Iulius Mall

Aleșii locali din Lugoj s-au opus unui proiect care putea salva vieți omenești

Zona de pe centura Lugojului cunoscută ca intersecția cu drumul Tapiei a primit o reputație tragică, aici având loc de-a lungul timpului zeci de accidente rutiere. Unele dintre acestea, nu puține, s-au soldat cu victime omenești. De ani buni, administrația locală a încercat să construiască un sens giratoriu acolo, însă fără succes.

Publicitate

După nenumărate stunt-uri politice și promisiuni de la fosta administrație, când noua conducere a orașului a propus în consiliul local o soluție, PSD, PMP și USR s-au opus realizării sensului giratoriu. Chiar dacă lucrarea, întârziată astfel, ar fi putut salva vieți omenești, nu a fost suficient pentru aleșii locali pentru a-i determina să voteze propunerea primarului.

“Noi am venit cu o propunere clară, ne-am înțeles cu proprietarul terenului de acolo la preț, un preț bun, aveam în plan să finalizăm în câteva luni licitația și să demarăm lucrările. Însă din păcate aleșii locali s-au opus propunerii noastre, fapt ce va decala din nou proiectul. USR a cerut expropriere, dar tot la același preț ar fi ajuns, diferența fiind că la expropriere durează un an, la cumpărare, trei luni. Nu înțeleg de ce s-au opus, sincer.

Omul cerea un preț bun pe metrul pătrat, comparat cu terenurile din zonă. Așteptăm să se finalizeze proiectul și mai propunem o dată, zona aceea trebuie modificată, nu e în regulă să rămână așa. Eu înțeleg și politica, și tot, dar toată lumea știe că trebuie să facem un giratoriu acolo, de ani buni e situația asta. Dacă nu se va ajunge la un consens, vom face expropriere, dar va dura foarte mult”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Claudiu Buciu.

Centura orașului Lugoj a fost de-a lungul anilor locul de producere a nenumărate accidente rutiere grave, multe soldându-se cu pierderea de vieți omenești. Zona Tapiei este cunoscută ca fiind un loc unde astfel de evenimente rutiere au loc în mod frecvent.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate