Connect with us

Administrație

Când se reabilitează centrul Lugojului, “moștenirea” lăsată de fosta administrație a orașului

Publicat

în

Începutul de an nou i-a prins pe lugojeni tot fără centrul pietonal reabilitat. După ce fostul primar a început lucrările la reabilitarea centrului pietonal al orașului înainte de alegeri, lucrările fiind abandonate când fostul edil a pierdut scrutinul, în prezent locația este în continuare un șantier, la mai bine de un an de la alegeri.

Lugojenii sunt nemulțumiți de modul în care arată centrul orașului, mai ales că până acum noua administrație nu părea că ar fi găsit vreo soluție la problemă. Lugojeanul.ro a cerut un punct de vedere de la primarul actual, Claudiu Buciu, despre când preconizează acesta că ar urma să fie reabilitată zona centrală.

Explorează vara bine echipat, cu un premiu din SPOT câștigat!

“Contractul cu antreprenorul a fost reziliat, la sfarsitul anului trecut fiind preluat si amplasamentul santierului precum si toate materialele ramase si nepuse in opera. Lugojenii trebuie sa stie ca, pentru tot ce vad acolo, adica pentru o suprafata de teren decopertata, pentru cativa stalpi de iluminat, pentru un gard si pentru cateva tevi, conform contractului incheiat de fosta administratie, am fost obligati sa platim facturi de aproape 1.000.000 de lei”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Claudiu Buciu.

RETIM

Lucrările la suprafață ar putea reîncepe chiar în acest an, dacă problemele legate de racordările la energie și gaze, și respectiv licitația pentru un nou constructor, vor fi rezolvate fără contestații.

“Saptamana viitoare vor incepe lucrarile de relocare a stalpului electric si a cablurilor electrice si de date ce impiedicau desfasurarea lucrarilor principale. Estimam ca intr-o luna vor incepe si lucrarile de relocare a tevii de gaz care impiedica, la randul ei desfasurarea lucrarilor principale. Apoi vom reloca tevile de apa si canal si vom reface bransamentele. In paralel vom reproiecta lucrarile de baza, astfel incat sa eliminam aberatiile propuse de fosta administratie si sa aducem lucrarea la o valoare decenta, pe care ne-o putem permite, avand in vedere ca finantarea este asigurata din bugetul local”, a precizat edilul șef.

Buciu a ținut să le ceară scuze lugojenilor pentru situație, precizând că vina nu este în totalitate a administrației curente.

“Lugojenii sunt indreptatiti sa fie critici la adresa noastra, insa ii rog sa nu uite ca orice lucrare inceputa de fosta administratie fie a durat de zece ori mai mult decat era normal, fie nu s-a finalizat, fie s-a finalizat si nu e functionala. Asadar, si aceasta lucrare, inceputa prost si la un cost exorbitant, se incadreaza in acelasi tipar. Am facut tot ce este legal posibil sa urgentam lucrurile, sa reducem costurile si sa ne incadram in rigorile legale. Cu toate ca nu este vina noastra, va cerem scuze pentru disconfortul creat, care, din pacate, va mai dura cel putin pana la sfarsitul acestui an si cel mult pana in vara viitoare”, a încheiat Claudiu Buciu.

Fostul primar Boldea a contractat pentru lucrările din centru una dintre cele mai controversate firme din țară. După nenumărate amânări și informații false diseminate în presă, Boldea a pierdut un nou mandat în favoarea lui Buciu, reabilitarea centrului fiind unul dintre eșecurile care au dus la pierderea de capital electoral al fostului edil.

sursa foto: Desideriu Iosif | Ești din Lugoj dacă…/Facebook.com

2 Comments

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Primăria Lugoj nu face niciun pas în spate în conflictul cu angajații. Angajează avocat și se pregătește de procese

Publicat

în

FOTO eyeinthesky.rio

Consiliul Local Municipal Lugoj a primit două plângeri prealabile pentru a retrage și anula hotărârile și actele subsecvente privind noua organigramă și desființarea unor instituții și servicii locale. Una dintre plângeri este semnată de peste 60 de angajați și a fost transmisă de către sindicatul care îi reprezintă, iar cealaltă de către filiala locală a PSD.

Dacă Consiliul ar da curs acestor cereri, toate preavizele de concediere transmise până acum ar trebui anulate. Primarul interimar, Bogdan Blidariu, spune că hotărârile rămân în vigoare și Primăria se pregătește să meargă în instanță acolo unde sindicatul condus de Tiberiu Negrei a depus deja plângerea, prima înfățișare fiind în 8 august.

„Am avut o ședință extraordinară de îndată, în urma căreia, primarul a fost împuternicit să semneze un contract de reprezentare cu un avocat. Deci, ne vom lua un avocat care să ne reprezinte interesele în procesele care vor urma. Există un termen deja, în data de 8 august. Nu ne pot reprezenta juriștii Primăriei pentru că o parte dintre ei sunt implicați în procesul de reorganizare gândit de noi și chiar sunt contestatari. De asta se impunea angajarea unui apărător, iar în cursul zile de azi vom semna contractul cu un avocat care să ne reprezinte”, a declarat Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului.

Explorează vara bine echipat, cu un premiu din SPOT câștigat!

Blidariu spune că, atât PSD, cât și sindicatul angajaților vor primi un răspuns din partea Consiliului local, la plângerile prealabile făcute.

RETIM

Citiţi mai departe

Administrație

FOTO Au început lucrările de consolidare a Insulei Cotu Mic din Lugoj, pentru protejarea împotriva inundațiilor

Publicat

în

Insula Cotu Mic este cea care are de suferit de fiecare dată atunci când râul care străbate Lugojul depășește cotele normale de debit. În anul 2020, insula a fost distrusă de o inundație care a distrus mare parte din clădirile de pe bucata de pământ dintre ape. Primăria Lugoj și Administrația Bazinală “Apele Române” Banat au demarat o lucrare amplă pentru a preveni inundarea insulei pe viitor.

Mai exact, cele două instituții vor lărgi brațul stâng al Timișului în zona insulei din Cotu Mic. Mai apoi, vârful insulei va fi reconsolidat cu piatră de mari dimensiuni și pământ excavat din malul râului. Primul pas, aflat deja în desfășurare, este tăierea pomilor care se află pe limba de pământ ce va fi acoperită de ape. Aceștia au fost în mare parte tăiați, iar la final de defrișare, va debuta faza a doua a lucrărilor.

Explorează vara bine echipat, cu un premiu din SPOT câștigat!

“Urmează să excavăm pământul, iar apoi vom așeza piatră brută de dimensiuni mari, în total 4229 de tone, care va acționa ca bază a vârfului insulei. Pământul de pe limba care îngustează acum brațul stâng, mai apoi îl vom folosi la reconsolidarea insulei în sine. Noi vom asigura motorina și respectiv piatra necesară, dar și alte nevoi, iar ABA Banat se ocupă de intervenție și de utilaje”, a explicat pentru Lugojeanul.ro primarul Bogdan Blidariu.

RETIM

Potrivit protocolului dintre cele două instituții, scopul final este înlăturarea efectelor produse de viituri și precipitații importante, asigurarea secțiunii de scurgere a apei și ca acțiuni preventive de apărare împotriva indundațiilor, pe teritoriul Lugojului și tronsonul insulei Cotu Mic, situată între malurile cursului de apă Timiș.

Protocolul de intervenție se desfășoară până la finalul acestui an, cu posibilitatea de prelungire dacă lucrările nu vor fi finalizate.

Citiţi mai departe

Administrație

Ce se întâmplă cu centrul Lugojului. Când vor fi reluate și când ar trebui să se finalizeze lucrările

Publicat

în

Centrul Lugojului, spart în mandatul fostului primar Francisc Boldea, nu are șanse prea mari să fie finalizat în acest an. Primarul interimar, Bogdan Blidariu spune că lucrările vor fi reluate în această lună, însă se vor întinde până anul viitor.

„Mai exact, se va începe cu devierea traseului de branșamente al gazelor naturale. Pentru această lucrare s-a recepționat proiectul tehnic și s-a eliberat autorizația de construire, urmând ca până la finalul acestei luni, această lucrare să fie finalizată de către SC Calor Grup SRL, din Reșița. După această intervenție, urmează ca societatea Meridian să execute lucrările de branșare la noua rețea de apă și de înlocuire a vechii magistrale care străbate centrul. La rectificarea bugetară din luna iunie, s-au aprobat și sumele necesare pentru reproiectarea și execuția lucrării”, spune Blidariu.

Conform primarului Bogdan Blidariu, execuția lucrărilor de punere a pavajului nu va dura mai mult de două luni de zile, însă, proiectarea și obținerea avizelor vor duce automat la o prelungire a termenului la care aceste lucrări vor putea demara.

Explorează vara bine echipat, cu un premiu din SPOT câștigat!

 

RETIM

Citiţi mai departe

Administrație

Podul de Fier din Lugoj a fost închis din cauza unei avarii

Publicat

în

FOTO eyeinthesky.rio

Podul de Fier din Lugoj a fost închis, joi, 4 august, din cauza unei avarii la rețeaua de apă. Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului spune că s-a spart o magistrală de apă.

„A fost o avarie la rețeaua de apă. Subsolurilor imobilelor din zonă au fost inundate. Avaria a fost remediată, dar acum se face racordarea imobilelor la noua rețea pentru că vechea era extrem de corodată. Va mai dura puțin, dar sperăm să se rezolve în cursul zile de astăzi”, a declarat Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului.

Explorează vara bine echipat, cu un premiu din SPOT câștigat!

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite