fiecare lacrimă de-a lui înseamnă că este în viață”- ne-a spus Sebastian.

Copilul a fost preluat de către elicopter și dus de urgență către Timișoara.

„Știam că trebuie să îl țin de vorbă pe cel mic, să nu adoarmă. Vorbeam întruna… ca niciodată, doar ca să nu închidă ochii. Îmi aduc aminte că îi citeam povești și voiam să îl văd cu ochișorii închiși, dar acum îl voiam treaz.

Ați auzit vreodată te iubesc? Pentru mine acel te iubesc spus de puiul meu, acolo sus în aer, a însemnat cel mai mult.”

La Timișoara, copilul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital.

A fost supus investigațiilor medicale de specialitate și Sebastian ne-a spus cu sufletul liniștit că acum este bine.

Ieri a fost operat la picior și va urma o perioadă de recuperare.

La ieșirea din operație puștiul și-a întrebat tatăl:

– Tati, dar de ce ai venit tu să mă salvezi?

– Pentru că asta e meseria mea…

– Tu salvezi și alți copii?

– Da, tati… salvăm pe oricine are nevoie de ajutor.

– Tati, când mă fac mare ca tine vreau să fiu!

Sebastian are 30 de ani și de 4 ani lucrează la SMURD. A participat la sute de misiuni, dar acum a avut parte poate de examenul vieții lui, să-și salveze propriul copil.

Știm că la fiecare intervenție Sebastian, la fel ca toți colegii lui salvatori, acționează cu aceeași dăruire și implicare.
Și mai știm că uneori lupta cea mai grea se dă cu sufletul!
Iar pentru asta… LE MULȚUMIM TUTUROR!”

Citiţi mai departe

Social

Dramă într-o familie din Măguri. Un copil de 13 ani este inconștient din 2018, după un accident rutier

Publicat

în

O familie din Măguri trăieşte un coşmar de peste un an şi jumătate. Din august 2018, Mario, un băiat jucăuş şi plin de viaţă, este ţintuit la pat. Mama băiatului a stat cu copilul aproape un an în spital, însuşindu-şi cunoştinţe de medicină care o ajută să îl trateze acasă pe copil.

August 2018. În satul Măguri, aparţinând municipiului Lugoj, are loc un tragic accident rutier. Un copil de 11 ani este lovit de o maşină. Părinţii susţin că băiatul era pe marginea drumului când a fost lovit de autovehiculul care circula cu viteză. Ancheta accidentului este în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, procurorii de aici având misiunea să stabilească modul în care s-au petrecut lucrurile.

Chiar dacă medicii îi dădeau şanse minime de supravieţuire, Mario a supravieţuit miraculos. A rămas, însă, cu sechele grave. Băiatul este inconştient, având nevoie să fie hrănit artificial.

Cum poate fi ajutată familia

În casa modestă, dar curată mama băiatului se îngrijeşte de copil, învăţând în cele 11 luni cât a stat cu Mario în spital tot ce ţine de administrarea tratamentelor.
„A stat şapte luni intubat, nu i s-au dat şanse că trăieşte. L-au scos de la aparat, a început să respire şi aproape 11 luni am stat cu el în spital. De atunci, este tot în starea asta vegetativă. A avut trei operaţii, două la cap, una la plămâni. Nu mişcă, nu vorbeşte. La dureri mai mişcă picioarele, mişcă mâinile”, a declarat Claudia Vodă, mama băiatului.
Întrebată ce nevoi are, în cazul în care cineva ar vrea să o ajute, Claudia Vodă nu a cerut bani. A spus doar că are nevoie de „pampers, aleze, dezinfectanţi, seringi, sonde de aspirat, ce este nevoie pentru un copil care este la pat”. Mama băiatului a mai declarat că ar ajuta-o şi o maşină de spălat haine după ce vechea maşină de spălat s-a stricat.

La solicitarea noastră, mama băiatului a pus la dispoziţie şi un cont bancar prin intermediul cărora cei care doresc, pot să o ajute: Banca Transilvania EURO – RO81BTRLEURCRT0536336101 LEI – RO34BTRLRONCRT0536336101 Beneficiar: Vodă Elisa Claudia

Citiţi mai departe

Cele mai citite