Fidelity by Iulius Mall

Primarul Boldea s-a sucit! Presat de taximetrişti a renunţat să-i oblige să-şi vopsească maşinile

FOTO Arhiva

Marţi, 28 noiembrie, şedinţa Consiliului Local din Lugoj a început cu discutarea regulamentului de taxi pentru municipiul Lugoj. Înainte de a-l supune dezbaterii publice, primarul Francisc Boldea a creat nemulţumiri, în rândul taximetriştilor deoarece a declarat în presa locală şi a cuprins în noul regulament obligaţia ca maşinile să fie galbene în totalitate sau cel puțin începând cu partea de deasupra benzii duble de tip șah.

Chiar dacă la primărie au ajuns mai multe opinii scrise de la firmele de taxi din oraş, care au cerut să nu se prindă această reglementare în regulament, administraţia locală nu a putut fi înduplecată până la şedinţa de marţi.

Publicitate

Lucrurile s-au schimbat când zeci de taximetrişti au apărut la şedinţa de consiliu. Sub presiunea creată de aceştia, primarul cerând consilierului local Iosif Crăciunescu să propună un amendament pentru ca regulamentul să fie modificat şi, în loc de culoarea galbenă, să fie trecută culoarea albă.

“Culoarea autovehiculelor să fie albă, cum am fost îndrumați de către Primăria Lugoj, începând din anul 2016, deoarece peste 50% din taxiuri sunt albe și cei mai mulți au cumpărat mașini noi albe, la recomandarea Primăriei, iar cele galbene se produc doar la comandă. Menționăm că în Uniunea Europeană și în toate orașele din țară s-a renunțat la culoarea galbenă”, arăta înainte de dezbaterea publică administratorul societății “Rudy Taxi”.

Amănuntul comic al şedintei a fost faptul că, după votarea regulamentului, primarul Francisc Boldea a părăsit şedinţa doar ca să-i conducă pe taximetrişti până la scările instituţiei.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate