Administraţia Lugojului are mari probleme cu transportul în comun. Meridian 22, societatea care prestează acest serviciu în prezent, a anunţat Consiliul local că autobuzele vor mai putea funcţiona doar câteva luni, deoarce le expiră valabilitatea inspecţiei tehnice.
“În perioada iunie 2018-octombrie 2018, încetează valabilitatea inspecţiei tehnice periodice (ITP) pentru toate cele şapte mijloace de transport în comun (microbuze şi autobuze) ce deservesc transportul în comun de călători pe raza municipiului Lugoj…. În acest moment, din cauza vechimii parcului auto, verificarea ITP se efectuează o dată la fiecare şase luni, conform legislaţiei în vigoare”, se arată în informarea trimisă de Meridian.
Mai mult, conducerea Meridianului avertizează că există posibilitatea ca o parte din mijloacele de transport să nu mai fie autorizate.
“Există riscul real ca unele dintre aceste mijloace de transport, din cauza vechimii acestora, având în vedere noile reglementări legale pentru obţinerea ITP-ului, acesta să nu mai poată fi reînnoit.”, se mai arată în documentul transmis Primăriei şi Consiliului Local Lugoj.
Măsurile se iau pentru anul viitor
Administraţia locală nu are în momentul de faţă soluţii pentru problema sesizată de Meridian. Abia pentru şedinţa de joi, primarul Francisc Boldea promovează în Consiliul Local un proiect pentru aprobarea unui studiu de oportunitate pentru modernizarea transportului în comun, proiect care ar deveni realitate abia de anul viitor, dacă Primăria va obţine o finanţare europeană.
“Intenţionăm ca, începând de anul viitor să schimbăm parcul auto, după posibilităţile pe care le avem. Ar trebuie să investim cel puţin un milion de euro, pentru maşini noi. E vorba de şapte maşini.”, a declarat primarul Francisc Boldea pentru Lugojeanul.
În condiţiile aceste, zilele Meridianului par să fie numărate ca operator de transport în comun pentru Lugoj. Mai ales că, aşa cum spune edilul şef, în toamna acestui an, Primăria Lugoj va trebui să organizeze o licitaţie pentru că licenţa de transport în comun expiră în luna octombrie. Cu maşini care nu vor avea drept de circulaţie, Meridian nu se poate prezenta la o astfel de licitaţie.