Profesorul, dirijorul şi muzicologul Gelu Stan împlineşte luni, 9 iulie, 80 de ani. Muzica i-a fost alături de când se ştie, provenind dintr-o familie de muzicieni lugojeni. Ansamblul profesionist “Banatul” l-a consacrat în viaţa folclorică. Timp de 20 de ani a dirijat profesioniştii bănăţeni şi nu numai. Din 1990 realizează emisiuni la Radio Timişoara, iar colegii săi i-au dedicat o ediţie specială a emisiunii “Din suflet pentru tine”, luni, 9 iulie, după ştirile de la ora 9:00.

Gelu Stan a făcut primii paşi în muzică la Lugoj, unde s-a şi născut în 1938, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Constantin era avocat, iar mama sa, Cornelia a fost profesoară de muzică. Tatăl său a fost arestat și dus la canal, unde a și murit, în anul 1953. Gelu Stan nu a fost primit la Liceul „Coriolan Brediceanu”, pentru că nu avea origini sănătoase şi aşa a ajuns la Școala Medie Tehnică Hidraulică. Din cauza unor probleme cu inima, și a unui reumatism poliartricular a reuşit să obţină de la minister transferul înapoi la Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu”. Unul din modelele sale a fost unchiul său, Dimitrie Stan, artist emerit, care era directorul Școlii Populare de Artă din Lugoj, datorită căruia a făcut primii paşi muzică. A cântat de la 18 ani, până la 24 în Corul Vidu. Tot în aceea perioadă a început să cânte la vioară, chitară și facă actorie.

Probelemele sale au continuat şi la facultate. Nu a fost primit la Conservatorul din Bucureşti. Într-un interviu pentru ziarul Timişoara, Gelu Stan povestea acest episod.

“În momentul în care am terminat liceul, vechea poveste, cu dosarul, nu am mai avut loc la nici o facultate. Am avut, din nou, probleme. Prima dată, la Conservatorul din București, unde se primea pe bază de acte, însă, nu am fost primit. În aceste condiții, mi-am continuat activitatea în Lugoj. N-am fost primit în serviciu, mama a fost dată afară din învățământ, sora mea a fost dată afară de la Conservatorul de la Cluj Napoca, chiar în timpul examenelor de admitere. Se întâmpla imediat după ce tata a fost arestat. Sora mea a urmat apoi Politehnica din Timișoara, facultatea de chimie industrială, pierzându-și urma, să zic așa. Se întâmpla în 1958, ultima dată când am mai dat la Conservator. Mi-a spus secretarul de acolo care îl cunoscuse pe tatăl meu: Gelule, nu mai da. Momentan nu pot să rezolv nimic. Mie îmi vine o scrisoare de la Lugoj – nu a vrut să-mi spună de la cine – și pe care trebuie să o arăt, nu pot să o pun în sertar. N-am încotro, pentru că pe urmă o încurc eu. Pe baza aceste scrisori, nu ai cum să intrii momentan. Atunci am și renunțat, am continuat activitatea în Lugoj, la ansamblu, la clasa de canto, unde cântam operă, cu toate că vocea mea nu era tocmai extraordinară. Am cântat și muzică ușoară, și operă, la clasa de canto a Școlii Populare de Artă.

La Lugoj era un Teatru popular, cu Luchescu, cu Vali Sprânceană, Eugen Gangan. Am avut niște spectacole extraordinare. În 1960 a fost prima bienală de teatru „Ion Luca Caragiale”. Am ajuns în finală, la București. Anica Costin Șerbănescu a fost regizoare atunci la Lugoj. Am trecut de faza interjudețeană cu piesa „Lângă poarta Brandenburg”, de Erik Maria Remarque, și a venit Taub, de la Teatrul German din Timișoara, plecat apoi în Germania, și ne-a mai corectat ceva. Așa am luat locul întâi pe țară. Eu am avut un rol secundar și am primit premiul special pentru acel rol. Acolo m-a văzut maestrul Costache Antoniu, m-a chemat la el și m-a întrebat dacă nu vreau să vin la teatru. I-am spus că aș veni, dar că nu sunt sigur din cauza situației mele. Mi-a răspuns că nu îl interesează, că ei au nevoie de talente. Fizicul și talentul dumitale sunt pentru teatru, mi-a spus. Am răspuns afirmativ. Examenele se dădeau în toamnă. M-am pregătit pentru teatru. Un alt unchi al meu, doctorul Plauchitiu din Lugoj, era prieten foarte bun cu Colea Răutu, care era secretar de partid la Institutul de Teatru „Ion Luca Caragiale” din București. I-a dat un telefon și i-a povestit de mine, că vin să dau la teatru, dar am niște probleme și că voi merge să mă consult cu el. Am ajuns la Colea Răutu, m-a ascultat și mi-a zis: Tinere, eu îți spun sincer că nu ai șanse. Nu te-am ascultat ce poți, am aflat ce-ai făcut, dar la noi e și mai strict. I-am spus că și la Conservator e la fel. Dar, mi-a zis să încercăm. M-am dus și m-am înscris. Erau trei liste pe care se scria cu trei culori de cerneală: roșu – pentru copiii care aveau părinți colectiviști și muncitori, „origine sănătoasă”; albastru – pentru oamenii, să le spun așa, obișnuiți, care nu ridicat probleme; negru – cei care ridicau probleme. Eu am fost pe lista scrisă cu cerneală neagră. Am zis să mă prezint, totuși. M-am prezentat, dar totul a fost un chix…

M-am întors la Lugoj. Eu am terminat liceul în 1955 și în toți anii care au urmat am făcut fel de fel de lucruri pentru a putea să o ajut și pe mama. Am încărcat cărămizi noaptea în gară, de la Fabrica „Mondial”; altădată era nevoie de oameni în perioada de vaccinare a găinilor și mergeam prin cotețele oamenilor. Eram însă la o vârstă la care aceste lucruri nu le-am considerat tragice. Apoi, la Cooperație aveau nevoie, când se făceau inventarele pe sate, de oameni plătiți cu ziua. Mă duceam și la această muncă. Era o treabă mai domnească, acolo eram șef…

Am încercat și muncă fizică, dar m-a pus la pat. Am mers la săpat cu ziua pe Dealul Viilor din Lugoj. Se plătea 25 de lei pe zi. Erau bani atunci. Mi-am zis să merg, deși în viața mea nu am ținut o sapă în mână. Trei zile am fost cu temperatură, cu palmele numai sânge, și n-am primit nici cei 25 de lei…

Un alt unchi de-al meu era președintele Asociației Științifice a Inginerilor și Tehnicienilor (ASIT) pe raionul Lugoj. Aveau o consfătuire ce urma să se țină la Lugoj și au creat un post de așa-zis secretar care să se ocupe de această treabă. Așa că 11 luni am fost secretar ASIT. Acolo m-am împrietenit cu profesorul Achimescu. El era secretarul general al asociației pe regiunea Banat.

Apoi, timp de un an, am fost magazioner la magazia întreprinderii „Mondial”. Am cărat și cărămizi acolo, dar m-am obișnuit… De acolo am trecut magazioner la secția sanitară a raionului Lugoj. Funcționa în clădirea în care acum este Liceul de Muzică”, povesteşte lugojeanul.

Abia în 1962 este primit la Facultatea de Muzică a noului înfiinţat Institut Pedagogic din Timişoara. După facultate este primit şi la Conservator.

Mai multe despre cariera lugojeanului Gelu Stan, puteţi să citiţi în interviul din ziarul Timişoara aici.

După o carieră bogată şi la această frumoasă vârstă, îi spunem şi noi la mulţi ani lugojeanului Gelu Stan.