Administrație
Străzile din Lugoj vor fi iluminate cu lămpi LED începând cu acest an
Lugojenii se vor putea bucura de lămpi pentru iluminatul stradal de tip LED, orașul urmând să înceapă să scoată din uz actualele becuri clasice, multe dintre ele defecte sau aproape inutilizabile. Primăria Lugoj a anunțat că a depus un proiect pentru accesarea unei finanțări nerambursabile, prin Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea modernizării iluminatului public stradal în municipiu.
„Cele mai mari costuri cu energia electrică sunt înregistrate pentru funcționarea sistemului de iluminat public. Din păcate lămpile utilizate în prezent sunt foarte mari consumatori de energie electrică. Am depus cererea de finanțare (finanțare AFM) și documentația tehnică necesară înlocuirii a 60% din lămpile existente cu lămpi LED. În prezent lucrăm deja la proiectul tehnic necesar autorizării și executării lucrărilor”, a declarat primarul Claudiu Buciu,
Acesta a mai spus că, în acest an, va fi depusă o a doua cerere de finanțare, prin POR sau PNRR, pentru restul de 40% din lămpile existente, dar și pentru extinderea rețelei de iluminat public pe străzile pe care nu există iluminat public, dar și pe centura Lugojului. Investițiile vor debuta în a doua parte a anului, urmând să reducă actualul consum de energie cu peste 70%.
Administrație
Claudiu Buciu, reacție după plângerea făcută de angajații nemulțumiți de majorarea prea mică a salariilor

Administrație
MOL nu vrea să-și mute stația de carburanți și cere prelungirea contractului
Povestea închiderii stației de carburanți care aparține MOL România și se află pe terenul primăriei continuă. Contractul celor de la MOL expiră în 23 februarie, iar Primăria a anunțat deja că nu mai dorește ca acesta să fie prelungit. Pe locul fostei benzinării ar urma să fie construită o parcare, necesară, după cum spun edilii locali, pentru stadion.
În ianuarie, anul trecut, Consiliul local a emis o hotărâre prin care s-a decis încetarea contractului la termenul stabilit (n.r.- 23.02.2023). 11 consilieri au votat pentru această decizie, iar șapte s-au împotrivit.
Printr-o adresă transmisă în urmă cu câteva zile Primăriei Lugoj și Consiliului local, cei de la MOL își anunță solicitarea de prelungire a contractului. Reprezentanții companiei cer o audiență în care să discute această problemă.
Problema se află și pe ordinea ședinței Consiliului local din 31 ianuarie, când consilierii locali își vor putea spune părerea în legătură cu prelungirea contractului pentru stația MOL.
Administrație
Cum poate să devină Lugojul un oraș curat. Unde pot face lugojenii sesizări

Administrație
Angajații din Primăria Lugoj se pregătesc de un nou proces cu primarul și consiliul local
Sindicatul care îi reprezintă pe o parte dintre angajații Primăriei Lugoj a transmis o plângere prealabilă împotriva hotărârii prin care au fost majorate salariile de bază pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului și din instituțiile și serviciile publice din subordinea consiliului, respectiv o contestație împotriva Dispoziției Primarului Municipiului Lugoj nr. 1720/29.12.2022 privind stabilirea, pentru anul 2023, a salariilor de bază lunare pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, serviciilor și instituțiilor publice din subordinea consiliului.
Cu alte cuvinte, angajații sunt nemulțumiți pentru că, înainte de aprobarea hotărârii de majorare, primarul Bogdan Blidariu ar fi intervenit cu o modificare, nediscutată cu sindicatul, care a redus valoarea majorării salariale.
„Păi, pentru hotărârea de consiliu adoptată în plenul din 28 decembrie, sper să nu greșesc, domnul primar nefiind prezent fizic, dar mă rog, a intervenit așa, pe mijloacele tehnice, în ședință și a făcut un amendament la proiectul de hotărâre. A propus și s-a și aprobat scăderea acelor coeficienți de ierarhizare, deci a tuturor coeficienților, cu o singură excepție a domnului secretar. Ori credem că nu asta e procedura de adoptare, da, era o altă procedură. În cazul în care a făcut o asemenea propunere, acel proiect trebuia, din punctul nostru de vedere, retras din acea ședință, deoarce compartimentul de resort a emis un raport de specialitate pe proiectul inițial da, cu coeficienții inițiali, care nu erau diminuați. Și un lucru specific pentru cei de la Poliția Locală, funcțiile lor și coeficienții de ierarhizare nu au fost echivalați cu acelor din primărie. Noi am cerut ca acei coeficienți din proiectul inițial să fie înmulțiți cu salariul minim în plată pentru 2023, adică cu 3000 de lei. Și atunci, de fapt, domnul primar a făcut această diminuare a coeficienților, tocmai ca prin înmulțire, dându-ne nouă satisfacție cu salariul minim de 3000 de lei, dar diminuat fiind coeficienții să dea aceeași valoare în lei, care dădea dacă se înmulțea cu salariul minim de 2500 de lei”, a declarat juristul Tiberiu Negrei, liderul Sindicatului Angajaților din Primăria Timișoara, cel care îi reprezintă și pe o parte dintre funcționarii lugojeni.
Conform acestuia, până luni 23 ianuarie, 67 de angajați din Primăria Lugoj au împuternicit sindicatul să-i reprezinte în acest demers pentru retragerea și modificarea hotărârii consiliului. În cazul în care, Primăria și Consiliul local Lugoj nu vor da curs plângerii prealabile, angajații vor putea să se adreseze instanței.
- Actualitateo zi în urmă
VIDEO Produsele bune, au căutare! Salami a mai deschis încă un magazin de mezeluri la Lugoj
- Actualitateo zi în urmă
Două femei spitalizate după un accident provocat de un tânăr pe autostradă lângă Lugoj
- Social4 zile în urmă
Ninsori la Lugoj. Avertismentele polițiștilor pentru cei care conduc în această perioadă
- Educațieo zi în urmă
VIDEO Clip cu mesaj despre violența între elevi, într-o școală de lângă Lugoj