Iulius Mall

Petiție online împotriva unui lugojean celebru, acuzat că a turnat la Securitate

Un grup de oameni de cultură din Timișoara au inițiat o petiției online împotriva lugojeanului Victor Neumann, care conduce de aproximativ opt ani Muzeul de Artă din Timișoara. Inițiatorii petiției solicită demiterea lui Victor Neumann, pentru motivul că ar fi fost informator la Securitate, dar și din cauza unor scandaluri în care ar fi fost implicată instituția în mandatul său.

„Problema Muzeului de Artă a început în urmă cu vreo patru ani, după întoarcerea mea în țară, când am constatat că de la Muzeul de Artă vin spre spațiul public tot felul de plângeri și că există o nemulțumire profundă din partea angajaților, față de modul în care este condusă instituția. Și problemele s-au agravat. Au început tot felul de procese, susținute și plătite de Consiliul Județean Timiș, pierdute de Muzeul de Artă, dar nu s-au luat măsuri. Într-un final, cineva s-a prezentat la mine cu un document, în care, Consiliul Național de Studierea Arhivelor Securității a decis în unanimitate că Victor Neumann are angajament sub numele de Hodoș și a fost informator. Nu știm cât de amplă a fost acțiunea lui de informator, dar știm că există o astfel de situație. În mod normal, el ar fi trebuit la angajare, conform legii, să depună un act prin care spune am fost sau nu am fost informator, colaborator, ofițer acoperit și așa mai departe. Actul respectiv nu există la dosarul de angajare a lui Victor Neumann, ceea ce este o ilegalitate. Această ilegalitate a fost acoperită de foștii președinți ai Consiliului Județean Timiș. Nu înțeleg, după instalarea noii administrații, cum este posibil ca această ilegalitate să continue. Ar fi necesar ca domnul Neuman să-și depună declarația, să intrăm în legalitate. În declarația aceea poate să spună <<nu am fost>>, iar în această situație el se află în fața unei declarații cu caracter penal, fals în declarații. Sau să spună <<am fost>>, iar atunci rămâne ca, politic, conducerea Consiliului Județean Timiș să-și asume faptul că, în cunoștință de cauză, acceptă să aibă un turnător la conducerea unei instituții foarte importante pentru orașul nostru”, ne-a declarat Vasile Popovici, inițiatorul petiției.

Publicitate

Iată, mai jos, întreaga petiție, cu mențiunea că l-am contactat telefonic și pe Victor Neumann, care ne-a spus că va posta pe pagina sa de Facebook un punct de vedere legat de petiție și acuzațiile ce i se aduc.

„Muzeul de Artă din Timișoara este condus de opt ani de Victor Neumann, timp în care instituția a fost antrenată în nenumărate scandaluri și procese, ale căror costuri au fost suportate din bani publici de Consiliul Județean Timiș, instituția tutelară. Supus presiunilor și abuzurilor, personalul de specialitate a fost obligată să părăsească în valuri succesive locul de muncă, în timp ce conducerea Consiliului Județean Timiș a tolerat impasibilă comportamentul inacceptabil al managerului. Muzeul nu a performat, iar oportunitățile de dezvoltare au fost respinse după bunul plac al lui Victor Neumann. Cazul laboratorului de restaurare, atât de necesar patrimoniului valoros al muzeului, care nu a mai fost dotat, deși fusese finanțat de CJT, este doar un exemplu. În data de 20 noiembrie 2018, un document oficial al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a comunicat că „Pe baza documentelor din arhiva proprie, s-a stabilit că numele conspirativ «Hodoş» a fost asociat în actele Securității cu domnul Neuman Victor, născut în 28.10.1953, în Lugoj, județul Timiş”. Documentul indică un informator al Securității (a se vedea documentul în anexă). În ciuda insistențelor presei, nici directorul muzeului și nici CJT nu au explicat de ce lipsește de la dosar declarația pe proprie răspundere de necolaborare cu Securitatea.
Cu sprijinul foștilor președinți PSD ai Consiliului Județean Timiș, Victor Neumann a reușit să ocupe funcția de director fără să depună la dosar declarația dacă este sau nu colaborator, informator sau ofițer acoperit al Securității. După cum se specifică în OG 24/2008, art. 3, litera ș, pentru directorii „instituțiilor de cultură, la nivel național, județean, municipal și local” această declarație este obligatorie.

Dacă foștii președinți PSD ai Consiliului Județean Timiș – Titus Bojin, Sorin Grindeanu și Călin Dobra – l-au protejat fățiș pe Victor Neumann, încălcând legea, este de neînțeles protecția de care turnătorul „Hodoș” se bucură și sub conducerea liberalului Alin Nica. Președintele CJT a primit în urmă cu două luni o copie a documentului emis de CNSAS fiindu-i semnalat că există două mari probleme privitoare la situația lui Victor Neumann: 1. faptul că individul a fost turnător și 2. faptul că dosarul lui de angajare nu conține declarația privind relația cu Securitatea. În tot acest răstimp, Alin Nica nu a luat nici o măsură de intrare în legalitate.

Solicităm urgent ca Alin Nica să rezolve aceste chestiuni care sunt de ordin, deopotrivă, legal și moral. Faptul că, la peste trei decenii de la revoluție, chiar în orașul care s-a ridicat împotriva regimului comunist, asemenea abuzuri administrative și complicități sunt încă posibile aruncă o lumină greu de calificat nu doar asupra PNL ci și asupra întregii clase politice democratice.

Îl îndemnăm pe Alin Nica să ia drept exemplu decizia vicepreședintelui (USR) al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, care a retras în 24 de ore din Consiliul științific al Muzeului Satului Timișoara o persoană acuzată de colaborare cu Securitatea. Mandatul lui Victor Neumann se încheie în aceste săptămâni. Turnătorul „Hodoș” se pregătește să candideze pentru un nou mandat de director la Muzeul de Artă. Nici comisia de examen și nici Consiliul Județean Timiș nu se pot preface că nu au luat act de situația lui Victor Neumann, de managementul defectuos și nu pot ignora obligațiile care le revin prin lege în chestiunea colaborării cu Securitatea.

Grupul de inițiativă

Maria Albani, istoric de artă, curatorul Donației Corneliu Baba

Prof. univ. dr. habil. Ileana Pintilie, critic de artă

Prof. univ dr. Rodica Vârtaciu, istoric de artă

Prof. univ dr. Vasile Popovici, scriitor

Viorel Marineasa, scriitor

Prof. univ. dr. Daniel Vighi, scriitor

Autorul petiției Vasile Popovici

Aici poate fi semnată petiția!

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate