Fidelity by Iulius Mall

Ce se face din finanţarea europeană de 5,5 milioane de euro pe care o primeşte Lugojul

FOTO eyeinthesky.rio
FOTO eyeinthesky.rio

Trei zone sărace din Lugoj au şanse reale să se dezvolte, cu bani de la Uniunea Europeană, după ce Primăria Lugoj a obţinut nota 8,86  pentru un proiect, fiind aprobat pe locul 11 din cele 31 propuse spre finanțare.

 Valoarea proiectului este 5,525 milioane de euro, bani care vor contribui în mod substanțial la dezvoltarea celor trei zone urbane defavorizate, delimitate în Municipiul Lugoj: zona 1 – Măguri, zona 2 – Herendești  Bocșei și zona 3 – Castela – Balta Lată.

Publicitate

Strategia a fost realizată în cadrul unui parteneriat format din Municipiul Lugoj, în calitate de lider de proiect, prin Biroul de Management Proiecte, Programe, societatea comercială S.C. THINK Development & Consultancy S.R.L. și ARD – Asociația de dezvoltare comunitară în mediul rural în cadrul proiectului intitulat “Dezvoltare locală plasată în responsabilitatea comunității din Municipiul Lugoj, printr-o abordare integrată și multisectorială – STRICT – Strategie Responsabilitate Comunitate”

Această structură,  respectiv Grupul de Acțiune Locală denumită GAL “Strategie Responsabilitate Comunitate pentru Municipiul Lugoj”, are ca scop implementarea măsurilor din cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală, pentru promovarea drepturilor și îmbunătățirea condițiilor de viață, îmbunătățirea calității serviciilor, infrastructurii, atragerea fondurilor europene pentru finanțarea investițiilor necesare realizării acestora, dar și inițiative de cooperare și dezvoltare de parteneriate care să promoveze potențialul zonei, împreună cu membrii comunității.

Concret este vorba de investiţii în infrastructura celor trei zone, una din cele mai importante fiind constructia de locuinţe sociale, pentru acest obiectiv find alocaţi 1,5 milioane de euro. “O să încercăm, atât cât vom avea bani să rezolvăm problema locuinţelor sociale din cartierul Herendeşti Bocşei, unde după cum ştiţi avem o situaţie delicată,. Sigur că merge mai greu, dar prin această finanţare sperăm să rezolvăm problemle de acolo şi să le construim oamenilor locuinţe decente”, a declarat primarul Francisc Boldea. Tot în aceiaşi zonă vor fi construite trotuare şi zone pietonale, cartierul fiind lipsit de aceste facilităţi.

Restul banilor vor mai fi alocaţi pentru terenuri de sport, reabilitarea unităţilor de învăţământ, finalizarea clădirii ridicată pentru înfiinţarea unei grădiniţe în Balta Lată şi transformarea ei într-un centru social, modernizarea instalaţiiilor electrice publice şi introducerea reţelelor de apă şi canalizare în cele trei zone vizate.

Derularea proiectului se întinde pe cinci ani de zile.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate