Unul din cele mai importante monumente din Lugoj este „bătaia de joc” a administrației Boldea, de ani de zile. Este vorba despre Câmpia Libertății și obeliscul ridicat aici. În timp ce în alte locuri, astfel de zone sunt protejate și transformate în adevărate obiective turistice, la Lugoj, Câmpia Libertății este lăsată în paragină. Noroc cu animalele care pasc în zonă că, altfel, bălăriile ar fi și mai mari.

Din păcate, pentru Primăria Lugoj, Câmpia Libertății nu înseamnă nimic. Altfel nu se poate explica stare în care a ajuns monumentul. Betonul spart, placa cu numele monumentului dispărută, iar în locul ei o pungă de plastic, îndesată în una din găurile rămase, bălării peste tot de jur împrejurul obeliscului.

Locul, de la marginea orașului Lugoj, cunoscut sub numele de Câmpia Libertății are o însemnătate aparte în istoria Banatului și a României.

Conform istoricilor, „la Lugoj, centrul politic al românilor bănăţeni, în ziua de 15/27 iunie 1848 s-a desfăşurat o adunare populară la care au participat circa 10.000 de români bănăţeni, ţărani, preoţi, intelectuali şi oameni mai înstăriţi. La adunarea de pe „Câmpul Libertăţii” din Lugoj au fost prezenţi şi revoluţionarii moldoveni Manolache Costache Epureanu, Lascăr Rosetti şi Alecu Ruso. Adunarea l-a ales ca preşedinte al adunării pe Eftimie Murgu, iar ca secretar pe Aloisiu Vlad.

Adunarea Naţională de la Lugoj a adoptat Programul denumit Petiţia neamului românesc din Ungaria şi Banat, care prevedea:

Înfiinţarea unei armate populare române prin înarmarea poporului în decurs de şase zile. Să se restituie poporului armele confiscate de oficianţii de stat.

Alegerea lui Murgu drept Căpitan suprem al Ţării Banatului.

Episcopii actuali să fie supuşi Căpitanului suprem al Banatului.

Drepturi politice egale şi pentru români.

Limba română să fie introdusă în toate oficiile de stat ale Ţării Banatului.

Depunerea din scaunele lor a episcopilor sârbi de la Timişoara şi Vârşeţ, şi până la alegerea, prin sinod, a „obişnuitului Mitropolit românesc din Timişoara” şi a episcopului român din Caransebeş, Adunarea numeşte ca vicar general mitropolitan la Timişoara pe Dimitrie Stoichescu alias Petrovici, protopopul Lipovei, iar ca vicar episcopal la Caransebeş pe Ignatie Vuia, protopopul Oraviţei”, arată scriitorul și istoricul Ionel Ciochin.

Asociația FOA continua să scoată lumină povestea unui erou prea puțin cunoscut al Lugojului. Este vorba despre Contele Veterani, despre care cei de la FOA Lugoj vor să ofere lugojenilor, timp de o lună, în mediul online, șansa de a descoperi povești și adevăruri cum a influențat acest mare erou istoria orașului, a țării și nu numai. Este vorba despre informații necunoscute despre generalul conte Marsello Frederico Veterani, care vor fi prezentate prin reportaje, scenete, documentare online însoțite de o expoziție virtuală.

„Astfel, dorim încurajarea participării publicului din mediul online, la evenimente culturale cât mai diversificate și dezvoltarea de conexiuni culturale artistice cu partenerii locali, județeni și cu parteneri din străinătate cu o experiență vastă în proiecte de strategie culturală artistică în context european. Elementul central va fi povestea Contelui Veterani, conte de Urbino care este cel puțin impresionantă. Începând cu 1694, s-a ocupat de apărarea Transilvaniei și Banatului. A fortificat orașele Orșova și Caransebeș. La 17 mai 1694, împăratul Leopold I l-a înaintat la gradul de Feldmarschall. În septembrie 1695 a avut loc Bătălia de la Lugoj, în care Veterani i-a înfruntat pe otomani cu șapte regimente de cavalerie (circa 6500 de oameni) și cu 800 de infanteriști. Imperialii erau depășiți numeric de mai mult de zece ori, iar Veterani a fost rănit. Deși soldații săi au încercat să-l ia de pe câmpul de luptă, au fost ajunși din urmă de turci. Veterani a fost decapitat, iar capul a fost prezentat sultanului Mustafa al II-lea, care a poruncit ca Veterani să fie îngropat unde murise”, arată cei de la FOA Lugoj.

Materialele educative bazate pe aceasta poveste vor fi realizate în colaborare cu Pierluigi Vicini scriitor de eseuri, romane și comedie, jurnalist profesionist din Italia.

„O realizare semnificativă pentru istoria orasului Lugoj este colaborare cu UNIVERSITÀ DEGLI STUDI DI URBINO ‘CARLO BO’ Ufficio Fondo Antico della Biblioteca Centrale Umanistica-Italia în special cu Dott. Sebastiano Miccoli și Dott. Federico Marcucci care ne pun la dispoziție un material istoric de o însemnătate covârșitoare: scrisorile contelui Veterani, trei volume, precum și alte materiale istorice relevante”, afirmă cei de la FOA.

Toate materialele vor fi prezentate într-o expoziție virtuală iar la final vor fi donate Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.

„Scrisorile ne oferă mărturia constantă a unui om bun, sensibil la prietenie, afecțiuni familiale, dureri, mereu frânate de mizeriile războiului. Pentru această simplitate umană, nepăsătoare de orice retorică, viața și moartea lui Federico Veterani, conducator in anii 1600, sunt antiteza perioadei baroce. Aceste scurte note bazate pe scrisorile pe care Veterani le-a trimis rudelor sale din Urbino timp de treizeci de ani, vor permite urmărirea principalelor evenimente politico-militare la care a participat mareșalul și înțelegerea motivațiilor, dorințelor, sentimentelor unui italian în slujba habsburgilor de-a lungul granitei dintre creștinism și islamism în sec. 17. Federico Veterani s-a născut la Urbino la 13 martie 1643 în familia lui Julius, consilier al lui Francisc Maria a II-a, ultimul Duce de Urbino, și al Mariei Camilla Altoviti, din vechea familie florentină: avea un frate mai mic, Simone Lorenzo, și patru surori”, mai arată cei de la FOA Lugoj

Cei de la FOA Lugoj precizează că au intrat în posesia scrisorilor datorită perseverenței și pasiunii Flaviei Rosana Căpraru, care a depus eforturi considerabile pentru reușita acestui proiect.

Un lugojean cumpăra, acum mai bine de 100 de ani, stațiunea Buziaș. În anul 1906, sesizând potenţialul turistic şi economic al Buziaşului, Jakob Muscong cumpără staţiunea Buziaş (inclusiv ştrandul şi captările de apă) cu 800.000 de coroane şi întemeiază ceea ce se va numi „Muschong – Băile Minerale Buziaş SA”. În 1907 a început construcţia fabricii de ape minerale „Phoenix”, iar un an mai târziu s-au ridicat câteva stabilimente balneare, Hotel Grand, Hotel Phoenix, centrul de tratament etc. Tot în 1907 s-a zidit Baia „Phoenix” (actuala Baie nr. 1), care se află la intrarea în parcul staţiunii. Practic, toată viitoarea Întreprindere balneară Buziaş, ulterior Băile Buziaş şi Apemin Buziaş au aparţinut lui Muschong şi familiei sale.

Jakob Muschong mai poseda fabricile de la Lugoj, Fabrica de cărămidă de la Sânnicolau Mare, Fabrica de cărămidă şi ţiglă de la Sântimbru (lângă Alba Iulia), dar şi o fabrică de cărămidă de la Budapesta, condusă de unul din ginerii săi. Muschong deţinea proprietăţi întinse în zona Petroşani, un mare domeniu forestier. Tot păduri avea şi în zona Nădragului, lemnul fiind folosit ca şi combustibil pentru fabricile sale.

Singura staţiune balneară cu cale ferată proprie

În 1914, turismul balnear începuse să se dezvolte la Buziaş, unde veneau turişti cu dare de mână şi de la Viena. În plus, exista necesitatea transportului lemnelor şi a tuburilor de oxigen pentru fabrica de ape minerale. Aşa a ajuns Buziaşul singura staţiune balneară dotată cu linie ferată proprie (inaugurată la 1914). Calea ferată, cu ecartament normal, avea 2,3 km lungime. Ing. Valentin Ivănescu, din Buziaş, ne-a declarat că, în 1896, când s-a dat în folosinţă calea ferată Timişoara-Buziaş (un an mai târziu, la 22 iulie 1897, s-a inaugurat linia Gătaia – Buziaş – Lugoj), în mod normal, gara din Buziaş ar fi trebuit să fie în apropierea centrului, mai exact pe dealul Bânţilor (după numele familiei Bânţu), lângă spital. Însă primăria n-a avut destui bani, iar compania de căi ferate a amplasat gara unde este acum. Aşadar, linia lui Muschong lega oraşul Buziaş de staţiunea Buziaş.

Acum nu mai există nici o şină, nici un bulon din acea linie. La naţionalizare, în 1948, CFR a concediat tot personalul propriu al liniei Muschong, aducând în loc alţi salariaţi, inferiori ca pregătire.

„Die Kleine Bahn” – trenul cel mic

„Die Kleine Bahn”, trenul mic, a început să circule în 1914, iar cele două locomotive ale sale, „Etelka” şi „George”, deveniseră legendare. Locomotivele, cu tot cu calea ferată, erau proprietatea lui Jakob Muschong. „Etelka” era o locomotivă cu abur (imaginea sa s-a păstrat în numeroase vederi de epocă), iar „George” avea un sistem de propulsie ce azi poate părea oarecum ciudat – pe bază de benzină grea, ca la motoarele de tăiat lemne. Însă, până în anii ’20, astfel de locomotive erau la modă („George” fusese construit de firma germană Deutz în 1912). Din păcate, nu s-au mai păstrat fotografii cu această locomotivă, ci doar cu modele similare din Germania.

Cele două locomotive au continuat să circule până prin anii 1951-52, după care au fost înlocuite de clasicele automotoare verzi, care sunt şi azi în stare de funcţionare (recent vopsite în roşu). „Trenului mic” i-a fost dedicată o remarcabilă lucrare, extrem de bine documentată, semnată de Valentin Ivănescu, Ottmar Loffler şi Alfred Martini, toţi trei originari din Buziaş. În carte apare şi un interviu cu Petru Lazăr, ultimul mecanic de pe „Etelka”.

Soarta vitregă a urmaşilor

Inginerul Valentin Ivănescu din Buziaş ne-a mai spus: „Marele industriaş Jakob Muschong a murit în 1923. După 1948, odată cu venirea comuniştilor la putere, numele său a fost, practic, total renegat, din două motive: apartenenţa la vârfurile burgheziei şi originea sa germană, detestată în mod oficial în perioada regimului stalinist din anii ’50, când deportările etnicilor germani din Banat erau la ordinea zilei.

Cele trei fiice ale sale au murit în mizerie

Una, care s-a măritat cu un ofiţer maghiar, a plecat la Budapesta (n.r. – este vorba de Emerich Szappanos, directorul fabricii de ţiglă din Budapesta). Alta (Margarethe), a fost măritată tot cu un maghiar, Adalbert Szladek, devenit director al fabricii de la Sântimbru. A treia fiică, Katherina (Katica) s-a căsătorit cu Elemer Patyanszky, cel care a condus, practic, la Lugoj şi Buziaş, grosul afacerilor lui J. Muschong, după moartea acestuia în 1923.

Sursa: Orașul Buziaș