Connect with us


Social

Cât de mult rău ne face zahărul. Care sunt cele mai simple metode să-l înlocuim

Publicat

în

Dacă ne gândim la zahăr asociem imediat gustul lui dulce cu plăcerea, voia bună, serotonina (hormonul fericirii), prăjituri, bomboane, ciocolată – fără să ne gândim la ce se ascunde de fapt în spatele acestui ”aliment minunat” – obezitate, diabet zaharat, probleme digestive, risc de Alzheimer și lista e lungă. Se pare că balanța atârnă pe partea negativă.

PMP

Adevărul și cruda realitate este că este foarte greu să renunți astăzi la zahăr pentru că alimentația modernă îl adaugă aproape la orice.

USR

Chiar dacă nu-l mai folosim noi propriu-zis, el apare în compoziția multor alimente pe care le cumpărăm din comerț. Așa că ar fi bine să învățăm să citim bine etichetele produselor alimentare.

Ce avem de făcut, pentru că în mintea noastră apare sincer întrebarea: „De ce să renunțăm la ceva „atat de bun”?, când corpul nostru și gustul îl cer cu atâta ardoare?

Aici intervine conștiința umană și MĂSURA.

Daca nu poți renunța cu totul la zahăr încearcă să îl folosești pe post de „condiment” – o linguriță, maxim două pe zi și asta doar în caz de necesitate

– fii atent la etichete și evită produsele care au adaos de zahăr – protejați-vă singuri!

– daca doriți să mâncați o prăjtură de poftă – încercați să nu depășiți maxim 40g sau 80g variantele de prăjiturele mici.

E o luptă cu tine însuți să mănânci doar puțin cât să te bucuri de gust. Dar este o luptă din care tu ieși învingător!

Căutați variantele de dulce natural:

– Fructe uscate – acum gasești rețete multe și ușor de făcut.

– Mierea de abine cu toate proprietățile ei benefice. Atenție însă – alegeți doar varianta naturală cumpărată de la un producător de încredere sau de la magazine naturiste unde puteți cere referințe exacte despre calitățile mierii.

– Îndulcitor din extract de ștevie – are proprietăți terapeutice, reglează glicemia și reduce pofta de dulce, este săracă în calorii. Poate fi folosită pentru prăjituri, îndulcit ceaiuri sau cafea, există și ciocolată îndulcită cu ștevie.

– Siropul de agave (extras din unele specii de fructe de cactus). Este mai dulce decât zahărul, deci cantitatea utilizată va fi mai mică pentru îndulcire. Conține inulina, prebiotic ce reface flora bacteriană și protejează de cancerul de colon.

Atenție! Specialiștii ne sfătuiesc să nu depășim 25 g zaharuri pe zi dacă vrem să ne ținem sănătatea sub control.

În concluzie – nu renunțăm la gustul de dulce dar îl ținem sub control prin ajustare cantităților, atenția pe care o acordăm produselor cu conținut de zahăr și încercarea de a alege dulcele din variante naturale – miere, sirop de agave, fructe uscate – alimente care pe lângă faptul că au gust bun au și proprietăți terpeutice atâta timp cât sunt consumate cu măsură!!!

Urmărește video-ul mai jos:

Vă sfătuiește cu drag, dr.Iren Alexoi

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Campanie pentru sprijinirea vârstnicilor din Lugoj, care din cauza carantinei nu pot ajunge la magazin sau farmacie

Publicat

în

Persoanele mai în vârstă din Lugoj, care din cauza carantinei nu pot ajunge la magazin sau la farmacie, vor primi o mână de ajutor din partea membrilor Clubului Lions “Ana Lugojana”. 

Membrii clubului au pus la cale o campanie prin care s-au angajat să le asigure, complet gratuit, achiziționarea și transportul la domiciliu de alimente sau medicamente pentru persoanele din Lugoj care sunt cele mai expuse în timpul pandemiei, în special vârstnicii sau persoanele bolnave.

Cu gândul la persoanele vârstnice din jurul nostru, ne-am gândit sa le oferim acestora un mic ajutor! Nu trebuie decât să ne spună de ce au nevoie, iar noi ne vom duce și le vom face cumpărăturile. Astfel, ei nu se expun unui risc care le-ar putea pune sănătatea în pericol„, a declarat pentru Lugojeanul.ro Gerlinde Opriș, președintele Clubului Lions Lugoj.

Pentru a beneficia de pe urma campaniei, persoanele care se află acasă, în izolare la domiciliu din cauza pandemiei, pot trimite un SMS la 0722 398 588 cu o listă de produse necesare. Un membru al Clubului Lions se va ocupa de achiziționarea acestor produse, iar mai apoi le va livra la domiciliu persoanei. 

Beneficiarii vor achita doar produsele, care vor fi livrate în condiții de siguranță deplină. Acțiunea umanitară a clubului lugojean este destinată mai ales persoanelor de peste 65 de ani, care fac parte din categoria de risc din cauza noului coronavirus.

PMP

USR

Citiţi mai departe

Social

Lugojul scade sub 5 la 1000 ca rată de infectare cu noul coronavirus

Publicat

în

Lugojul a scăzut la sub 5 persoane infectate la 1000 de locuitori ca rată de infectare cu noul coronavirus, potrivit datelor făcute publice vineri dimineața de către prefectură. Mai exact, la Lugoj în ultimele 14 zile incidența de caz a fost de 4,86 la mia de oameni.

Municipiul Lugoj a intrat sâmbătă în carantină, mâine împlinindu-se deja o săptămână de la implementarea măsurii. Cetățenii pot intra sau ieși din oraș doar cu declarații pe propria răspundere. La fel se întâmplă și cu circulația în interiorul municipiului, dar și cu cea legată de locul de muncă.

Majoritatea localităților din Timiș au înregistrat o rată de infectare mai mică, vineri dimineața, față de zilele precedente. Vineri dimineața, 27 noiembrie, localitățile cu rata de infectare pe ultimele 14 zile  peste 3/1000 locuitori erau:

Timișoara – 6,97; Lugoj – 4,86;  Ciacova – 3,16; Deta – 3,41; Gătaia -3,60;  Jimbolia- 5,97; Recaș – 5,04; Sânnicolau Mare -4,60;   Biled – 4,83;  Birda – 9,50;  Boldur – 3,20 ; Bucovăț – 9,18; Chevereșu Mare -4,59; Comloșu Mare – 3,61;  Coșteiu – 3,53, Criciova – 4,12; Curtea – 3,10;  Denta – 4,00; Dudeștii Noi – 4,83; Dumbrăvița – 9,16;  Foeni – 4,00;  Găvojdia -4,79; Ghilad- 4, 25; Ghiroda – 10,42, Giroc – 7,14; Jebel-6,29; Lovrin – 3,15,   Moșnița Nouă-7,77; Ohaba Lungă – 3,91; Orțișoara – 5,05; Otelec – 3,82 ; Parța – 3,69;  Pișchia – 4,20;  Remetea Mare -5,21; Săcălaz – 6,09; Șag – 7,65; Sânandrei – 3,61; Șandra – 3,83, Sânmihaiu Român – 5,79,  Sânpetru Mare – 4,19, Saravale- 3,93;   Satchinez – 3,53; Teremia Mare – 3,84; Topolovățu Mare- 5,27, Traian Vuia – 3,52, Valcani – 4,97.

Localitățile cu rata de infectare  pe ultimele 14 zile  peste 1,5/1000 locuitori erau:

Buziaș – 1,52;   Făget – 2,98;   Beba Veche – 2,59; Becicherecu Mic -2,97;    Belinț – 1,97;    Cărpiniș -2,94 ; Cenad – 2,70;  Cenei – 2,63; Dudeștii Vechi – 2,51; Dumbrava – 2,16; Ghizela – 1,62,  Giarmata – 2,66; Giera – 2.01 ; Giulvăz  – 2,77, Gottlob – 1,88, Jamu Mare – 1,99; Lenauheim – 2,82; Liebling – 1,69, Livezile –2,34 ; Mănăștiur – 2,23; Margina – 1,76,  Nițchidorf –2,44,  Pădureni – 1,93; Peciu Nou – 2,81;  Racovița- 2,90, Sacoșu Turcesc – 1,68, Secaș – 1,55; Tomești -1,52, Tomnatic – 2,09 ; Tormac – 2,04, Uivar- 2,25; Variaș – 2,24, Voiteg -2,40.

PMP

USR

Citiţi mai departe

Social

FOTO Cât de diferit arăta Lugojul acum 30 de ani. Imagini istorice cu orașul după Revoluție

Publicat

în

Lugojul arăta foarte diferit acum 30 de ani față de cum arată astăzi. Dovadă stau fotografiile postate de internauți pe rețelele sociale. Mai exact, utilizatorii de Facebook au postat mai multe imagini cu Lugojul din 1991, la doar doi ani după Revoluție, în care au fost surprinse mai multe zone importante din oraș, precum și forfota unei zile normale în orașul de pe Timiș.

Zona centrului pietonal, tribunalul, platoul de la Casa de Cultură a Sindicatelor, strada către piața agroalimentară, dar și o imagine din fața fostei IURT, toate au stârnit emoții pentru lugojenii trecuți de prima tinerețe, dar și curiozități pentru cei mai tineri dintre locuitorii orașului.

Privind imaginile, oamenii își aminteau de restaurantul Dacia, acolo unde petreceau după-amiezile după muncă, dar și de magazinele din centru, de bicicletele cu duiumul, dar și de faptul că puteai să te plimbi și după 12 noaptea pe stradă fără să îți fie teamă că o să pățești ceva. Lugojenii au comparat imaginile cu zilele noastre, în care carantina ne ține în case pe mulți dintre noi.

“Un oraș mai îngrijit și mai curat decât în 2020”, sau “Oamenii erau mai simpli și mai fericiți”, scriu doi dintre utilizatorii de Facebook, la postarea de pe grupul “Ești din Lugoj dacă…”

PMP

USR

Citiţi mai departe

Pro

Publicitate

Cele mai citite