Iulius Mall

INCREDIBIL. Primăria Lugoj a demolat o clădire nouă, de 100.000 de lei, pe care nu a folosit-o niciodată

Lugojeanul scria ieri, despre mizeria din clădirea de lângă Piaţa “Timişul” din Lugoj. Întrebat de ce nu supraveghează nimeni imobilul şi a ajuns în starea respectivă, viceprimarul Cristian Galescu a declarat că va dispune măsuri (vezi articol aici).

Şi măsurile au apărut! Nu s-a făcut curat aşa cum ne-am fi aşteptat, ci clădirea a fost pur şi simplu demolată, deşi era nouă şi nu fusese folosită vreodată. Explicaţia pentru acest demers extrem ne-a dat-o tot viceprimarul Lugojului, primarul Francisc Boldea fiind în concediu.

Publicitate

,,Primăria a dispus demolarea acestei construcții, deoarece ea a fost ridicată în acest loc ilegal. Firma constructoare suportă pe cont propriu cheltuielile de dezafectare, iar materialele rezultate în urma acestei acțiuni revin firmei respective. În primăvara acestui an, se vor continua lucrările de refacere a drumurilor din jurul pieței și toată zona, până la Autogara ,,Atlassib” va fi supusă unui program de reabiltare” , declară viceprimarul Cristian Galescu.  

Declaraţia viceprimarului este cel puţin suprinzătoare, având în vedere că imobilul respectiv a fost ridicat la comanda Primăriei Lugoj, de către firma Matcon, constructorul pieţei, la costuri de circa 100.000 de lei. Clădirea ar fi trebuit să ajungă la proprietarul unui spaţiu din Piaţa Timişul, demolat ilegal. Proprietarul a refuzat oferta Primăriei şi cauza a ajuns în instanţă. Din toată această “ţopăială” s-au pierdut 100.000 de lei, costurile construirii unei clădiri care nu a fost niciodată folosită şi care joi, 1 februarie a fost demolată.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate