Connect with us

Cultură

Scrisorile lui Veterani, la Lugoj. Adevăruri neștiute despre contele care și-a dat viața pentru acest oraș

Publicat

în

Asociația FOA continua să scoată lumină povestea unui erou prea puțin cunoscut al Lugojului. Este vorba despre Contele Veterani, despre care cei de la FOA Lugoj vor să ofere lugojenilor, timp de o lună, în mediul online, șansa de a descoperi povești și adevăruri cum a influențat acest mare erou istoria orașului, a țării și nu numai. Este vorba despre informații necunoscute despre generalul conte Marsello Frederico Veterani, care vor fi prezentate prin reportaje, scenete, documentare online însoțite de o expoziție virtuală.

RETIM

„Astfel, dorim încurajarea participării publicului din mediul online, la evenimente culturale cât mai diversificate și dezvoltarea de conexiuni culturale artistice cu partenerii locali, județeni și cu parteneri din străinătate cu o experiență vastă în proiecte de strategie culturală artistică în context european. Elementul central va fi povestea Contelui Veterani, conte de Urbino care este cel puțin impresionantă. Începând cu 1694, s-a ocupat de apărarea Transilvaniei și Banatului. A fortificat orașele Orșova și Caransebeș. La 17 mai 1694, împăratul Leopold I l-a înaintat la gradul de Feldmarschall. În septembrie 1695 a avut loc Bătălia de la Lugoj, în care Veterani i-a înfruntat pe otomani cu șapte regimente de cavalerie (circa 6500 de oameni) și cu 800 de infanteriști. Imperialii erau depășiți numeric de mai mult de zece ori, iar Veterani a fost rănit. Deși soldații săi au încercat să-l ia de pe câmpul de luptă, au fost ajunși din urmă de turci. Veterani a fost decapitat, iar capul a fost prezentat sultanului Mustafa al II-lea, care a poruncit ca Veterani să fie îngropat unde murise”, arată cei de la FOA Lugoj.

Materialele educative bazate pe aceasta poveste vor fi realizate în colaborare cu Pierluigi Vicini scriitor de eseuri, romane și comedie, jurnalist profesionist din Italia.

Autoliv angajează

„O realizare semnificativă pentru istoria orasului Lugoj este colaborare cu UNIVERSITÀ DEGLI STUDI DI URBINO ‘CARLO BO’ Ufficio Fondo Antico della Biblioteca Centrale Umanistica-Italia în special cu Dott. Sebastiano Miccoli și Dott. Federico Marcucci care ne pun la dispoziție un material istoric de o însemnătate covârșitoare: scrisorile contelui Veterani, trei volume, precum și alte materiale istorice relevante”, afirmă cei de la FOA.

Toate materialele vor fi prezentate într-o expoziție virtuală iar la final vor fi donate Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.

„Scrisorile ne oferă mărturia constantă a unui om bun, sensibil la prietenie, afecțiuni familiale, dureri, mereu frânate de mizeriile războiului. Pentru această simplitate umană, nepăsătoare de orice retorică, viața și moartea lui Federico Veterani, conducator in anii 1600, sunt antiteza perioadei baroce. Aceste scurte note bazate pe scrisorile pe care Veterani le-a trimis rudelor sale din Urbino timp de treizeci de ani, vor permite urmărirea principalelor evenimente politico-militare la care a participat mareșalul și înțelegerea motivațiilor, dorințelor, sentimentelor unui italian în slujba habsburgilor de-a lungul granitei dintre creștinism și islamism în sec. 17. Federico Veterani s-a născut la Urbino la 13 martie 1643 în familia lui Julius, consilier al lui Francisc Maria a II-a, ultimul Duce de Urbino, și al Mariei Camilla Altoviti, din vechea familie florentină: avea un frate mai mic, Simone Lorenzo, și patru surori”, mai arată cei de la FOA Lugoj

Cei de la FOA Lugoj precizează că au intrat în posesia scrisorilor datorită perseverenței și pasiunii Flaviei Rosana Căpraru, care a depus eforturi considerabile pentru reușita acestui proiect.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cultură

Filmul „Cazul inginerului Ursu” rulează la Lugoj cu participarea fiului inginerului, care va rămâne să susțină un dialog cu publicul

Publicat

în

De peste 30 de ani Andrei Ursu luptă pentru a face cunoscut adevărul despre moartea tatălui său. Gheorghe Ursu a fost ucis în arestul Securității după ce a denunțat decizia lui Ceaușescu de a opri consolidarea clădirilor afectate de cutremurul din ’77. Regizat de Liviu Tofan și Șerban Georgescu, Cazul inginerului Ursu este un documentar zguduitor despre căutarea dreptății într-un sistem care i se opune și a fost lansat în cinema în 29 martie. Trailer:  https://bit.ly/CazulIngUrsu

RETIM

În perioada 19 – 21 aprilie documentarul va fi proiectat în Banat, în prezența lui Andrei Ursu care va rămâne apoi să susțină un dialog deschis cu publicul prezent. Weekend-ul se deschide vineri, 19 aprilie, la Arad, unde Cazul inginerului Ursu va fi proiectat la Cinema ARTA, de la ora 19:00, intrarea fiind liberă. Următoarea proiecție are loc la Timișoara, sâmbătă 20 aprilie, de la ora 20:00, la Cinema Victoria, unde alături de Andrei Ursu va participa la discuție și dl. Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara – biletele au fost puse deja în vânzare: https://bit.ly/20apr_VictoriaTM. Călătoria lui Andrei Ursu prin Banat se încheie la Lugoj, duminică 21 aprilie, la ora 19:30, la Cinema Bela Lugosi – biletele se pot lua direct de la casieria cinematografului.

Produs de Kolectiv Film, în co-producție cu Fundația „Gheorghe Ursu”, Victoria Film, Asociația Follow Art și Societatea Română de Televiziune, documentarul a mai avut o serie de proiecții speciale în cursul anului 2023, în București, la Cinema Union, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului Român și Grădina cu Filme, precum și în cadrul unor Festivaluri de Film din țară (TIFF Sibiu și Oradea, Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov – FFIR, Fălticeni – Centenarul Monica Lovinescu) și în câteva orașe de pe traseul Caravanei TIFF. Majoritatea proiecțiilor speciale au fost însoțite de dezbateri la care au participat Andrei Ursu și cei doi regizori, dar și alți invitați importanți (Germina Nagâț, cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS, istoricul Alexandru Groza de la Muzeul Ororilor Comunismului în România – MOCR, istoricul Cosmin Budeanca, Cristian Ghinea – deputat în Parlamentul României, Ovidiu Șimonca – jurnalist).

Autoliv angajează

„Acesta este filmul lui Andrei Ursu, al luptei sale pentru dreptate în numele tatălui său. Cine a mai avut tenacitatea și forța lui Andrei, curajul lui de a-și risca viața de două ori făcând greva foamei pentru a forța autoritățile să nu-l mai obstrucționeze? Nu știu dacă mai există în lume un caz comparabil. La noi, el este cu siguranță unic, iar valoarea lui de model uman și reper moral este remarcabilă în dezolantul nostru peisaj social, și cu atît mai necesară.”, a declarat Liviu Tofan.

Preț de 100 de minute obiectivul camerei de filmat surprinde strânsa legătură dintre un tată și fiul său, o legătură care, asemenea unui stâlp de rezistență bine proiectat de un inginer constructor, a sfidat toate cutremurele ultimelor decenii. Din echipa de producție a filmului fac parte Oana Muntean – producător executiv, Bogdan Slăvescu – director de imagine, Alex Alexandru – sunet.

Prima proiecție a documentarului a avut loc anul trecut chiar cu câteva zile înainte de anunțarea sentinței definitive de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În ciuda cazului meticulos construit, inculpații au fost achitați definitiv, iar filmul rămâne singura formă de dreptate și recunoaștere în cazul dizidentului Gheorghe Ursu.

***Cazul inginerului Ursu este produs de Kolectiv Film în coproducție cu Fundația „Gheorghe Ursu”, Victoria Film, Asociația Follow Art și Societatea Română de Televiziune. Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, cu participarea UPFAR ARGOA și al Agenției Naționale de Presă Agerpres.

Citiţi mai departe

Cultură

Spectacolul folcloric la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj. Locurile se pot rezerva online

Publicat

în

Casa de Cultură ,,Traian Grozăvescu’’ Lugoj organizează, în data de 25 aprilie 2024, de la ora 19:00, spectacolul folcloric ,,Ritmuri străvechi din izvoare vii: bucuria jocului și a cântului la români”.

RETIM

Evenimentul se va desfășura  în sala Teatrului Municipal ’’Traian Grozăvescu’’, iar elementul surpriză este dat de faptul că  în  cadrul acestui spectacol vor avea loc două premiere: una a Ansamblului Folcloric ,,Lugojana” și cealaltă a Orchestrei  Casei de Cultură ,,Traian Grozăvescu”, aflată la debutul său în fața publicului spectator.

Vor evolua instrumentiștii:  Marian Jarja, Silviu Drăgan, Ovidiu Drăgan, Septimiu Gîlea, Ioan Odoba, Cristi Bălteanu, Leonard Groza, Bogdan Munteanu, Leonard Borojan, Alberto Pauca, Raul Petrescu, Mateo Adriano, Andreias Homoșdean, Adrian Balla, Cristian Vețan, Marcel Sâpcu, Andrei Mezei, Tavin Logoș, Manuela Sâpcu și George Buboiu, conducerea muzicală fiind asigurată de Ionel Groza.

Autoliv angajează

În deschiderea spectacolului va evolua Formația Instrumentală de Tineret, alcătuită din tineri talentați, formați sub îndrumarea instrumentiștilor Casei de Cultură ,,Traian Grozăvescu” Lugoj. Scopul acestui eveniment artistic  este de a valorifica patrimonial cultural imaterial și  de a promova folclorul autentic românesc.

Ritmurile folclorice străvechi, dezvăluie într-o manieră sinceră și directă aspiraţiile şi sentimentele oamenilor, fiind strâns legate de viaţa şi istoria acestui popor. Dealtfel, folclorul exprimă caracterul, temperamentul, forţa, agerimea, înţelepciunea şi umorul neamului nostru.

Astăzi, dansul, alături de muzica și portul popular, reprezintă elementele culturii tradiționale, indicând atașamentul pe care românii  îl au față de propria lor istorie culturală.

Accesul la spectacol este gratuit, pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Menționăm că, pentru prima dată, spectatorii își pot rezerva locurile online, pe https://www.entertix.ro/bilete/22139/ritmuri-stravechi-din-izvoare-vii-bucuria-jocului-si-a-cantului-la-romani-25-aprilie-2024-teatrul-municipal-traian-grozavescu-lugoj.html
De asemenea, invitațiile se pot ridica și de  la sediul Casei de Cultură ,,Traian Grozăvescu” Lugoj, Spl. C. Brediceanu, nr. 5.

Citiţi mai departe

Cultură

Începe cel mai important festival de artă din Lugoj. Cuprinde șase secțiuni, pornind de la pictură, grafică, tapiserie, sculptură și fotografie

Publicat

în

Cele mai importante manifestări de artă plastică contemporană din România se vor reuni, în perioada 2 – 30 aprilie 2024, sub egida , în generoasele spații ale Galerie de Artă din Lugoj.
După succesul expozițional din anii anteriori, International Lugoj Art Festival a ajuns la cea de-a III-a ediție, cu sprijinul Primăriei Lugoj, Galeriei de Artă Lugoj, Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Lugoj și d-lui Dan Tudor Truică, curator independent, fondatorul TRUICART Events Brand. Proiectul propune publicului lugojean 6 secțiuni distinctive, pornind de la pictură, grafică, tapiserie, sculptură și fotografie, manifestările fiind dublate de corespondențe muzicale prin realizarea unui concert de pian(prof. Eliana Zah).
Programul festivalului international debutează, marți, 2 aprilie 2024, ora 18.00, la Galeria de Artă Lugoj, cu vernisajul expoziției de pictură “Laszlo Botar“.
Manifestările continuă, miercuri, 3 aprilie 2024, ora 18.00, cu o altă expoziție personală de pictură “Iulian Mâță“.
În data de 4 aprilie 2024, ora 18.00, lugojenii sunt invitați la vernisarea a patru secțiuni expoziționale: expoziția de fotografie “Ioana Enescu Truică“, expoziția de sculptură “IN MEMORIAM MARIUS BACRIU“, “Maeștrii tapiseriei românești” dar și Salonul Național de Artă Plastică “Atitudini Contemporane”(acesta reprezentând din 2008 până în prezent, un eveniment cu totul special, atât prin manifestarile de artă contemporană românească cât și prin caracterul său international, prin larga conexiune postmodernă dar și prin diversitatea artiștilor prezenți pe simezele lugojene; ajuns la cea de a XVII-a ediţie, evenimentul a fost prezentat în peste 60 de orașe și în 120 de spații expoziționale).
Evenimentele vor fi prezentate de Daciana Vuia – directorul Muzeului Lugoj și Dan Tudor Truică – curator independent, fondator International Lugoj Art Festival.

RETIM

Citiţi mai departe

Cultură

Lugojul găzduiește primul spectacol dintr-un turneu unic, organizat de Filarmonica Banatul și Opera Națională din Timișoara

Publicat

în

Începând cu data de 5 aprilie, Banatul va fi martorul unei explozii de muzică și cultură, odată cu debutul turneului de promovare riTM în Banat, anunțat de către Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală”.

RETIM

Acest turneu unic în regiune, conceput pentru a marca începerea celei de-a XLVIII-a ediții a festivalului, va oferi 11 recitaluri camerale susținute de talentații percuționiști ai Ansamblului Percutissimo al Facultății de Muzică și Teatru Timișoara, sub îndrumarea coordonatorului și solistului Doru Roman.

Programul turneului îi va purta pe iubitorii de muzică prin diverse locații pitorești din Banat, începând cu Lugojul pe 5 aprilie și încheindu-se la Recaș pe 28 aprilie. Între aceste date, recitalurile vor avea loc în diverse locații de la Casa de Cultură Buziaș până la Sala de conferințe a Primăriei Bocșa.

Autoliv angajează

Reprezentând o varietate impresionantă de compoziții, programul evenimentelor va satisface toate gusturile, inclusiv lucrări precum „Music of Pieces of Wood” de S. Reich, „Mambo Africano” de A. Gomez și „Joropo” de M. Moleiro.

Pentru cei interesați să participe la această călătorie sonoră de excepție, biletele sunt disponibile la prețul unic de 5 lei/persoană și pot fi achiziționate online de la adresa: https://shorturl.at/dxyKY

Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” continuă astfel tradiția sa de a aduce muzică de înaltă calitate și cultură în inimile publicului.

Citiţi mai departe

Cele mai citite