Iulius Mall

Planuri mari pentru extinderea transportului public din Lugoj. Mai multe autobuze pentru zona periurbană

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat planurile ambițioase de extindere și modernizare a transportului public, punând accent pe introducerea autobuzelor electrice și pe dezvoltarea infrastructurii pentru un sistem de transport mai eficient și sustenabil.

„Un proiect important în raza municipiului Lugoj este acela de extinderea transportului public în comun prin autobuzele electrice. Să știți că în următoarea perioadă vom realiza și cu… autorizațiile locale din zona periurbană a municipiului Lugoj un ADI, o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară pe Transport, pentru a extinde transportul public, școlar și public general pentru persoane, și în aceste comunități”, a declarat edilul.

Publicitate

Discuții cu multinaționalele

Pe lângă extinderea rețelelor de transport, municipalitatea intenționează să investească în infrastructura acestuia, astfel încât transportul public să devină mai atractiv atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru companiile locale.

„Susținem foarte mult dezvoltarea acestui sistem de transport public și chiar vă lansez invitația de a avea o discuție în acest sens, pentru că în următoarea perioadă, prin investițiile care vom face la această societate de transport, avem posibilitatea de a pune la dispoziție firmelor, în baza unui contract, aceste autobuze pentru a duce personal la locul de muncă. Știu că și colegii mei de la transport au avut anumite discuții cu câteva companii, nu s-a concretizat absolut nimic, dar investițiile și proiectele pe care le aveam în următoarea perioadă prin achiziție de autobuze electrice și microbuze, cu Victor Vlad, cu Gavojdia, în partea cu Coșteiu, trei autobuze mari de 12 metri, și bugetul care va fi alocat acestui transport de transport, vom achiziționa autobuze în continuare pentru extinderea acestui transport public în comun și vom moderniza… și acele stații de autobuz”, a precizat primarul Dobra.

Modernizare cu tehnologie GPS și dispecerat

Un alt obiectiv al administrației locale este digitalizarea serviciilor de transport, astfel încât călătorii să poată monitoriza în timp real circulația mijloacelor de transport.

„Pentru că ne dorim, cu totul, sistematizarea transportului public, acele stații de autobuz moderne vor fi conectate cu GPS-urile autobuzelor, astfel încât să se vadă stația de autobuz în timp real, unde se află autobuzul și de acea oră știu cât e, va ajunge în stație. Vom crea și un dispecerat pentru transportul public în comun, tocmai în ideea de a vedea și ce se întâmplă în autobuze”, a mai spus edilul.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate