Iulius Mall

Tinerii din Lugoj pot primi gratuit teren pentru construcţia de locuinţe

FOTO eyesintsky.ro
FOTO eyeintesky.ro

Primăria Lugoj anunţă că tinerii, între 18-35 de ani, care vor să-și construiască o casă, în acest an, vor primi ajutor de la stat, conform legislației în vigoare, prin acordarea, la cerere, a unui teren gratuit.

“Asigurăm în Municipiul Lugoj terenuri gratuite conform Legii 15 pentru tinerii din oraș care doresc să-și construiască o casă. Am dat și o hotărâre de consiliul local anul trecut privind terenurile disponibile 17 în cartierul militari, 9 în Herendești şi 9 la Măguri. Avem o serie de solicitări, deocamdată nu sunt complete toate, dar în perioada imediat următoare iarăși vom aloca. Am alocat deja câteva în zona Tapia. În prezent, față de solicitările pe care le avem cam toate ar putea fi satisfăcute dacă sunt dosarele complete. Loturile sunt de la 300 la 350 mp, conform legii 15”, a declarat Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Publicitate

Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită, pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, iar acesta poate fi cumpărat ulterior de la stat, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a Consiliului Local Dacă nu încep lucrările în termen de un an, tinerii pierd terenul.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate