
Medicul Flaviu Ioan Bodnar, prins în flagrant, marți, 23 martie, primind 300 de lei de la o pacientă nu a fost reținut și va fi cercetat în libertate, după cum ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Contactat de Lugojeanul.ro, Bodnar nu a dorit să facă prea multe declarații, însă se consideră nevinovat. „Nici nu știu dacă am voie să vorbesc, este o anchetă în curs…nu am nimic de declarat, până nu o să se lămurească lucrurile. Nu știu dacă pot să dau detalii sau nu! Eu nu am condiționat, nu am cerut nimic la pacientă…nu știu, nu-mi explic! Eu nu am cerut nimic! Nu am cerut niciodată în viața mea nimic de la un pacient”, a spus medicul.
Întrebat de ce a luat banii, Flaviu Ioan Bodnar susține că pacienta i-a lăsat pe masă. Despre primul episod în care ar fi primit bani, anul trecut, de la aceeași pacientă, medicul spune că nu-și amintește când și dacă s-a întâmplat.
Pe de altă parte, primarul Lugojului, Claudiu Buciu, spune că va cere ca medicul să fie demis, indiferent de ce se va întâmpla cu el în instanță.
„Vă spun foarte sincer, căutăm soluții, dacă domnul medic nu-și va da demisia din cadrul spitalului, căutăm soluții să-l demitem! Eu nu tolerez astfel de comportamente. Nu mă interesează prezumția de nevinovăție, în cazul dânsului și nici în alte cazuri. Atunci când asupra ta planează astfel de suspiciuni și fapte, nu mai ai ce să cauți în sistemul public. Poți să te suspenzi sau să faci altceva. Îi rog pe toți medici din spital să înțeleagă că vin la ei oamenii care de multe ori nu au bani de mâncare și nu au de unde să mai scoată niciun ban pentru tratamentul medical. Vreau să-i rog să refuze și atunci când un pacient dorește să le ofere ceva. Să refuze și să explice că veniturile pe care le au în prezent sunt suficiente și ei își fac datoria, indiferent dacă primesc sau nu ceva. Există foarte mulți medici care își fac datoria, fără să accepte astfel de cadouri. Din păcate, mai avem și cazuri de genul acesta. Eu aștept demisia domnului doctor!”, spune primarul Lugojului.
Flaviu Ioan Bodnar spune că nu a decis ce va face în legătură cu postul de la spital și că așteaptă să i se comunice o decizie.