La 23 de ani, viata e interesanta. Inca nu realizam ca suntem adulti si ne e greu sa ne obisnuim cu munca la birou, cu faptul ca trebuie sa fim politicosi, sa fim seriosi, cand de fapt tot ce am vrea sa facem este sa radem, incontrolabil, la orice lucru mai amuzant pe care il auzim. Ne uitam in fiecare zi la niste ecrane care ne incap in buzunar, incercand sa cautam dovezi care sa ne arate ca deciziile pe care le-am luat pana acum sunt cele bune.
Ne mintim mult la 23 de ani, asta e clar, dar cine sunt ei, haterii, sa nu ne lase sa visam ca o sa facem ce ne propunem, ca o sa ne intrecem pe noi insine intr-o zi? Si totusi, suntem de-abia la 23 de ani si deja vorbim despre lipsa banilor, prea multa munca, sanatate, copii, viitor, de parca ne-ar bate politia la usa cu un mandat de arestare pe viata, iar asta se intampla in fiecare zi. 
Ascultam toata noaptea BUG Mafia, Parazitii si Guess Who nu pentru ca suntem golani, ci pentru ca ne inteleg si ii intelegem. Iubim pe cine vrem si uram pe cine vrem. Toti prietenii pe care ii avem nu mai ne sunt vecini, au plecat, s-au mutat departe, au familii si isi vad de viata lor. Ne e dor de momentele in care se facea 1 noaptea si noi inca ne plimbam de la o casa la cealalta, fara sa ne pese ca maine zi aveam test la matematica.
La 23 de ani, se pare ca nu mai avem alta ocupatie decat sa ne spunem pentru sine ca e momentul sa ne oprim din a ne plange si sa ne traim vietile. Viata nu e chiar asa de rea. Suntem prea batrani ca sa iesim in oras in fiecare seara, dar suntem prea tineri ca sa nu o facem. Vrem sa fim mai productivi si sa ducem o viata mai buna, dar nu ne-am dat seama cum sa facem asta.
Adevarul este ca, la 23 de ani, tot ce vrem este sa intelegem cine suntem, doar ca nu putem. Doar timpul ne va ajuta sa ne intelegem.
