Iulius Mall

Romanian Chamber Orchestra ajunge la Lugoj, într-un proiect finanțat de Primărie cu 200.000 de lei

Proiectul Romanian Chamber Orchestra ajunge și la Lugoj. Este vorba despre un concert organizat joi, 2 iunie, la Teatrul „Traian Grozavescu”, de la ora 19.00, dirijat de Cristian Măcelaru. Solist este Sebastian Bohren – vioară și concertmaistru Alexandru Tomescu. Romanian Chamber Orchestra este, prin valoarea componenților săi, un proiect unic în România, reunind 22 de muzicieni români care fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii.

Concertul susținut de Romanian Chamber Orchestra face parte din proiectul „Marea Muzică”, prin care, mai multe spectacole și concerte de vor ajunge pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”, în perioada iunie – noiembrie. Primăria Lugoj finanțează acest proiect cu 200.000 de lei, de la bugetul local.

Publicitate

Romanian Chamber Orchestra este proiectul Asociației Trib’Art, care organizează la Lugoj Festivalul „Orașul Jazz”. Manifestarea a înregistrat un eșec răsunător anul trecut, când, din cauza proastei organizări și mediatizări, a reușit să adune doar câteva zeci de spectatori. A fost, însă, finanțat cu 200 de mii de lei, de la bugetul local. Anul acesta a primit din nou finanțare, de peste 200 de mii de lei, pentru cea de-a doua ediție a festivalului. În total, în acest an, Trib’Art a obținut aproape 300 de mii de lei de la Primăria Lugoj, pentru două proiecte. Iar Ascociația Scena Muzicală, cea care organizează concertul Romanian Chamber Orchestra, o asociație dezvoltată tot de Trib’Art, a mai obținut încă 200 de mii de lei.

 

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate