Iulius Mall

PNL Lugoj îi cere primarului Boldea să modernizeze iluminatului public cu bani europeni

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Claudiu Buciu, preşedintele PNL Lugoj îi cere primarului Francisc Boldea să-i lase pe funcţionarii din Primăria Lugoj să acceseze fonduri europene pentru modernizarea iluminatului public din Lugoj.

“Este momentul ca Boldea sa permită funcţionarilor din Primaria Lugoj – care au demonstrat ca pot accesa fonduri europene (dacă sunt lăsaţi), să demareze procedurile necesare pentru a atrage aceste fonduri pentru o reală modernizare a iluminatului public din oraşul nostru!”, scrie preşedintele PNL

Publicitate

Acesta mai afirmă că modernizarea iluminatului public din Lugoj se face cu instalaţii de generaţie veche, în timp ce toate comunele din jurul oraşului au trecut la iluminatul cu becuri de tip led, care dau o lumină mai puternică şi consumă mai puţină energie.

“Astazi Lugojul beneficiază de un sistem de iluminat public modernizat de administraţia Boldea & PSD în baza unui contract încheiat în anul 2008, pentru suma de 1.278.000 euro (proveniţi integral din bugetul local). Cu toţii vedem cât de bine este iluminat Lugojul, câtă lumină dau noile lămpi instalate în baza acestui contract şi, mai ales, cât de eficiente din punct de vedere energetic sunt acestea (costurile foarte mari cu energia electrică). Mai mult, Boldea şi echipa lui au reuşit sa cumpere aceste lămpi la un preţ de 3 ori mai mare decât cel de pe piaţa, fapt pentru care Camera de Conturi Timiş a stabilit înca din 2012 existenţa unui prejudiciu de peste 611.000 euro (aproape 50% din valoarea totala a contractului), prejudiciu care încă nu a fost recuperat.In timp ce satele din jurul Lugojului monteaza de ani de zile lampi de iluminat stradal de tip LED, Lugojul încă montează lămpi de generaţie veche, în baza contractului de modernizare arătat mai sus”, susţine Buciu.

PNL Lugoj recomandă administraţiei locale să acceseze fonduri europene pentru creşterea eficienţei energetice în iluminatul public. Începand cu 18 februarie 2018, pentru o perioada de 6 luni, unităţile administrativ-teritoriale din mediul urban pot depune cereri de finanţare pentru proiecte având ca scop modernizarea iluminatului public. Obiectivul urmărit de Comunitatea Europeana prin acordarea acestor finanţări – prin POR (Programul Operational Regional), este de a îmbunătăţi calitatea mediului, de a diminua consecinţele produse de gazele cu efect de seră şi de a diminua consumul de energie electrică, în principal prin inlocuirea lămpilor vechi cu lămpi noi care sunt mult mai eficiente din punct de vedere energetic şi care au o durată mai mare de viaţă.

Valoarea proiectelor eligibile porneşte de la 100.000 euro şi poate ajunge până la 5.000.000 euro, 85% din aceste sume fiind asigurate de către Comunitatea Europeană.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate