PNL Lugoj a solicitat, prin rectorul Universitatii de Vest din Timisoara, deputatul PNL Timis Marilen Pirtea, finanţarea din bugetul naţional pentru 2018, a trei obiective importante pentru Lugoj. Acestea sunt:
– 13,8 milioane lei pentru eficientizarea energetică a Spitalului Municipal Lugoj: completare capitol bugetar al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Primăria Municipiului Lugoj, pentru realizare a Eficientizării energetice a Spitalului Municipal Lugoj;
– 22,5 milioane lei pentru realizare pod peste Timiș în Lugoj: completare capitol bugetar al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin Programul National de Dezvoltare Locala – pentru realizare pod peste Timiș în Lugoj, conform planului de Mobilitate Urbană al Primăriei Municipiului Lugoj (fie intre Strada Paul Chinezu si Strada Stefan cel Mare, fie in Cartierul Cotul Mic);
– 4,6 milioane lei pentru Grădinița „Eftimie Murgu” din Lugoj: completare capitol bugetar al Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene/ Programul Național de Dezvoltare Locală – pentru proiect de investiție grădinița Eftimie Murgu din Balta Lată.
“PNL Lugoj, considera esențial ca aceste investiții să fie finantațe cât mai rapid. Lugojul are nevoie de consensul tuturor parlamentarilor de Timiș pentru susținerea și aprobarea acestor alocări bugetare. Așteptăm susținere din partea tuturor parlamentarilor de Timiș, indiferent de culoarea politica a acestora. Primaria Lugoj nu a accesat deloc fonduri europene pentru investiții majore în municipiul nostru, apelând doar la fonduri provenite din credite bancare și, partial, din bugetul național. Din pacate, chiar sși aceste fonduri au fost cheltuite fără cap și fără a produce efectele scontate. Amatorismul administrației locale ne va costa pe toți lugojenii, noi urmând să plătim pentru toată incompetența și incapacitatea administrației Boldea&PSD. Sperăm ca și primarul Boldea sa susțină aceste propuneri”, a declarat Claudiu Buciu, președintele PNL Lugoj.