Viața bate uneori filmul. Absorbiți de grijile zilnice uităm uneori să mai privim la semenii noștri, ajunși din cauza sărăciei la degradare umană. Acești dezmoșteniți ai soartei sunt o pată de rușine pe obrazul societății, care în goana ei spre civilizație s-a dezumanizat.
Zilele trecute am întâlnit un om a cărui poveste de viață este cutremurătoare. Iuga Gavril, un bărbat de 65 de ani, a ajuns să-și ducă existența pe stradă. Bărbatul susţine că acum doi ani, după ce soția sa a murit, fiul vitreg l-a alungat în miezul iernii din casă. Cu o plasă de haine în mână, Gavril a pornit pe noul și amarul drum al vieții.
Bolnav și fără niciun venit, trăiește de pe o zi pe alta, din mila trecătorilor. Autoritățile statului, biserica și societatea civilă au rămas insensibile la tragedia umană care s-a abătut asupra bietului om.
Ziua și-o petrece prin piață, odihnindu-se pe un scaun în pișoarul WC-ului public din imediata vecinătate, iar noaptea și-a făcut culcuș în WC-ul ecologic din parcul din spatele primăriei. Aceasta este, pe scurt, povestea vieții lui Iuga Gavril, iar noi, ar trebui să ne întrebăm dacă acest om este condamnat pe viață la nepăsarea semenilor săi?