Un nou incendiu de proporții a izbucnit în dimineața de joi spre vineri pe autostrada A1, fiind vorba despre un al doilea autotren cuprins de flăcări într-un interval mai mic de 24 de ore, în județul Timiș.
Incidentul s-a produs la kilometrul 469 al autostrăzii A1, pe sensul de mers Timișoara – Lugoj, în zona Șanovița. Un autotren care transporta piese auto a fost cuprins de flăcări, incendiul manifestându-se violent la nivelul semiremorcii.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din Lugoj, Topolovățu Mare și Timișoara, cu mai multe autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor, semiremorca ardea generalizat, însă șoferul a reușit să decupleze capul tractor, evitând extinderea flăcărilor și producerea unor pagube și mai mari.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar incendiul a fost lichidat după o intervenție susținută a pompierilor. Acesta este al doilea incendiu de autotren produs pe autostrada A1, în județul Timiș, în mai puțin de 24 de ore, autoritățile urmând să stabilească cauzele exacte ale izbucnirii focului.