
„Firma Apa –Canal Darova SRL și-a început activitatea cu data de 1 iunie 2022 ,fiind în subordinea Consiliului Local Darova. Activitatea este susținută din încasările proprii la un preț pentru 1 mc apă(1.000 litri) de 4,15 lei-inclusiv TVA 9 %-cotă care se vărsă la bugetul de stat iar pentru canalizare se practică un tarif de 4,45 lei/mc(inclusiv TVA) apă procesată la stația de epurare din Hodoș. Menționăm că cota de profit practicată este minimă de 5 %,în concret la 100 lei încasați ne revin 5 lei cu care susținem activitatea firmei. Prețul cumulat pentru 1 mc (1.000 litri) de apă livrată și procesată este de 8,60 lei/mc .Comparativ locuitorii celorlalte comune din județ unde firma Aquatim practică aceste servicii plătesc în acest moment 8,73 lei/mc iar de luna viitoare vor plăti 11,58 lei/mc”, susține Iovescu, care promite că aceste tarife vor fi menținute până anul viitor în luna august
Locuitorii comunei trebuie să se prezinte, până la data de 10 iulie cel târziu, pentru încheierea contractelor de furnizare, pentru ca societatea să depună cererile de licențiere.
„În același timp rugăm persoanele beneficiare ale serviciului să vină să achite la casieria firmei conform indexului consumurile la zi pentru a putea plătii furnizori (energie electrică, materiale tratare apă și canal, firma de întreținere etc.) pentru a nu avea probleme cu livrarea apei și prestarea canalizării. Consumul realizat până la data de 31 mai 2022 se va încasa cu prețul vechi practicat prin HCL.
După încheierea contractelor factura se va emite lunar iar plata pentru apă și canalizare se va efectua în perioada de scadență de 15 zile. Plata momentan se efectuează la casieria firmei iar în cel mai scurt timp vom iniția demersurile pentru ca clienții noștri să poată plătii la bancă sau prin aplicații gen Pay-point. Caseria este deschisă în zilele de luni 9-13; miercuri 9-13 și joi 9-17. Indexul contorului de apă va fi transmis până pe data de 21 ale lunii următoare(telefonic la nr. 0772/043063, la adresa de e-mail : office@apa-canal-darova.ro sau la sediul firmei), dată după care până la finele lunii se va întocmi factura în baza indexului comunicat”, arată Iovescu.