Connect with us

Divertisment

Mircea Bravo, cel mai dement roman

Publicat

în

mircea bravoStiam eu cine e tipul asta si nu prea, tot auzeam ca e bun, ca face farse, ca nu stiu ce, dar nu am intrat prea mult in „problema”, asta pana intr-o zi cand am vazut un clip pe Youtube intitulat „Weekend la Paris”. Protagonistul, Mircea Bravo, mi se pare de departe cel mai tare joker al Romaniei. Bendeac are farmecul lui, dar totul e regizat la el. Alti comedianti or fi ei buni, dar la fel, ori o fac pe scena, ori scriu pe Facebook o gluma si viseaza la gloria eterna.

RETIM

Mircea Bravo asta e dement acolo unde trebuie sa dovedeasca asta, adica printre oameni. Pe strada, la meci, la Paris, in autobuz, taxi, la festivaluri, in salile de clasa, in lift, peste tot pe unde se duce, tipul scoate din el dume care m-au facut sa rad cu lacrimi. Cand a fost la Paris, a intervievat o tiganca, care cersea in fata unei biserici. Genial.

Apoi, exista clipul „King Bravo”. In filmulet, cel mai dement dintre romani nu scoate un sunet, dar se imbraca in rege si pune la cale niste faze de mi-au dat lacrimile. N-am mai ras de mult asa, e greu sa ma faca cineva sa rad, cand de obicei eu sunt clovnul grupului. Mircea Bravo a reusit asta, bravo lui, pentru ca incepeam sa imi pierd speranta ca voi mai rade la glume sau orice fel de comedie dupa spectacolul lui Eddie Griffin de la Bucuresti.

Aici gasiti canalul lui de Youtube. Eu m-am abonat, cred ca puteti face si voi asta, pentru ca, in dementa lui completa, Mircea Bravo asta este, vrem, nu vrem, o valoare a Romaniei lui 2015, care trebuie sa accepte si sa promoveze toate formele de arta, indiferent de cat de neobisnuite, daca vrea sa fie o tara europeana, deschisa si moderna.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Divertisment

Cele mai așteptate două comedii ale anului ajung la Lugoj

Publicat

în

RETIM

Cinematograful din Lugoj va difuza poate cele mai așteptate două filme de comedie ale anului. Locurile pentru proiecții sunt limitate, așa că fanii genului sunt invitați să își facă rezervări din timp pentru spectacolele de la finalul săptămânii.

Primul film este „Moartea în vacanță”, noua producție semnată de Mircea Bravo, celebrul actor de satiră de pe YouTube.

 

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

În film, Mihăiță, Adrian și Patricia încearcă să intre în grațiile Rodicăi, o bătrână singură și bogată, în speranța că îi vor moșteni averea. Dacă vor reuși sau nu, vei afla doar urmărind filmul.

A doua comedie de neratat este „Candidatul Perfect”, care se potrivește la fix cu alegerile prezidențiale ce vor avea loc în curând în România.

Costică (interpretat de Nicu Banea), șomer și fără prea multe țeluri în viață, sătul să fie luat de prost, decide să candideze la prezidențiale pentru a fura locul de parcare al vecinului. Ce nu știe el este că este manipulat de un partid care, în secret, își dorește să piardă alegerile, pentru a putea fura în continuare din bugetul statului.

Iată mai jos programul pentru cele două proiecții.

Citiţi mai departe

Divertisment

Activități de relaxare în Lugoj: De la tradiție la modernitate

Publicat

în

Lugoj, un oraș pitoresc din inima Banatului, nu încetează să surprindă prin combinația unică dintre farmecul său istoric și noile tendințe moderne. Fie că vorbim de festivaluri tradiționale care atrag mii de vizitatori sau de spațiile de agrement recent deschise, Lugojul oferă locuitorilor și turiștilor multe opțiuni de relaxare.

RETIM

Într-o eră în care tehnologia a devenit omniprezentă, Lugojul reușește să păstreze un echilibru între natura sa liniștită și facilitățile urbane moderne, oferind un refugiu ideal pentru cei care caută atât liniște, cât și distracție.

Descoperă locurile de relaxare în Lugoj: De la natură la spații urbane

Lugojul este cunoscut pentru spațiile sale naturale, care atrag atât locuitori, cât și turiști. Parcul George Enescu, amplasat central, oferă o atmosferă liniștită și este ideal pentru plimbări relaxante. Turiștii se pot bucura de natura luxuriantă și de spațiile verzi ale parcului, un loc unde evenimentele comunitare sunt organizate frecvent.

Pe lângă parcurile orașului, Piața Iosif Constantin Drăgan este un punct de atracție, fiind înconjurată de clădiri istorice impresionante care amintesc de bogata moștenire culturală a Lugojului​.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Un alt loc ce merită menționat este Podul de Fier din Lugoj, care oferă priveliști frumoase asupra râului Timiș și reprezintă un punct de întâlnire popular pentru lugojeni. În apropierea orașului, pentru iubitorii de drumeții și natură, Parcul Național Semenic se află la doar o oră de Lugoj, fiind o destinație populară pentru cei care caută să se relaxeze în mijlocul naturii sălbatice​.

Relaxare în era digitală: Oportunități de distracție online

Pe lângă locurile fizice de relaxare, era digitală oferă o gamă largă de opțiuni pentru locuitorii Lugojului care caută o modalitate mai modernă de a se destinde. Jocurile de noroc online sunt o alegere populară printre cei care caută divertisment digital. Aceste jocuri gratis păcănele sunt accesibile pe platforme sigure, oferind o experiență captivantă fără a implica riscuri financiare.

Platformele online au evoluat și includ acum o diversitate de jocuri gratuite, de la sloturi la jocuri de masă și chiar bingo. Aceste opțiuni sunt din ce în ce mai populare, deoarece permit utilizatorilor să se relaxeze din confortul propriei case, fiind în același timp o modalitate de a socializa virtual​.

Pe lângă jocurile de noroc online, locuitorii din Lugoj își petrec tot mai mult timp relaxându-se prin activități digitale variate, inclusiv shopping online. Platformele de comerț electronic au cunoscut o creștere semnificativă în popularitate, fiind o metodă comodă de a achiziționa produse diverse, de la haine și gadgeturi, până la produse de uz casnic.

Totodată, mall-urile și magazinele locale sunt locuri excelente pentru relaxare activă. Cumpărăturile la magazinele din oraș, urmate de o cafea savurată la una dintre cafenelele din apropiere, fac parte din rutina de weekend a multor locuitori ai Lugojului.

Relaxare activă – Spații de sport și agrement

Un alt aspect important al relaxării moderne în Lugoj este dat de posibilitățile de agrement și sport disponibile în oraș. Pe lângă plimbările liniștite prin parcuri și natura din jurul orașului, Lugojul oferă diverse spații dedicate sportului și activităților fizice.

Terenurile de sport și parcurile de fitness în aer liber sunt accesibile tuturor, oferind locuitorilor și vizitatorilor din Lugoj oportunități de a rămâne activi și de a se bucura de timpul petrecut în natură.

Ce poți face după o zi activă în Lugoj

După o zi petrecută explorând Lugojul, sunt multe moduri de a te relaxa. Hanul Ana Lugojana, situat la marginea orașului, oferă o atmosferă autentică, tradițională, unde vizitatorii se pot bucura de preparate bănățene și de o ospitalitate remarcabilă. O cină aici poate fi o modalitate excelentă de a încheia ziua într-o manieră plăcută, bucurându-te de liniște și de preparate tradiționale​.

Pentru cei care caută o experiență mai modernă, Rural Escape & Bio Resort este o opțiune perfectă. Această destinație recent deschisă oferă facilități de relaxare precum piscină încălzită și ciubăr, într-un cadru natural de vis. Este locul ideal pentru cei care caută un refugiu liniștit, departe de agitația urbană​

De asemenea, restaurantele din Lugoj sunt o altă modalitate de a te relaxa după o zi activă. În oraș, poți găsi diverse preparate tradiționale, cum ar fi sarmalele și tochitura, dar și opțiuni internaționale. O masă servită într-un cadru liniștit, alături de un pahar de vin local, este modul ideal de a încheia ziua​

Concluzie: Lugoj oferă modalități diverse de relaxare pentru toate gusturile

Lugojul se mândrește cu un amestec unic de activități de relaxare, oferind ceva pentru fiecare. De la plimbările în aer liber prin parcurile sale și explorarea atracțiilor istorice, până la posibilitățile moderne de divertisment digital, Lugojul reușește să îmbine tradiția cu modernitatea într-un mod armonios. Fie că preferi să te relaxezi în mijlocul naturii sau să te bucuri de o sesiune de jocuri online, acest oraș oferă opțiuni diverse, adaptate tuturor gusturilor.

Citiţi mai departe

Divertisment

Povestea extraordinară a dansatorilor de la DanceMania, care aduc trofee naționale și internaționale Lugojului FOTO

Publicat

în

Dansul sportiv este o artă a mișcării care transcende granițele unui simplu sport, îmbinând grația estetică și forța fizică. Pe ringul de dans, un băiat și o fată își coordonează mișcările într-o armonie perfectă, creând momente de eleganță și precizie, în spatele cărora se află ore nesfârșite de antrenament. La fel de importantă ca și tehnica este relația dintre parteneri, colaborarea dintre ei reprezentând cheia succesului.

RETIM

În cadrul unei discuții cu Alexandru Daniel Iagăru, fondatorul Asociației Dance Mania.ro, și Renate Mihalache, antrenor și mama a unei fetiție care participă la concursurile de dans, am aflat mai multe despre această formă unică de exprimare și eforturile din spatele dezvoltării viitoarelor talente în dansul sportiv.

Absolvent al Facultății de Jurnalism, Alexandru Daniel Iagăru a ales o altă cale, dansul sportiv, care i-a devenit pasiune și carieră. Încă de la vârsta de 9 ani, obligat de mama sa să înceapă dansul, a descoperit o dragoste profundă pentru acest sport. A participat la competiții naționale și internaționale, perfecționându-se continuu, acumulând experiențe valoroase și andunând nenumărate trofee și medalii. “Povestea mea în dansul sportiv a început la Timișoara. A fost dorința mamei mele, nu a mea. Nu dorea să îmi petrec timpul liber în spatele blocurilor gri. De atunci, pasiunea pentru dans s-a amplificat în fiecare zi. Am investit timp și energie pentru a perfecționa această artă, iar de-a lungul anilor am participat la numeroase competiții”, povestește Alexandru.

În 2013, a fondat Asociația Dance Mania.ro, cu dorința de a împărtăși ceea ce a învățat cu tinerii din comunitatea sa. Obiectivul său a fost să le ofere copiilor și tinerilor o oportunitate de a descoperi dansul sportiv, care pentru el înseamnă mai mult decât o activitate fizică. „Îmi doream să ofer tinerilor din comunitatea mea posibilitatea de a experimenta ceea ce am trăit și eu. Dansul sportiv este mai mult decât o activitate fizică; este o formă de educație completă. Am vrut să creez un spațiu unde copiii să învețe nu doar mișcările de dans, ci și valorile muncii în echipă, ale disciplinei și ale încrederii în sine. În plus, dansul sportiv oferă oportunități de a concura la nivel național și internațional, ceea ce contribuie la formarea unei mentalități competitive sănătoase”, explică Alexandru, subliniind importanța valorilor precum munca în echipă, disciplina și încrederea în sine.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Sub îndrumarea atentă a lui Alexandru, perechile de dansatori de la Dance Mania.ro au reușit performanțe notabile pe scena internațională.

,,Da, sunt extrem de mândru de realizările elevilor mei. Printre cele mai mari succese se numără performanțele cuplului format din Rafael Hanțic și Maia Mateșescu, care au câștigat patru competiții internaționale în 2023. La doar 11 ani, ei sunt deja lideri în clasamentele europene. De asemenea, alte perechi precum Balaban Alexandru și Natalia Mihalache au obținut rezultate remarcabile la nivel național și internațional, fiind constant în fruntea clasamentelor,,subliniază Alexandru.

Renate Mihalache – un model de implicare părintească și mentorat

Pe lângă antrenorii dedicați, un alt aspect esențial pentru succesul tinerilor dansatori este sprijinul părinților. Un exemplu remarcabil este Renate Mihalache, mama unei tinere dansatoare și un pilon de sprijin pentru comunitatea asociației. Fără o pregătire formală în domeniul dansului, Renate s-a implicat activ în activitățile clubului și a obținut acreditarea necesară pentru a lucra oficial cu copiii.

„Am vrut să fiu aproape de fiica mea în această călătorie și, în același timp, să contribui la formarea altor copii. Dansul nu este doar un hobby, este o disciplină care poate schimba vieți”, mărturisește Renate.

La Dance Mania.ro, dansul sportiv este văzut ca o formă de educație completă, ce dezvoltă nu doar abilități fizice, ci și mentale. Antrenorii colaborează îndeaproape cu copiii, iar pregătirea psihologică, realizată sub îndrumarea lui Renate Mihalache, îi ajută pe tineri să își gestioneze emoțiile și să înțeleagă că succesul vine prin perseverență.

„Le-aș spune tinerilor care vor să înceapă dansul sportiv să nu renunțe niciodată și să fie perseverenți. Succesul vine în timp, dar efortul merită”, spune Alexandru Iagăru, încurajând astfel tinerii dansatori să-și urmeze visurile.

Pentru Alexandru și echipa sa, planurile de viitor includ consolidarea poziției clubului la nivel internațional și continuarea muncii de formare a noilor generații de campioni. „Ne dorim să oferim cât mai multor copii șansa de a descoperi frumusețea dansului sportiv și de a evolua”, afirmă el.

Dan Timaru

 

Citiţi mai departe

Divertisment

La Lugoj a ajuns Uraganu! Noile panouri digitale din centrul orașului difuzează gratuit manele VIDEO

Publicat

în

FOTO Captura Youtube

Refacerea zonei centrale din Lugoj se apropie de finalizare. Au fost remediate o parte dintre deficiențele semnalate de către lugojeni și au fost instalate echipamentele prevăzute în proiect. Printre acestea se numără panouri informative cu afișaj digital și panouri de informare pentru nevăzători, menite să îmbunătățească accesibilitatea și informarea publicului. Totodată, va fi instalată o stație de încărcare pentru trotinete electrice și o cișmea, iar securitatea zonei va fi sporită prin montarea unor camere de supraveghere video.

RETIM

În acest context, de câteva zile, informațiile afișate pe panourile digitale instalate nu sunt tocmai cele așteptate. După cum se poate vedea în filmarea de mai jos, pe ecran rulează unul dintre videoclipurile unui manelist celebru, Tzanca Uraganu pe numele lui, spre plăcerea iubitorilor acestui gen de muzică și spre dezgustul celor care nu îl apreciază.

Având în vedere că în centru mai trebuie instalate câteva componente din proiect, rămâne de văzut ce surprize ne mai pregătesc edilii locali.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Cele mai citite