Locuitorii satului Jabăr se confruntă cu o situație deranjantă, din cauza lipsei frecvente a curentului electric. Oamenii de aici trăiesc într-un adevărat coșmar, la fiecare vânt și ploaie fiind întreruperi de electricitate.
Plângerile și frustrările locuitorilor au atins un nivel maxim, iar cetățeni acuză compania Enel, furnizorul de energie electrică, că nu ia în considerare nevoile și problemele lor. Oamenii susțin că cererile și plângerile lor au fost ignorate, iar atitudinea Enel față de această situație este disprețuitoare.
„Am sunat la Enel de nenumărate ori. Este o adevărată luptă să reușești să vorbești cu un operator. Trebuie să apelezi de zeci de ori și să aștepți ore în șir la telefon. Aceasta nu este o situație acceptabilă. Suntem acum fără curent electric de două zile, iar fiecare rafală de vânt ne aruncă în beznă totală. La fiecare vânt, se întâmplă asta. Atunci când se întrerupe curentul, rămânem și fără apă. Aparatura electrică, congelatoarele și frigiderele noastre suferă daune. Efectiv își bat joc”, spune un localnic.
Nemulțumirile și protestele locuitorilor au ajuns și primarul comunei, Cristian Stoi. Acesta a explicat că este conștient de situație și a încercat să discute cu furnizorul de electricitate.
„Aseară, curentul a revenit în jurul orei 22.00. Vă asigur că și eu personal am petrecut peste 30 de minute pentru a reuși să iau legătura cu un operator. Ni s-a comunicat că rezolvarea avariilor depinde de numărul de consumatori afectați și, din păcate, în urma furtunilor din zilele trecute, au fost înregistrate mai multe avarii. Traseul rețelei noastre se intersectează cu mulți arbori, iar vânturile puternice cauzează întreruperi frecvente. Echipa noastră de la Primărie a fost trimisă pentru a curăța traseul, însă sunt și mulți nuci, iar legea ne limitează în privința tăierii lor. Avem dreptul doar să îi toaletăm”, a dezvăluit Stoi, subliniind că responsabilitatea pentru soluționarea acestei situații ar trebui să revină în primul rând echipelor Enel.
Am încercat, în mai multe rânduri, să-i contactăm pe cei de la Enel, pe numerele publice, însă nu a fost posibil, chiar dacă am așteptat și 30 de minute la telefon.