Connect with us

Actualitate

Lugojenii nu ii mai suporta: Zgomot infernal si condus cu 10 kilometri la ora prin centrul orasului in plina zi

Publicat

în

PF 66 SDRLugojenii care au traversat astăzi centrul orașului, dar și alte zone și artere intens circulate din municipiu, au dat peste o mașină mai puțin obișnuită. Fie că au fost șoferi sau pietoni, oamenii s-au trezit cu o goarnă în ceafă, care urla puternic reclame la o expoziție cu vânzare de haine, ce are loc în aceste zile la Casa de Cultură a Sindicatelor. Disperarea și mai mare a fost cea a șoferilor, aceștia fiind nevoiți să aștepte kilometri întregi în spatele mașinii de reclamă, care mergea cu 10 kilometri la oră, în spatele ei apărând imediat cozi kilometrice de mașini, la volanul cărora se aflau zeci de șoferi nervoși.

Unul dintre șoferii care au fost deranjați de mersul de melc al publicității pe două roți au spus că vor depune plângere la poliție, deși primăria le-a oferit comercianților aviz pentru a-și face publicitate în acest mod extrem de enervant. Traseul preferat al mașinii dotate cu portavoce este fix cel compus din arterele cele mai aglomerate din oraș, iar ca interval de timp, orele de vârf sunt printre cele mai folosite de vânzătorii de haine pentru a-și face publicitate la produse prin Lugoj, în ciuda zgomotului și a nervilor pe care îi produc fiecărui cetățean ce aude spotul publicitar.

Poveștile îi îndrumă pe cei mici | Colecționează-le pentru ei!

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Conductă importantă de apă spartă sub Podul de Fier. Sute de litri de apă se risipesc

Publicat

în

Una dintre conductele importante care alimentează orașul cu apa și se află sub Podul de Fier este spartă de mai multe zile. Imaginile ne-au fost trimise de un cititor.

„E spartă de câteva zile și se risipește apa, pe care tot noi o plătim. Poate văd și cei de la Meridian și vin să o repare. A mai fost spartă, au reparat-o și acum iar curge”, ne-a transmis lugojeanul.

Poveștile îi îndrumă pe cei mici | Colecționează-le pentru ei!

RETIM

Citiţi mai departe

Actualitate

Doi lugojeni, prinși de polițiști la volan, au dosar penal și pot ajunge la închisoare

Publicat

în

Foto Arhiva

Polițiștii timișeni au depistat mai multe persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni rutiere. În data de 21 iunie a.c., în intervalul orar 15:35 – 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au oprit pentru control pe străzile Episcop Doctor Ioan Balan și Coloman Wallisch, din municipiul Lugoj, două autoturisme, conduse de doi bărbați, în vârstă de 33 și 37 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit că cele două autoturisme sunt neînmatriculate. Pe numele conducătorilor auto, au fost întocmite dosare penale pentru „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.  „Infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice”, sunt reglementate de Art. 334, Cod Penal, care prevede că:

(1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

Poveștile îi îndrumă pe cei mici | Colecționează-le pentru ei!

(2) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

RETIM

(3) Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Citiţi mai departe

Actualitate

Șofer decedat pe DN 6, între Lugojel și Găvojdia, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un tir

Publicat

în

Foto Arhiva

Accident pe DN 6, între Lugojel și Găvojdia.

Echipajele de pompieri au ajuns la fața locului cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj.

De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD.

Poveștile îi îndrumă pe cei mici | Colecționează-le pentru ei!

„Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a condus un autoturism pe DN6, dinspre Caransebeș înspre Lugoj, iar în dreptul kilometrului 490 + 300 de metri a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus de un bărbat, care circula din sens opus. În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul bărbatului de 46 de ani. Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor producerii accidentului”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

RETIM

Șoferul autotrenului a suferit atac de panică.

Traficul este blocat pe ambele sensuri.

 

Citiţi mai departe

Actualitate

Dosar penal pentru o tânără din Lugoj, prinsă de polițiști la volanul unui autoturism

Publicat

în

Luni, 20 iunie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au oprit pentru control pe strada Splaiul Coriolan Brediceanu, din municipiul Lugoj, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 27 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit că autoturism nu este înmatriculat.

Pe numele conducătoarei auto a fost întocmit dosar penal pentru „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la trei ani sau cu amendă.

Poveștile îi îndrumă pe cei mici | Colecționează-le pentru ei!

RETIM

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite