Iulius Mall

Primăria Lugoj a picat testul transparenței bugetului local. Patru puncte din zece, într-un studiu național

Asociația Funky Citizens  a făcut o analiză privind transparența bugetelor și felul în care au fost aprobate în comunitățile locale. Analiza s-a uitat la procesul de elaborare și aprobare a bugetelor locale din 109 municipii din România (incluzând aici și cele șase sectoare ale Capitalei), urmărind în ce măsură acestea respectă criteriile din legislația privind finanțele publice locale legate de transparența acestui proces. De asemenea, analiza a urmărit în ce măsură municipiile din România au reușit să facă pasul către standarde moderne internaționale din finanțele publice, respectiv să adopte măsuri care să le facă bugetele deschise (formatul de publicare, bugetele pentru cetățeni sau dezbaterile publice organizate).

„Monitorizarea bugetelor arată că deși legea finanțelor publice locale este în vigoare din 2006, elementele de bază nu sunt încă respectate în mult prea multe municipii: deși este obligatorie publicarea proiectului de buget și anunțul privind dezbaterea publică a acestuia timp de 15 zile, există 47 de municipii pentru care nu am găsit nicio informație de acest gen pe website. De asemenea, deși exista obligația adoptării bugetelor locale în termen de 45 de zile de la data publicării bugetului de stat în Monitorul Oficial, până a 10 mai 2021 (data la care am finalizat monitorizarea), existau 19 bugete adoptate cu depășirea termenului legal sau chiar neadoptate.”, arată cei Funky Citizens.

Publicitate

Primăria Lugoj a primit 4 din 10 puncte posibile în ceea ce privește nivelul de transparență în aprobarea bugetului local, conform unei analizei.

Punctajul cel mai mare l-a primit municipiul Timișoara (8). Lugojul se află la coada clasamentului, între cele 36 de municipalități care au primit un punctaj sub pragul de 5.

Primăria Lugoj a fost depunctată pentru lipsa unei dezbateri extinse a bugetului, modul în care a publicat proiectul, neorganizarea unui eveniment de dezbatere și adoptarea bugetului cu depășirea termenului legal.

Vezi aici întreaga analiză de transparență a celor de la Funky Citizen

 

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate