
Sute de persoane îl susțin pe doctorul prins în flagrant de procurori, în timp ce primea 300 de lei de la o pacientă, la spitalul din Lugoj și care recunoștea primirea,cu altă ocazie, a sumei de 100 de lei, de la aceeași persoană. Pentru oamenii care postează mesaje de susținere, pe Facebook, nici nu contează că Flaviu Ioan Bodnar a fost prins exact când comitea o infracțiune.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, în data de de 23 martie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul F.I.B., sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită. În fapt, a fost reținut că, în data de 23 martie, în jurul orei 09.00, în vederea efectuării unui control medical de către inculpat, martorul denunțător i-ar fi remis acestuia, la finalul examinării medicale, un plic conținând suma de 300 de lei. În aceleași împrejurări, pe timpul discuțiilor purtate între inculpat și martorul denunțător, inculpatul ar fi confirmat primirea de la martorul denunțător și în cursul anului trecut a sumei de 100 de lei, în schimbul efectuării unui control medical. Cercetările continuă, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor”, a declarat, pentru Lugojeanul.ro, Gordana Bogosov, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Cel mai important argument în mesajele susținătorilor e faptul că e un „profesionist, care face bine”.
„Mi s-a părut un doctor profesionist și nu mi-a cerut nici un ban pentru consult deși nu am intrat prin urgente și nici cu trimitere ci am vrut doar un control de rutina”
„daca l-ai cunoaste pe d-nu doctor nu ai vorbi asa. Nici nu stii cate paciente a ajutat cu mancare si medicamente. Ironia sortii e ca un medic devotat meseriei e pedepsit, chiar distrus”
O parte dintre autorii mesajelor nu cred că medicul a luat mită.
„Eu nu cred! De 2 ori am fost in urgență cu probleme grave și omul ăsta ptr mine e un magician. Nu mi a luat nici un ban si mi a rezolvat problema pe loc. Noaptea la ora 3.00. Am avut dureri de nesuportat. Eu oricând garantez ptr el si de este nevoie pot depune jurământ în instanță”
Mai sunt cei care nu contestă acest fapt, dar au o experiență personală cu Flaviu Ioan Bodnar, în care acesta „s-a prezentat exemplar”.
„Stimate ziar de informare înainte de a face un reportaj informativa dacă există vreun medic care sa nu ia bani pt ca eu nu am întâlnit la noi, dar vreau sa spun că am mers la domnul doctor înainte de pandemie și nu pot întări ceea ce încercați dumneavoastră sa scoateți in evidență! Pot spune că este un medic care merita tot respectul, nu il aștepți cu orele pe coridor ca alți, nu știu cine il sapă dar este evident că a deranjat pe cineva!”
Pentru altă categorie, totul e o înscenare, pusă la cale de către colegii medicului, care sunt inferiori din punct de vedere profesional.
– „Pacat ca a pățit-o exact el, e super de treaba si nu a cerut niciodata bani, in comparație cu altii mai vechi si mai de renume de acolo de la obstetica, care nu te baga in seama fara plic. Sa nu fie o făcătură ca sa scape de el. Si uite asa mai pierde spitalu din Lugoj un doctor bun…. Trist!!!”
– „Nu se poate așa ceva , domnul doctor nu a cerut niciodată bani, nici măcar pentru consult, și mereu își face treaba exemplar ! Cred ca ați prins omul greșit , ar trebui investigați colegii , nu dl doctor …”
-„Probabil colegii l-au rezolvat …dar pe ceilalti nu-i denunta nimeni ???”
-„Medic tanar,venit din exterior,clar este un ghimpe in coastele altora!Mi-a supravegheat sarcina si datorita lui am un copil sanatos!Sunt multi altii care puteau pica in plasa,dar din pacate s-a nimerit la un profesionist.Un om cu bun simt, care nu a pretins niciodata nimic.Din timpul sau liber mi-a raspuns de fiecare data la mesaje ,iar la nastere am avut parte de tot sprijinul sau.Asta e ,doctorii buni intodeauna sunt dati la o parte prin diferite imprejurari…”
Mai există însă și cei care consideră că pacienta ar trebui să fie pedepsită, pentru că i-a dat bani doctorului, deși aceasta era martor denunțător .
-„Parca iar fi dat o vilă, asa propaganda se face. Acea femeie este o nesimtita”
„Ați mai terfelit numele unui om și medic, ca și în cazul doctorului Balaci.Doctorul Bodnar, un om extraordinar a operat – o pe mama mea în decembrie, nu l am cunoscut personal i-am mulțumit doar telefonic, m-a informat mereu de starea de sănătate a mamei la telefon și pe whatsapp. Doamna pacientă care a făcut plângerea sper sa se simtă bine, sa nu aibă insomnii din cauza conștiinței”
De aici, nu a lipsit mult până să apară petițiile și pagini de susținere pentru doctorul Bodnar și persoanele care doresc să meargă în audiență, la primar.
Nu cred așa ceva! Am fost la D-nul Doctor Bodnar de la începutul sarcinii până la naștere și nici o dată nu mi-a cerut banii la consult nici nu aștepta să-i dau, ba mai mult de fiecare dată când mă duceam la control îmi vorbea foarte frumos și își făcea meseria corect….nici măcar când m-am dus să nasc nu mi-a cerut banii din contră mă încuraja că totul va fi bine și că voi trece peste cezariană. Nu credeți prostii și minciuni! Mai rar așa Doctor bun ca Domnul Bodnar care își face meseria corect fără a cere mită…