Cunoscut pentru scrisul său sensibil și pentru implicarea activă în viața culturală a Banatului, Dumitru Buțoi – jurnalist și președinte al filialei „Mihai Eminescu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Timișoara – a publicat astăzi cea mai recentă lucrare a sa: un eseu-reflecție despre puterea simbolică a mării – spațiu al contrastelor, al liniștii și neliniștii, al dorului și al regăsirii. Un text care îmbină trăirea personală cu expresia poetică și care invită cititorul la o lectură cu sens.
„Ce-i marea? o imensă întindere de apă ce nu poți s-o cuprinzi într-o privire 
Este o minune dumnezeiască, o taină ascunsă în (ne)liniștea dintre blestem și iubire.
Plutesc pe mare și marea mă are, mă conține, mă strânge între valuri
să nu mă mai scape
Și-nfiorat de-atâta (ne)mărginire, mă las îmbrățișat de focul dintre ape.
și pescărușii m-ating cu aripa subțire.
Las marea străină în matca sa milenară, să-și vadă de eternitatea ei
Și cotropit de-atâta depărtare
Mă-ntorc la mine-n țară, la marea mea albastră, unde-am învățat să zbor ca un pui de pasăre măiastră
și să mai simt cum cerul plin de stele și luceferi, se răstoarnă-n ochii mei!
Și peste țărm se coboară înserarea,
Și-ngândurat mă retrag în casa de nisip clădită în amurg
Nemângâiat de stelele din ploi adorm într-o scoică împreună cu marea
Și simt cum râurile și fluviile toate prin sufletul meu curg!
Și marea, obosită de-atâta (ne)mișcare
Râmâne fascinantă, dragostea mea, ca o multiplicare de valuri, iluzii, speranțe și visuri deșarte
Ascunse peste timp în lacrima din stea, aici și dincolo de moarte!
Și totuși, marea încă mai visează oceanul
Oceanul care acceptă toate vărsările de ape și uneori (re)vărsările de sânge
Și doar poeții lumii , resemnați în resemnare
mai țin planeta în echilibru
Când pe sub pământ și dincolo de mare, Universul suferă și plânge!”
Dumitru Buțoi
