Connect with us
Winter in My Town

Sport

Primele detalii despre una dintre cele mai tari curse din Banat. LimanBikeRace a ajuns la ediţia a XIV-a

Publicat

în

A XIV-a ediţia LimanBikeRace se va desfăşura în data de 19 mai 2019. Organizatorii au anunţat primele detalii.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

„Startul se va da din aceeaşi locaţie cu care v-am obişnuit până acum, Complexul turistic Valea lui Liman, jud. Timiş. Cum se ajunge aici? Foarte simplu, dinspre Timisoara sau Arad poţi să ajungi pe autostrada A1. În aproximativ 1h şi 30 min esti aici, iar dinspre Deva faci cam o oră”, arată organizatorii.

LimanBikeRace este organizat de un grup de oameni inimoşi, iubitori de natură, care fac asta din pasiune pentru MTB, dar tot odată şi pentru a promova zona de munte a judeţului Timiş. Nu am făcut din acest eveniment o sursă de venit, tocmai de aceea din 2007, încă de la prima ediţie nu există taxă de participare.

Categoriile de participare sunt urmatoarele:

RETIM

Kids Sub 10 ani M/F
Young 10-13 ani M/F
Junior 14-17 ani M/F
Senior 18-34 ani M/F
Veteran peste 35 ani M/F
ELITE (doar masculin)

Traseele sunt adaptate vârstei concurenţilor:

-categoria sub 10 ani are un traseu scurt (în zona start/finish);
-categoria 10-13 ani are un traseu cu o lungime de aproximativ 6-7 km;
-categoriile 14-17 ani, 18-34 ani şi peste 35 ani vor pedala între 30 si 35 km cu o diferenţă de nivel de 900-1000m, foarte tehnic.

Traseul şi alte detalii vor fi anunţate în perioada următoare.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

loading...

Sport

Înainte de Nadia, gimnastica era dominată de o lugojeancă. A obținut primele medalii importante pentru România

Publicat

în

Alina Goreac s-a născut la 28 septembrie 1952 la Lugoj. Din 1957 a început să practice gimnastica la Școala Sportivă Nr. 1, sub îndrumarea profesorilor Titus şi Tatiana Isar. Din 1963 şi până în 1969 obţine an de an titluri şi medalii la fiecare categorie de vârstă. În 1965 obţine primul titlu de campioană cu echipa Liceului nr. 1 din Lugoj.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Din 1966 este componentă a reprezentativei naţionale de junioare şi apoi senioare a României. În 1968 este declarată cea mai bună gimnastă a ţării. Din 1969 este componentă a clubului Dinamo Bucureşti, iar în 1970 obţine diploma de „Maestru al Sportului”.

Participă la campionatul European de la Minsk în anul 1971 şi la Jocurile Olimpice de la München în anul 1972. În 1973 obţine primele medalii importante în gimnastică pentru România: o medalie de argint şi două de bronz la Campionatul European de la Londra.

Între 1974 şi 1976 participă cu echipa României la competiţiile internaţionale și are rezultate bune ce au culminat cu medaliile de bronz de la sărituri şi bârnă la Campionatele Europene din Skien, Norvegia. În anul 1977 devine campioană mondială universitară şi obţine şi medalia de aur la bârnă în cadrul Campionatului Mondial Universitar de la Sofia, Bulgaria. Se retrage din activitatea sportivă în anul 1980 și continuă ca antrenor.

RETIM

Se poate spune că activitatea sportivă a Alinei Goreac însumează o jumătate de secol. O viață de om sacrificată pe altarul gimnasticii. Alina Goreac este prima gimnastă care a reuşit să obţină rezultate excepționale în gimnastica românească, într-o perioadă în care România nu excela pe plan mondial la acest sport.

Viața Alinei a fost o permanentă luptă. Luptă cu ea însăși și cu cei care îi ridicau obstacole în calea ascensiunii. Mărturisesc că întâlnirea cu Alina Goreac m-a tulburat profund. Citind biografia acestei  minunate sportive îmi imaginam că  viața ei a fost și este o bucurie. Din păcate nu este așa.

Lumea gimnasticii este o lume dură, în care jocurile de culise, interesele personale sau de grup frâng aripile multor talente. Nu poți zbura în această colivie cu gratii de argint fără permisiunea păsărarului. Să ascultăm povestea unei mari sportive, uitată sau necunoscută de multă lume:

„M-am născut la Lugoj. Sunt al treilea copil al familiei Goreac. Alături de cei doi frați mai mari, Doru şi Adrian, am început gimnastica la o vârstă fragedă. De fapt, la început, am făcut balet, dar am renunțat și m-am îndreptat spre gimnastică pentru că în primul rând acolo erau și frații mei și pentru că gimnastica este un sport dinamic, mai spectaculos decât baletul. Așa credeam eu atunci. Gimnastica are elemente pe care nu puteam să le fac la balet. Dar cel mai mult a contat  faptul că nu am fost aleasă pentru școala de balet de la Cluj, la o selecţie pe oraş. Am suferit atunci, însă am mers mai departe. Primul contact cu gimnastica l-am avut prin intermediul taberelor desfăşurate în acea vreme la Lugoj, unde mama mea asigura asistenţa medicală. Aici am învățat tot felul de elemente. Taberele se încheiau cu demonstraţii pe stadio-nul oraşului. Aveam vreo patru-cinci anişori când am intrat pe salteaua gimnaştilor şi am făcut acolo o demonstrație de forță. Nu mai terminam și nimeni nu putea să mă oprească. Până la urmă, juriul mi-a dat nota 10. Părinții au fost sfătuiți să mă încurajeze să continui cu gimnastica. Și uite așa am ajuns pe mâinile soţilor Isar, Tatiana şi Titus, un cuplu celebru de antrenori în acele timpuri”, povestește marea campioană.

Antrenamentele erau dure. Totul se desfăşura într-o sală cu parchet pe jos. La paralele era cel mai greu. Alina lucra pe bare defecte şi de cele mai multe ori fără suficient magneziu pentru palme. Pentru ca să nu se clatine sau să nu se răstoarne aparatele fetele mai mari le sprijineau. Trambulina de sărituri era făcută din mai multe şipci cu spaţii libere între ele.

„La prima săritură notată am luat 4,60, pentru că degeţelele mele s-au strecurat printre şipci și vă dați seama ce a ieșit. Eram foarte ambițioasă. Doream să execut cele mai grele mişcări şi cele mai complexe elemente. De multe ori copiam elementele pe care le executau băieții. Eram într-o permanentă competiție cu frații mei, de la care am învățat multe. La 13 ani am devenit campioană naţională. Lumea întreagă era a mea și viitorul meu părea să fie luminos. Dar copilul din mine nu bănuia că abia acum începea greul. În 1969 am plecat din Lugoj la Bucureşti, la clubul Dinamo. Eram copilul nimănui, venit din provincie, în groapa cu lei de pe Dâmbovița. La Internaţionalele României, din acel an, am trecut printr-un moment şocant. Am fost scoasă din competiţie şi suspendată, pentru că antrenorii de la Lugoj nu mi-au dat dezlegare pentru transfer”, își amintește sportiva.

A fost un moment traumatizant pentru întreaga ei familie. Un moment care putea să pună capăt carierei Alinei.

„Am simțit că tot cerul se prăbușește peste mine. Toată munca mea de până atunci s-a risipit. După un timp și mai multe intervenţii, mi-a fost anulată suspendarea. Rana din sufletul meu însă nici până azi nu s-a cicatrizat. Nu vreau să credeți că vreau să mă victimizez. Eu vă povestesc doar crâmpeie din viața unui gimnast. Anii au trecut, iar eu am continuat antrenamentele cu înverșunare. Îmi solicitam trupul mult peste limitele normale. Mă pedepseam pentru vina altora. Lucram exercițiile până la epuizare fizică”, spune Alina Goreac.

Medalii importante pentru gimnastica românească

Prima mare performanţă a obţinut-o la Londra, în 1973, când a devenit vicecampioană europeană la bârnă şi a luat medalia de bronz la paralele şi la sol. Avea 21 de ani şi era studentă în primul an, la IEFS Bucureşti.

„Am plecat fără antrenorul Nicolae Covaci, care nu era agreat de Partidul Comunist şi nu a fost lăsat să plece din ţară. Se temeau că nu se va mai întoarce.  Cu toate acestea, am reuşit o performanţă unică la acea vreme. Prima săritură Tsukahara în echer, element care până atunci fusese executat doar de băieți și nu toți puteau să execute o astfel de săritură. Mi-am asumat un mare risc executând această săritură fără antrenor. Nu avea cine să mă prindă în cazul în care ratam. Puteam să ajung într-un scaun cu rotile. Ca să fie o surpriză totală, nu am executat săritura nici la încălzire.  În loc să primesc o notă mare, am fost depunctată de către arbitri. Erau jocuri de culise care asigurau victoria altei sportive”, își amintește campioana.

Au urmat alte concursuri, unde a câștigat zeci de medalii, pe care le-a obţinut în competiţiile interne, la universiade, balcaniade şi dinamoviade.

„La Balcaniada din 1974, de la Ljubliana, am luat aurul la trei aparate plus individual compus. În 1975, la Skien, în Norvegia, am mai obţinut încă două medalii de bronz, în compania Nadiei Comăneci. În anul 1977, am devenit dublă campioană mondială universitară la Sofia, la individual compus şi bârnă. Au fost primele titluri mondiale obţinute în gimnastica feminină de către România, dar şi momentul în care gimnastica se schimba, prin apariţia Nadiei, iar locul senioarelor din gimnastică era luat de sportive foarte tinere, niște copii. Am fost mereu între generaţii. Întâi mi-au spus că nu e vremea mea, că sunt prea tânără, că am timp, să aştept, apoi, dintr-o dată, devenisem prea matură pentru sportul acesta”, a spune Alina.

Recompensată cu un post de …portar

În 1980, a fost scoasă din activitatea competiţională, împreună cu Dan Grecu. I-au dat o cupă şi gata, afară! După 12 ani de activitate, era pur şi simplu aruncată de cei de la Dinamo, ca un obiect nefolositor.

„Când am cerut conducerii clubului un post de antrenor, mi s-a spus că nu se poate. În marea lor generozitate, mi s-a oferit postul de  portar, la poarta clubului! Pentru ei nu era nicio problemă ca un campion mondial să ajungă paznicul clubului. În cele din urmă am reuşit  să ocup un post de antrenor la clubul Viitorul. În 1988 am plecat la Clubul Steaua, unde am înfiinţat secţia de gimnastică. Am antrenat mai bine de trei ani, într-un grajd regal, amenajat în sală de sport. Am făcut un memoriu la ministrul Ilie Ceauşescu și, primită în audienţă, i-am cerut o sală de gimnastică dotată cu toate aparatele necesare și cererea mea a fost aprobată. Am activat ca antrenoare până în 2011, când m-am pensionat. Apoi m-am reîntors la Lugoj, în casa copilăriei mele…”, povestește campioana.

Întâlnirea cu Alina Goreac mi-a confirmat pentru a nu știu câta oară că memoria scurtă a națiunii noastre nu este doar o vorbă goală, ci o realitate. Uităm prea ușor valorile prin care noi, ca neam, ne facem cunoscuți lumii întregi. Recunoștința față de acești ambasadori fără portofoliu ai României devine cu timpul o povară pentru mai marii stăpânirii. Alina Goreac este un exemplu de  modestie. După o viață sacrificată pe altarul gimnasticii, se întoarce la casa părintească unde nu o mai așteaptă nimeni.

Părinții și un frate au plecat într-o altă lume. Au rămas doar amintirile și nenumărate trofee câștigate prin sudoarea frunții. Nu cere nimic, nu acuză pe nimeni, ci doar răsfoiește pagini din povestea vieții sale. Sper ca acest articol să trezească în inimile lugojenilor respectul și admirația față de ceea ce a fost și este ALINA GOREAC!

DAN TIMARU

 

 

Citiţi mai departe

Sport

Povestea extraordinară a unui campion lugojean, ajuns cel mai bun din Europa. Administrația locală l-a uitat

Publicat

în

Istoria sportului lugojean este marcată de performanțele luptătorilor care au în palmaresul lor rezultate deosebite. Unul dintre ei este și Claudiu Zanier. Povestea acestui sportiv de mare valoare am aflat-o chiar de la el.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

„M-am născut la Lugoj, în 23 iunie 1953. Provin dintr-o familie de sportivi. Frații mei au fost boxeri, dar eu nu m-am simțit atras de această disciplină sportivă. Am urmat cursurile Şcolii Generale nr. 6. Ulterior, am absolvit Şcoala Tehnică de Tipografie din Bucureşti, urmând să devin tipograf. Însă, adevărata mea chemare, cea care mi-a adus faima europeană, era cu totul alta. Am ajuns la lupte dintr-o întâmplare.Pe vremea aceea, pe ecranele cinematografelor, rulau filme cu Winnetou. După ce am vizionat un episod din lungul șir al filmelor cu acest subiect, vărul meu, Josef Hoffman, mi-a propus să merg cu el la sală, unde puteam să ne antrenăm și să dobândim abilități de luptă, aidoma eroilor din film. Așa am făcut eu cunoștință pentru prima oară cu sala de sport. În timp ce mă luptam de zor cu cei din jurul meu, m-a văzut antrenorul Luca Gheorghe, care mi-a propus să vin mai des la sală. Am acceptat, și așa am ajuns luptător”, poveste;te campionul lugojean.

Zanier spune că la antrenamente avea parte și de lucruri pe care nu le avea acasă. Din când în când, antrenorul îi mai dădea câte o ciocolată și, mai ales, după antrenament, putea face duș. Acasă nu avea o baie pe vremea aceea.

RETIM

„Făceam antrenamente cu seriozitate, și după câteva luni, au apărut primele rezultate. Am obținut locul șase pe țară, la Constanța. Pentru Lugoj, acest loc șase pe țară a fost atunci o performanță. Au urmat alte rezultate pe care le obțineam cu ușurință. La nici un an de la debutul meu, am ieșit campion republican la juniori, la categoria 48 de kg. Concursurile alternau din șase în șase luni, se organizau naționalele de toamnă și de primăvară. La fiecare, obțineam premiul cel mare. Urcasem și la categorie. Eram foarte bine cotat în clasamentul luptătorilor de lupte libere. Am fost cooptat la lotul național. La europenele din Jugoslavia, de la Hvar, am obținut titlul de campion european.”, își amintește Zanier.

În tot acest timp, Zanier se antrena și cu echipa de handbal, sub comanda lui Wiberal. Era portar, iar după antrenament, mergea la lupte.

„M-am născut cu o anumită forță, iar tehnica am dobândit-o în sala de sport. Prindeam repede orice procedeu și mă avantaja rapiditatea mișcărilor cu care surprindeam adversarul. Emoții aveam doar înainte de a intra pe saltea. Mă gândeam că adversarul meu are tot două mâini și două picioare, ca mine, așa că ce se putea întâmpla? Mă duceam hotărât spre el și nu prea îi dădeam timp să se dezmeticească. Eram un adevărat spartan. Dar a trecut timpul și trebuia să plec la armată. Am fost căutat de cineva de la Clubul Dinamo, care m-a întrebat dacă nu vreau să fac armata la ei. Am acceptat, numai că atunci când am ajuns la Timișoara, ofițerii de acolo nu au fost de acord să ajung la Dinamo și m-am trezit la Oradea la tancuri”,își amintește lugojeanul.

Nu a fost lăsat la Campionatul Mondial din America

După trei luni a ajuns la Steaua, la București, fiind selectat la lotul olimpic, după titlul de campion european! A plecat la Poiana Brașov, unde a început antrenamentul pentru Campionatul Mondial din America.

„Centrul Olimpic era la Stadionul „23 August”. Acolo erau toate disciplinele adunate. Era și Nadia acolo. Făceam de două ori pe zi antrenamente. Avantajul meu de a fi selecționat pentru lotul care urma să plece nu erau doar rezultatele mele, ci și faptul că eram singurul luptător de lupte libere care putea concura și la greco-romane. În ultimul moment, am fost anunțat că nu pot participa la CM, din cauză că sunt neamț și precis nu mă voi mai întoarce. A fost selecționat un alt luptător, român sadea, care nu s-a mai întors în țară. Am fost foarte dezamăgit, mai ales că eu nu nu m-am gândit niciodată să fug din țară. Am înțeles că la Olimpiada de la Munchen nu m-au trimis, dar în America chiar că nu aveau motiv. Trebuie să recunosc că eu, ca sportiv pe vremea aceea, aveam multe privilegii, eram scos din producție și primeam salarii mari… am primit și locuință, așa că nu mă mâna niciun dor de ducă”, spune campionul.

S-a întors la Lugoj până au revenit olimpicii și apoi s-am prezentat la lot. Este convins că în America at fi luat cel puțin o medalie. A plecat în Bulgaria, unde a ieșit campion balcanic.

„Armata era pe sfârșite, eu eram civil la lot, dar cu o zi înainte de eliberare, am fost chemat la unitate și mi s-a propus să rămân angajat în cadrul armatei. Am spus da, apoi am sărit gardul unității și dus am fost. Nu puteam să-i iert pentru ce mi-au făcut. M-am întors la lot, la Băile Felix, unde făceam recuperarea. Aveam o mulțime de oferte de prin țară, dar eu m-am întors la Lugoj. Pe statul de plată figuram angajat la ITL, dar de fapt activam doar în sala de sport. Între timp,  am făcut o școală de antrenori la București și speram să ajung antrenor la club. Nu se putea nici asta, nu știu din ce motive, sau știu și nu mai vreau să îmi aduc aminte. Nu mă plăcea partidul, asta era. Între timp, un frate de-al meu a fugit în Germania. Înainte de a pleca, mi-a zis că, acum, plecarea lui nu-mi mai poate periclita ascensiunea. Am fost de acord. La câteva luni de la plecarea lui, m-au căutat de la Securitate și m-au chemat la Timișoara la camera 9. Acolo mi-au dat un formular pe care trebuia să îl completez, în cazul în care eram de acord să plec și eu în Germania. Mi s-a spus că asta este răsplata că eu am fost cuminte și nu am încercat o evadare”, povestește lugojeanul.

A luptat pentru Germania

De fapt, era perioada în care Ceaușescu semnase un acord cu Germania prin care permitea nemților să revină în țara de origine. Zanier a acceptat, și peste trei luni ateriza la Frankfurt, în Germania, însoțit de soție și de mamă.

„Am fost contactat pe aeroport de președintele „Federației Germane de lupte” și invitat la o cafea pentru o discuție. Mi s-a propus să fac parte din echipa de lupte a Germaniei. Am semnat un contract, omul mi-a dat 500 de mărci ca să am bani de cheltuială, pentru că era Paștele, și așa m-am văzut ajuns luptător în altă arenă. Președintele „Federației Germane de lupte” s-a îngrijit de obținerea pașapoartelor cât mai urgent. Aveam cetățenie germană și dezlegare de la Federația Română, așa că puteam lupta fără nicio problemă, la orice club. Amintirile mele din România m-au însoțit în toți acești patruzeci de ani de exil”, spune Zanier.

Campionul spune că a luptat mereu sub culorile clubului lugojean și, fără să fie acuzat de lipsă de modestie,  se întreabă și în prezent dacă nu merita un loc printre cetățenii de onoare ai orașului Lugoj – oraș pe care l-a reprezentat cu cinste și onoare în toate competițiile interne și internaționale.

Titluri obținute de Claudiu Zanier:

Anul: 1968 – Constanța, locul 6, categoria 48 kg

Anul: 1969 – Campionatul de Primăvară, locul 1, categoria 48 kg

Anul: 1969 – Campionatul de Toamnă, locul 1, categoria 52 kg

Anul: 1970 – Campionatul de Primăvară, locul 1, categoria 57 kg

Anul: 1970 – Campionatul de Toamnă, locul 1, categoria 60 kg

Anul: 1971 – Campionatul de Primăvară, locul 1, categoria 65 kg

Anul: 1971 – Campionatul de Toamnă, locul 1, categoria 65 kg

Anii: 1971 – 1972, la 5 turnee în diferite țări, precum Polonia, Ungaria, Germania DDR, Bulgaria, locul 1 la categoria 65 kg

Anul: 1972 – Campionatul European, locul 1 în Jugoslavia, la Hvar,  categoria 65 kg

Din 1973 la Steaua

Anul: 1973 – Campion Juniori mari, locul 1

Anul: 1973 – Campion Tineret, locul 1

Anul: 1973 – Locul 3 la Campionatele pe Echipe, Steaua București.

Anul: 1973 – în lot pentru Campionatul Mondial din America, nu am parti-cipat din motive politice.

Anul: 1974 – Campionatul de Tineret, locul 1

Anul: 1974 – Campion Balcanic, locul 1

Anul: 1975 – diferite competiții în Bulgaria, Jugoslavia, Ungaria, România.

Anul: 1976 – Campion de Seniori, la Brașov locul 1

În 1973 a devenit Maestru al Sportului.

Din anul 1977 până în 1979 a luat locul I în toate competițiile naționale cu echipa Vulturii Lugoj.

Aceasta este, pe scurt, povestea unui mare luptător. Un luptător nu numai pe salteaua din sala de sport, dar și în viață, pentru că viața lui a fost o adevărată luptă. Dovada talentului său sportiv sunt zecile de medalii obținute,  precum și elogiile aduse de presa sau televiziunea germană. Claudiu Zanier nu este numai mândria noastră, a tuturor lugojenilor, ci și a acestui popor, drept pentru care sugerez autorităților locale și naționale să îi pună numele la loc de cinste și să îi aducă recunoștința cuvenită. Dacă regimul trecut nu și-a apreciat valorile, se pare că nici în această eră a democrației lucrurile nu s-au schimbat. Acesta este un adevăr trist, de necontestat, care se rostogolește de la o generație la alta și care încurajează mediocritatea, ridicând-o la rangul de virtute.

DAN TIMARU

 

 

Citiţi mai departe

Sport

CSM Lugoj câștigă în Elveția și se califică în optimile CEV Challenge Cup

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Victorie obținută joi seara de către fetele de la CSM Lugoj în Elveția. Partida de retur, care a contat pentru calificarea în optimile cupei CEV Challenge, a fost una câștigătoare pentru jucătoarele noastre. Lugojencele au învins în doar patru seturi formația elvețiencelor.

“Fetele noastre au reuşit un joc senzaţional în Elveţia şi au reuşit să se impună cu scorul de 3-1, obţinând astfel, cu două victorii, calificarea în optimile de finală ale CEV Challenge Cup. O reuşită senzaţională, pentru care fetele şi strafful tehnic merită toate felicitările”, au notat reprezentanții CSM Lugoj pe Facebook. 

Următorul adversar al formației noastre este Sokol Post Viena. Primul joc va avea loc în data de 8 decembrie, în Austria, iar returul, cel mai probabil cu public, în 15 decembrie la Lugoj.

RETIM

Citiţi mai departe

Sport

CSM Lugoj pleacă în Elveția pentru un meci de calificare în optimile CEV Challenge Cup

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Echipa de volei CSM Lugoj a zburat în Elveția, acolo unde joi seara va disputa un meci pentru optimile cupei CEV Challenge Cup. Lugojencele vor avea meci greu in Elveția, însă nu unul imposibil. Potrivit echipei, partida va fi transmisă live pe Facebook în această seară.

“Echipa noastră a plecat spre Elveția, unde va încerca să treacă de gazdele de la Sm Aesch Pfeffingen, pentru a obține o calificare în optimile CEV Challenge Cup. Un joc ce se anunță extrem de greu, însă fetele noastre promit să dea totul pe teren pentru a reuși un nou rezultat extraordinar. Succes fetelor și vom reveni cu detalii asupra transmisiei jocului, care va avea loc de la ora 21, ora României! Baftă fetelor!” scriu cei de la CSM Lugoj pe Facebook.

RETIM

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite