Connect with us

Administrație

Primăria Lugoj a făcut sondaj, și a ieșit bine. Printre participanți, Nicu Bădina, mâna dreaptă a primarului ani la rândul

Publicat

în

Nicu Badina, fost consilier PSD de Lugoj, la un meci de volei dintre CSM Lugoj si Dinamo Bucuresti - Martie 2013

Primăria Lugoj a realizat un sondaj, administrația locală dorindu-și să vadă ce cred lugojenii despre serviciile primăriei, despre cum se comportă funcționarii publici cu contribuabilii și despre ce probleme cred aceștia că mai sunt la Lugoj. Contrar așteptărilor, sondajul a ieșit bine pentru primărie. Potrivit administrației locale, 82% dintre cei care au completat sondajul sunt mulțumiți de activitatea funcționarilor și implicit a primăriei din Lugoj. 

Vociferând zi de zi în mediul online cu privire la problemele orașului, lugojenii au rămas mască auzind că sondajul primăriei a fost unul atât de pozitiv pentru administrația locală. La o analiză mai atentă însă, sondajul administrației locale lasă de dorit la capitolul organizare și diversitate.

În realitate, doar 80 de persoane au completat chestionarele. Mai mult decât atât, unele dintre persoanele care le-au completat s-ar putea spune că țin partea primăriei, mai ales că sunt cunoscute ca făcând parte din PSD. Unul dintre cei care au completat chestionarul este nimeni altul decât Nicu Bădina, fost consilier local și actual consilier județean.

“Da, sunt unul dintre cei care au completat chestionarul cu privire la evaluarea ser­vi­ciilor oferite de către funcţionarii publici, a cali­tă­ții co­mu­nicării dintre au­toritatea publică și cetățenii be­neficiari ai serviciilor. O repet aici. Sunt mulţumit de serviciile funcţionarilor publici, de dezvoltare a municipalităţii şi ATÂT”, a scris Bădina, mâna dreaptă a primarului Boldea pentru ani la rândul, într-un comentariu pe Facebook.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 80 de persoane, adică 0.2% din totalul lugojenilor. Fiind realizat fără să se ceară celor care au completat datele lor de identificare, oricine a putut să îl completeze, astfel că nici acest procent, deja infim de mic, nu poate fi luat în serios. Pentru a putea fi considerat veridic, sondajul trebuia să fie realizat pe un eșantion de cel puțin 1000 de persoane.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

VIDEO Rachetele antigrindină au fost lansate împotriva unei furtuni în zona Lugoj

Publicat

în

Mai multe rachete antigrindină au fost lansate, joi seara, în zona Lugojului pentru a dispersa norii încărcați cu precipitații și care puteau revărsa asupra județului cantități însemnate de grindină și ploaie. Lansatoarele de rachete antigrindină, montate la Belinț, Recaș, Topolovăț, Buziaș și Lugoj, au fost puse în funcțiune chiar de la centrul de comandă situat în Iași.

De acolo, specialiștii au apreciat că lansarea rachetelor este utilă pentru a preveni căderi masive și periculoase de grindină. Lugojeanul a stat de vorbă cu unul dintre primarii care are montate rachete antigrindină pe raza comunei. Acesta spune că declanșarea lor a fost extrem de utilă joi seara.

“Dacă nu dădeau cu ele, pe românește, ne lua dracu. Sunt foarte bine gândite, unii spun că nu e bine că au dat, că la ei nu a plouat. Păi dacă nu dădeau, putea să fie nenorocire. Noi nu avem nicio implicare, doar că sunt la noi în sat pe drumul spre Babșa, în pășune. Ei, Ministerul Agriculturii, decid când și unde dau drumul prin centrul de la Iași. Sunt nouă rachete în lansator”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Gheorghe Laza, primarul din Belinț.

Începând cu orele 21, deasupra zonei Timișului de lângă Lugoj s-a abătut o furtună care a pus probleme mari autorităților la Arad și Timișoara. Meteorologii spun că și în acest weekend vom avea parte de fenomene meteo extreme, furtuni cu descărcări electrice și grindină, în tot județul Timiș.

Citiţi mai departe

Administrație

Francisc Boldea vrea negocieri pentru alegerea locului pentru noul pod rutier de la Lugoj

Publicat

în

Primarul Francisc Boldea profită de situația prin care a trecut Lugojul la ultimele inundații, când a fost închis Podul de Fier, și cere consilierilor din opoziție să aprobe proiectul său pentru construcția unui nou pod. Pentru prima dată, de când vorbește despre construcția noului pod rutier, primarul Lugojului afirmă că este deschis pentru noi propuneri privind un alt loc decât pentru cel care a insistat, respectiv în vecinătatea Podului de Fier.

“Obligatoriu este nevoie de un nou pod la Lugoj. Podul de Fier trebuie să-l transformăm în pod pietonal că nu avem ce face. Dacă facem asta, rămânem doar cu Podul de Beton și podul de la centură. Asta înseamnă că vom aglomera și centura, și orașul. Sunt deschis la discuții pentru un alt loc. Nu puteam să cer asta până acum pentru că proiectul se compune din două părți: studiul de fezabilitate, care e terminat, și urmează proiectul tehnic și realizarea podului. În această a doua parte trebuie să stabilim exact locul. Dacă ajungem la o concluzie toți, unde se dorește, să-l putem face. Aceasta a fost cea mai simplă variantă, pe care am propus-o eu, pentru că oricât ne-am deplasa spre stânga spre amonte, trebuie să ne ridicăm la nivelul podului pietonal de la piață. Asta înseamnă că îi trebuie o cădere mare, singurul loc unde nu trebuia asta era aici. Era cel mai simplu, doar 71 de metri, era cu jumătate de metru mai sus de cât actualul pod, ca să-l protejăm pe cel vechi”, a declarat Francisc Boldea, pentru Lugojeanul.ro.

Primarul Lugojului spune că orice altă variantă presupune costuri suplimentarea față de cea propusă de el. Edilul promite o întâlnire cu reprezentanții partidelor din Consiliul Local în care să se discute problema locului unde trebuie construit noul pod.

Citiţi mai departe

Administrație

VIDEO Mii de șoferi, bătaia de joc a Primăriei Lugoj de mai bine de trei săptămâni

Publicat

în

Acum mai bine de trei săptămâni, Primăria Lugoj a demarat o acțiune de reparare a unor străzi din oraș. Mai multe gropi care au apărut în asfaltul de pe străzi mari din oraș a fost decopertat în unele zone, iar peste s-a turnat un strat de asfalt care, spun șoferii, probabil că nu va rezista mai mult de câteva luni.

În unele zone decopertate însă, asfaltul nu a mai fost turnat la loc de mai bine de 21 de zile. Totul spre stupefacția șoferilor care se consideră acum bătaia de joc a primăriei. Oamenii spun că ocolesc gropile acolo unde pot, însă de multe ori își dau în ele și își distrug mașinile.

“După ce m-am plimbat două zile am început să aud troncăneli la roata din dreapta. Am fost la service, mă costă 1200 de lei să schimb capul de bară, bieleta, totul e distrus. Plus manopera, mă duce în 300 de euro doar pentru că primăria a lăsat descoperite gropile care trebuie asfaltate la maxim trei zile de la decopertare. Mulțumim primarului, sperăm să își rupă și el Mercedesul în minunățiile astea de drumuri”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Alin B., șofer.

An de an, primăria plătește zeci de mii de lei pentru asfaltarea gropilor din asfalt, rezultatul fiind alte gropi după fiecare iarnă. În loc să asfalteze de la zero străzile, administrația locală preferă să cârpească drumurile, șoferii rămânând până acum cu promisiuni că vor căpăta străzi noi, fără gropi sau guri de canal capcană.

Citiţi mai departe

Cele mai citite