
Primarul Francisc Boldea a anunțat că pleacă vineri, 23 august, la București, la Ministerul Dezvoltării, pentru o întâlnire cu ministrul Vasile Daniel Suciu. Edilul Lugojului își dorește deblocarea a două proiecte ale administrației locale, care sunt finanțate de către guvern. Este vorba despre autobuzele electrice și despre stadionul care ar urma să fie construit la Lugoj.
„Vineri, avem programată o întâlnire la Ministerul Dezvoltării. Aș vrea să vedem în ce stadiu și cum se rezolvă cele două proiecte. La cel cu autobuzele electrice, s-a anulat prima licitația, din cauză că autobuzele propuse de producătorul din Turcia nu aveau rampa pentru persoanele cu handicap. Sperăm să ne întâlnim chiar cu domnul ministru Suciu, care a fost aici la Lugoj, să vedem când se vor rezolva aceste proiecte”, a declarat Francisc Boldea.
În luna iunie, Francisc Boldea a anunțat că Primăria Lugoj a fost anunțată de Compania Națională de Investiții că primește finanțarea pentru construirea unei baze sportive la Lugoj. Primarului Lugojului a declarat, la aceea vreme, că așteaptă ca banii să fie alocați, după care va începe demolarea actualului stadion. Până acum finanțarea nu a fost realizată.
Pe care străzi vreți sa circule autobuzele electrice? Pe cele cu gropi sau pe cele cârpite?
Așa trebuie să arate străzile din oraș, nu? Strada pe care locuiesc de 4 săptămâni e în șantier și mai durează până va fi terminată. Mulțumesc pentru dezastrul creat și pentru cum arată orașul.