Un lugojean cumpăra, acum mai bine de 100 de ani, stațiunea Buziaș. În anul 1906, sesizând potenţialul turistic şi economic al Buziaşului, Jakob Muscong cumpără staţiunea Buziaş (inclusiv ştrandul şi captările de apă) cu 800.000 de coroane şi întemeiază ceea ce se va numi „Muschong – Băile Minerale Buziaş SA”. În 1907 a început construcţia fabricii de ape minerale „Phoenix”, iar un an mai târziu s-au ridicat câteva stabilimente balneare, Hotel Grand, Hotel Phoenix, centrul de tratament etc. Tot în 1907 s-a zidit Baia „Phoenix” (actuala Baie nr. 1), care se află la intrarea în parcul staţiunii. Practic, toată viitoarea Întreprindere balneară Buziaş, ulterior Băile Buziaş şi Apemin Buziaş au aparţinut lui Muschong şi familiei sale.

Jakob Muschong mai poseda fabricile de la Lugoj, Fabrica de cărămidă de la Sânnicolau Mare, Fabrica de cărămidă şi ţiglă de la Sântimbru (lângă Alba Iulia), dar şi o fabrică de cărămidă de la Budapesta, condusă de unul din ginerii săi. Muschong deţinea proprietăţi întinse în zona Petroşani, un mare domeniu forestier. Tot păduri avea şi în zona Nădragului, lemnul fiind folosit ca şi combustibil pentru fabricile sale.

Singura staţiune balneară cu cale ferată proprie

În 1914, turismul balnear începuse să se dezvolte la Buziaş, unde veneau turişti cu dare de mână şi de la Viena. În plus, exista necesitatea transportului lemnelor şi a tuburilor de oxigen pentru fabrica de ape minerale. Aşa a ajuns Buziaşul singura staţiune balneară dotată cu linie ferată proprie (inaugurată la 1914). Calea ferată, cu ecartament normal, avea 2,3 km lungime. Ing. Valentin Ivănescu, din Buziaş, ne-a declarat că, în 1896, când s-a dat în folosinţă calea ferată Timişoara-Buziaş (un an mai târziu, la 22 iulie 1897, s-a inaugurat linia Gătaia – Buziaş – Lugoj), în mod normal, gara din Buziaş ar fi trebuit să fie în apropierea centrului, mai exact pe dealul Bânţilor (după numele familiei Bânţu), lângă spital. Însă primăria n-a avut destui bani, iar compania de căi ferate a amplasat gara unde este acum. Aşadar, linia lui Muschong lega oraşul Buziaş de staţiunea Buziaş.

Acum nu mai există nici o şină, nici un bulon din acea linie. La naţionalizare, în 1948, CFR a concediat tot personalul propriu al liniei Muschong, aducând în loc alţi salariaţi, inferiori ca pregătire.

„Die Kleine Bahn” – trenul cel mic

„Die Kleine Bahn”, trenul mic, a început să circule în 1914, iar cele două locomotive ale sale, „Etelka” şi „George”, deveniseră legendare. Locomotivele, cu tot cu calea ferată, erau proprietatea lui Jakob Muschong. „Etelka” era o locomotivă cu abur (imaginea sa s-a păstrat în numeroase vederi de epocă), iar „George” avea un sistem de propulsie ce azi poate părea oarecum ciudat – pe bază de benzină grea, ca la motoarele de tăiat lemne. Însă, până în anii ’20, astfel de locomotive erau la modă („George” fusese construit de firma germană Deutz în 1912). Din păcate, nu s-au mai păstrat fotografii cu această locomotivă, ci doar cu modele similare din Germania.

Cele două locomotive au continuat să circule până prin anii 1951-52, după care au fost înlocuite de clasicele automotoare verzi, care sunt şi azi în stare de funcţionare (recent vopsite în roşu). „Trenului mic” i-a fost dedicată o remarcabilă lucrare, extrem de bine documentată, semnată de Valentin Ivănescu, Ottmar Loffler şi Alfred Martini, toţi trei originari din Buziaş. În carte apare şi un interviu cu Petru Lazăr, ultimul mecanic de pe „Etelka”.

Soarta vitregă a urmaşilor

Inginerul Valentin Ivănescu din Buziaş ne-a mai spus: „Marele industriaş Jakob Muschong a murit în 1923. După 1948, odată cu venirea comuniştilor la putere, numele său a fost, practic, total renegat, din două motive: apartenenţa la vârfurile burgheziei şi originea sa germană, detestată în mod oficial în perioada regimului stalinist din anii ’50, când deportările etnicilor germani din Banat erau la ordinea zilei.

Cele trei fiice ale sale au murit în mizerie

Una, care s-a măritat cu un ofiţer maghiar, a plecat la Budapesta (n.r. – este vorba de Emerich Szappanos, directorul fabricii de ţiglă din Budapesta). Alta (Margarethe), a fost măritată tot cu un maghiar, Adalbert Szladek, devenit director al fabricii de la Sântimbru. A treia fiică, Katherina (Katica) s-a căsătorit cu Elemer Patyanszky, cel care a condus, practic, la Lugoj şi Buziaş, grosul afacerilor lui J. Muschong, după moartea acestuia în 1923.

Sursa: Orașul Buziaș

”Redeşteptarea”, împli­neş­te 30 de ani de apariţie ne­în­treruptă. Publicația înființată, la Lugoj, de către Josif Constantin Dră­gan este singura care a rezistat trei decenii pe piața lugojeană. Cristian Ghinea, unul dintre cei mai vechi redactori ai săptămânalului amintește, într-un editorial, mometele cheie ale existenței ziarului.

„În urmă cu 30 de ani, la 20 iunie 1990, la Lugoj apărea o nouă publicaţie: ”Redeş­tep­ta­rea”. Apărută sub egida Fun­da­ţiei Europene Drăgan, la ini­ţia­tiva şi cu finanţarea inițială a prof. dr. Josif Constantin Dră­gan, Cetăţean de Onoare al municipiului Lugoj, ”Redeş­tepta­rea” s-a impus cititorilor săi printr-o mare varietate a materialelor publicate: informaţii de actualitate, reportaje, inves­ti­gaţii sociale, interviuri, cronici culturale, analize şi articole social-economice, editoriale, divertisment şi sport. Încă de la prima apariție, în acea frumoasă zi de vară a anului 1990, ”Redeșteptarea” a atras atenția prin format, calitate a hârtiei (primele numere au apărut pe hârtie albă, velină) dar și prin tehnica de imprimare offset, o noutate la acea vreme, când presa mai folosea încă vechile tiparnițe cu caractere de plumb, aliniate în casete de către zețari. Primele numere au văzut lumina tiparului la București, la Imprimeria FED, ultramodernă la acea dată. Un moment interesant în evoluția ziarului s-a consemnat în perioada octombrie 1993 – iunie 1994, când s-au tipărit 32 ediţii ale suplimentului “Redeşteptarea Sport”, distribuit în Lugoj şi Caransebeş. Tradiția continuă și azi, prin spațiile largi atribuite unor sporturi precum handbalul, voleiul sau luptele, care înregis­trează performanţe notabile în diviziile naţionale și pe plan inter­na­țional.
Pentru a marca ediţia cu numărul 200, publicația a trecut pe un format mai mare (A3), iar de la numărul 500, și-a schimbat fața, prin inaugurarea aparițiilor color. În urma unui mic referendum în cadrul redacției, culoarea aleasă a fost cyan, un albastru deschis, plăcut privirii. În anul 2003, de la ediţia 540, publicația s-a aliniat trendului național și internațional, îmbră­când haina policromiei. La ora la care citiți aceste rânduri, ”Re­deş­teptarea” pregăteşte apariţia ediţiei cu numărul 1515.”, amintește Cristian Ghinea.

Le urăm și noi la mulți ani și succes colegilor de la Redesteptarea, unici pe piața presei tipărite din Lugoj, care ne urmează în clasamentul online al publicaților lugojene. O presă puternică este extrem de importantă în dezvoltarea unui oraș!

În perioada perioada 22 iunie – 31 iulie, la muzeul lugojean puteți să vizitați o impresionantă expoziție, în premieră.

„Muzeului de Istorie şi Etnografie Lugoj îi revine responsabilitatea de a pune în valoare patrimoniul arheologic propriu ce constă în artefacte deosebite care datează din perioada de după cucerirea romană a Daciei în anul 106 d.Chr. Astfel expoziţia temporară intitulată Urme de civilizaţie provincială romană în colecţiile Muzeului din Lugoj reuneşte cele mai reprezentative piese de epocă romană păstrate în depozitele de arheologie ale Muzeului ce provin din vechea colecţie arheologică a Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj precum şi din cercetările de la Tibiscum (Jupa)”, spune Răzvan Pinca reprezentantul instituției lugojene. 

Răzvan Pinca spune că viaţa religioasă şi artistică, arhitectura civilă, prezenţa armatei şi aspecte ale societăţii civile din această perioadă sunt reprezentate prin altarele închinate divinităţilor romane, plăcile votive, basoreliefurile cu tematică religioasă, capitelurile din marmură ce provin de la diversele clădiri impunătoare, sculpturile în piatră, statuetele de teracotă, obiectele de iluminat, obiectele de podoabă, obiecte de uz medical, etc.

„Faptul că Dacia a fost printre ultimele provincii integrate Imperiului Roman, motivul principal al cuceririi fiind de natură militară, explică într-o mare măsură prezenţa masivă a armatei, prezenţă ilustrată prin statuile ce reprezintă soldaţi romani şi prin numeroasele ştampile tegulare expuse care indică prezenţa pe teritoriul provinciei a legiunilor, cohortelor şi a altor trupe auxiliare ce formau armata romană. Caracterul cosmopolit al provinciei este susţinut prin numeroasele dedicaţii pentru divinităţi provenite din Orient, Africa sau Occident. Importanţa ştiinţifică a pieselor expuse este deosebită, de-a lungul timpului, colecţia de epocă romană a muzeului fiind studiată de reputaţi cercetători de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Wisconsis-Madison din S.U.A., Muzeul Banatului Montan din Reşiţa şi Muzeul Judeţean din Caransebeş”, a mai adăugat istoricul lugojean.