Lugojul a fost cândva un oraș muzical. Din păcate, nu cred că astăzi se mai bucură de acest atribut. Orașul de atunci a murit, și odată cu el a dispărut și lumea care îl popula. Erau vremuri în care muzica se revărsa pe toate străzile orașului, din restaurantele sau grădinile de vară. Erau vremuri care au apus și de care ne vom aduce aminte, împreună cu Lușu Penescu, un trubadur de odinioară.
Lușu Penescu este istoria vie a unor vremuri apuse. Suflet tânăr se bucură de tot ceea ce îi oferă viața. Peștii din acvariu, grădinița cu flori și muzica îi ocupă tot timpul. Are un mic studio muzical unde își petrece zilnic câteva ore și un robot în garaj cu care joacă tenis.
Lungul drum al succesului, de la „Mămăligă cu untură”
„Cred că moștenesc de la mama mea glasul și pasiunea pentru muzică. Ea cânta romanțe și cântece de petrecere la diferite evenimente din familie. Debuturile mele în ale muzicii s-au petrecut încă din fragedă copilărie. Pe strada mea, era o croitorie, unde eu, din când în când, mă produceam artistic și interpretam cântecul Mămăligă cu untură, spre amuzamentul colectivului de acolo. Eram răsplătit cu doi lei, de care, bineînțeles că îmi cumpăram dulciuri. În adolescență, m-am împrietenit cu Puiu Crăciunescu, fondatorul formației Stelele. Întâmplarea face să fim încorporați amândoi în aceeași unitate militară, la Orăștie, unde am cântat la diferite evenimente ostășești. La întoarcere, am continuat, o perioadă, colaborarea cu Stelele, apoi, pentru că un membru al formației, Roland Crăciunescu, a plecat în armată, formația și-a întrerupt activitatea, așa că împreună cu frații Negruți, Tibi Roșu și Alioșa la tobe, am înființat formația Betta. Numele venea de la un peștișor din acvariul meu, Betta Splendis”, povestește Lușu Penescu.
Artistul lugojean își amintește cum și-a procurat primele scule, într-o vreme în care tehnica nu era la nivelul zilelor noastre.
„Am cântat la Clubul Voința și ne-am adunat bani ca să ne cumpărăm scule. Prima stație a fost Vermona, de 15 wați. La un bal, lumea se ținea de urechi. Mă gândesc că acum se folosesc stații de mii de wați și parcă tot nu e destul. Pentru că pretențiile creșteau, am comandat altă stație, mult mai puternică, pe care cineva ne-a confecționat-o artizanal. Avea niște butoane mari de radio, și când am cântat la Timișoara, la un spectacol cu formația Phoenix, Moni Bordeianu, când a văzut-o, a zis că asta e stație de lansare a rachetelor”, spune lugojeanul.
Turnee pe litoral
Trupa Betta a început să-și schimbe repertoriul și să se îndrepte spre rock, gen pe care Lușu nu-l îndrăgea prea mult.
„Eu preferam alt gen, adică muzica ușoară, și ne-am despărțit. Am cântat cu băieții de la Acapulco. Pe vremea aceea, fiecare grădină de vară avea formația ei. Erau alte vremuri și lumea frecventa grădina de vară ca o formă de recreere. Erau și altele relațiile între membrii unei formații. Îmi aduc aminte că soția lui Mitică Străletz ne făcea mereu tort. Apoi am făcut trupa Lira cu Tudora și cu Dan Stoia. Cântam la Clubul ITL, Clubul Tineretului, la Dacia, sus în sala mare. De fiecare dată, sălile erau arhipline. Lumea se distra. La un moment dat, am fost cooptat în trupa Sonor, cu Puiu Bichler la clape, Liviu Popescu la bass și Nicki Enache, la tobe. Apoi am plecat să cântăm pe litoral, la Neptun, în localul Clăbucet, iar în al doilea, am cântat la Calul Bălan. Următorii doi ani am cântat în zonă, la nunți, la Clubul ITL, la Liliacul, sus la bar, la Ștrand cu Șputzi și cu Fredy Stauber. După doi ani, am reluat activitatea cu grupul Sonor și am cântat la Sinaia, pe timp de iarnă, iar vara mergeam la mare”, își amintește Lușu Penescu.
Au urmat mai multe turnee prin țară, alături de cântăreții în vogă ai acelor vremuri. Lușu crede că asta a fost șansa lui să se formeze ca solist vocal
„Erau mulți muzicieni buni la Lugoj atunci, iar lumea venea vara în număr foarte mare la grădina de vară. Uneori la Concordia clienții așteptau să se elibereze mesele, iar chelnerii alergau non stop. Era arhiplin, iar așa ceva nu mai vezi în zilele noastre. Pe vremea aceea programul la televizor era politizat, computere nu erau iar singurul loc unde puteai să te simți bine erau terasele cu muzică. Era mare dorință de distracție, dar la modul decent și civilizat. Perechile ieșeau pe ringul de dans când ne auzeau că acordăm chitarele. Îmi vine să zâmbesc acum, dar au fost vremuri frumoase, pentru că noi le făceam frumoase”, spune cântărețul.
Amendat pentru că a nu a cântat doar în românește
În acele vremuri, ca solist, aveai nevoie de un atestat, pe care trebuia periodic să îl reînnoiești. Lușu Penescu a avut trei atestate.
„Ca să poți desfășura activitatea în această branșă era obligatoriu să ai studii de specialitate. Eu urmasem cursurile Școlii Populare de Arte, Muzică și Actorie. Desigur că repertoriul trebuia să fie în limba română, dar nu prea țineam cont de asta. O singură dată am fost amendat la mare, cu 2000 de lei, pentru că am cântat Mama Leone în limba italiană. Dacă refuzam să plătesc, mi se lua atestatul. Peste un timp, tipul care m-a amendat a venit să inspecteze restaurantele din Banat. A ajuns și la Dacia și mi-a transmis că pot cânta și din repertoriul internațional, în limba lor originală. Eu am refuzat, pe motiv că iar mă amendează. Era însoțit de Liviu Stoichescu, care răspundea pe județ de muzicanții din restaurante, și nu numai. Până la urmă, m-am împăcat, cu cel care mă amendase, pentru că am înțeles că și omul acela își făcuse treaba pentru care era plătit. Așa le cerea conducerea acelor vremuri”, consideră artistul.
Lușu Penescu spune că erau vremuri grele însă relațiile artiștilor cu autoritățile locale au fost bune.
„Vremurile de tristă amintire, dar pentru mine, nu au fost triste, iar generația mea a trăit la maxim tot ce era de trăit. Aveam o vorbă despre această generație – minți odihnite – pentru că în mintea noastră viața curgea lin și fără griji. Deci, în lunga mea carieră muzicală am colaborat cu mai toți lugojenii, cei care au activat în acest domeniu. Am efectuat turnee prin țară, am câștigat trofee și cei mai important, am fost răsplătit cu aplauze. Îmi aduc aminte că, la un spectacol care a avut loc la Lugoj, unde invitați au fost Aurelian Andreescu, Alexandru Arșinel și Stela Popescu, am interpretat o melodie de-a lui Aurelian. Cineva l-a văzut lăcrimând de emoție, și asta a însemnat mult pentru mine. Îmi cer scuze față de cei pe care i-am omis în aducerile aminte, iar cu acest prilej, vreau să îl amintesc și pe Costică Vieru, care mi-a reproșat cândva că nu l-am enumerat printre cei cu care am cântat. Trebuie să amintesc că la Cooperativa Munca am avut o brigadă artistică cu care satirizam diferite aspecte ale activității din întreprinderea noastră. Am avut o viață muzicală bogată. Trei luni la mare, cam tot atâtea la munte, dar timpul a trecut și, iată-mă acum, după o jumătate de veac petrecut în sunetul muzicii”, spune artistul.
Nepoatele îi calcă pe urme
Lușu Penescu se mândrește cu familia sa. Dar cel mai bucuros este de faptul că nepoatele sale îi calcă pe urme.
„Am o familie frumoasă și două nepoate care au călcat pe urmele mele. Tania Margareta Ionescu, studentă la Timișoara la teatru și muzică și Ema Alexa care a avut o colaborare cu Carla’s Dreams. Sunt tinere și au viitorul în față. Despre generația actuală și muzica ei, nu pot spune altceva decât că fiecare generație are dreptul de a păși pe drumuri noi. Lupta dintre generații nu este un lucru rău, atâta timp cât ea se desfășoară în limitele bunului simț și al respectului reciproc. Muzica, pentru mine, a fost și este o lume în care m-am refugiat ori de câte ori am simțit nevoia să evadez din realitate. A fost scutul care m-a apărat de rele și căreia îi voi fi recunoscător până la sfârșitul vieții”, susține cântărețul lugojean.
Viața lui Lușu Penescu curge în sunetul muzicii ca o partitură interpretată sub bagheta nevăzută a Marelui Dirijor. Acest artist, prin darul și harul lui va rămâne mereu în conștiința noastră ca o bucurie a vieții!
Dan TIMARU