Iulius Mall

Sunt lugojean, scoate-mă de aici!

20131114_112005Trebuie că știți deja celebra emisiune de la ProTV, cu vedetele duse în junglă și lăsate acolo pe mâinile lui Cabral și Bobonete, show din care doar matahala de Moroșanu a ieșit „viu” și câștigător. Pe modelul emisiunii, am făcut un mic test de imaginație, acum, la 22:50 seara, în timp ce mă uitam pe al meu la un episod la nimereală, tocmai Roma a picat, din seria „No Reservations” a genialului Anthony Bourdain.

Ce a ieșit? Nu mare lucru, că sunt cam obosit și un dinte la care „am tras curent” (de fapt m-am lovit cu un fistic pe care credeam că îl pot deschide cu dinții) mă supără de la prânz. Totuși, am trei locuri în minte din care, ca lugojean, vreau să fiu scos de îndată ce sunt băgat. Nu sunt în junglă, nu sunt în satele din jur, ci în orașul nostru european și mișto. Măcar unul nu mai există, deci exercițiul de imaginație chiar e exercițiu de imaginație.

Publicitate

1. Spitalul din Lugoj, secția Urgențe: Ăsta e primul loc care îmi vine în minte pe loc când mă gândesc unde mi-aș dori să fiu cel mai puțin în tot Lugojul ăsta. Nu, nu mă refer la Urgențele noi, ci la cele vechi, alea în care intrai și, dacă aveai noroc, ieșeai viu sau cu o boală ușoară, chiar dacă poate intrai teafăr și nevătămat. Culoarul acela jegos, sala mică de urgențe, bolnavii mulți și vai de ei, toate mă fac să tresar și să mulțumesc Universului că nu sunt o persoană prea bolnăvicioasă și că secția e nouă și curată.

2. Casa de Cultură a Sindicatelor: Înțeleg, fiind o ditamai casa cu ditamai sala, că e greu să te pui să o reabilitezi, însă trebuie să recunoaștem că a noastră casă de cultură este un adevărat dezastru. Nu știu de ce avem cinematograf nou, bazin aproape gata și un pod pietonal pe care nu prea trece lumea, când locul în care se întâmplă baluri de boboci, spectacole și evenimente publice este o rușine pentru oraș, miroase a covoare nespălate de zeci de ani și este rece și incomod oriunde ai sta în interior. Chiar și în cabinele de probă.

3. Pizzeria Domacris: Țin minte că, acum vreo 6-7 ani, când începeam liceul, să merg după ore la Domacris era un eveniment. E cam cum sunt acum ieșirile din țară, alea cu avionul, de câteva zile, așa de important era să mergem la Domacris și să mâncăm o pizza delicioasă. Ei bine, am fost acum câteva zile și trebuie să vă mărturisesc că nu mai stau lucrurile chiar așa. Mi-a fost nu ciudă, ci milă că pizzeria Domacris, epica pizzerie, este acum un loc în care se servește pizza de o calitate îndoielnică, cu bere caldă ca o cafea și crustă necoaptă. Păcat, mare păcat, am vrut să scriu o recenzie completă, dar nu mă lasă inima pentru că nici nu știu cum să o încep, așa că mă rezum la paragraful ăsta.

Tu, ca lugojean, de unde vrei să te „autoscoți” cât mai repede, dacă ar fi să aterizezi într-un anume punct din oraș pe care nu îl (mai) ai la suflet? Lasă-mi ideile tale în comentarii.

2 comments
  1. Daca numai dupa 25 de ani de capitalism „original” am ajuns in asemenea HAL, imaginati-va ce va fi dupa alti 25 ani… Daca va mai exista Romania,.. unii dintre noi sigur nu…dar hoti sigur vor mai fi , nu spun de gainari ci de hoti de sate, orase, paduri, pamanturi etc…Asta a vrut Vestul (nu al tariii ci al Europei), asta au reusit sa faca…I-am batut noi pe nemti la Marasasti, Oituz etc…acum a venit vremea revansei….si ei vor face un lucru bine facut, ne vor desfiinta…”Bine” ca avem o religie consolidata, ca bugetul consolidat se bazeaza pe amenzi…

  2. Da ai dreptate ești un norocos ca nu prea frecventezi spitalul Lugoj. Sunt scârbita de serviciile din spital ,de medicii care deja cred ca sunt sătui de atâția bani si care nu te baga in seama nici daca mori . Ar fi multe de spus despre diferite secții prin care am fost si mam îngrozit la ce am vazut ,la comportamentul cadrelor medicale si la condițiile mizere in care se internează pacienții .In unele am fost ca simplu vizitator in altele ca pacient si pot spune ca am plecat dezgustata de indolenta medicilor si fara un diagnostic pus pt ca nu aveau timp sa vorbească cu pacientul despre starea de sănătate . Eventual daca nu ești pe moarte poți face o programare la un cabinet particular unde știm cu toții cam cat sunt taxele . Nemulțumirea mea este de ce mai plătim taxele de sănătate daca tot nu beneficiem de ele !?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate