Actualitate
Șase proiecte privind construcția de spitale pierd finanțarea din PNRR. Ce se întâmplă cu spitalul din Lugoj
Vești proaste pentru dezvoltarea infrastructurii medicale în România, în urma anunțului recent al Guvernului privind modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Șase spitale sau secții medicale noi au pierdut finanțarea din PNRR, întrucât au fost considerate a prezenta un „risc ridicat” în ceea ce privește implementarea.
Modificarea de către Comisia Europeană în finanțarea proiectelor medicale a redus considerabil suma alocată inițial pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești din România, trecând de la 1.724.050.000 euro la 1.047.050.000 euro. Cu toate acestea, pentru a se atinge acest obiectiv de reducere a fondurilor, Ministerul Sănătății a propus eliminarea a șase proiecte medicale care au fost identificate ca având un „risc ridicat”, în ceea ce privește implementarea lor.
Potrivit documentului obținut de Economedia și G4Media, cele șase proiecte medicale care au fost excluse din finanțarea PNRR sunt următoarele:
- Construire, Dotare și Amenajare a Spitalului de Obstetrică Ginecologie Buftea și Desființarea Construcțiilor Existente (C1-C15), Relocarea Stației de Oxigen și Relocarea Gospodăriei Apa – Acest proiect, evaluat la suma de 96 de milioane de euro, viza modernizarea și extinderea infrastructurii medicale din Buftea.
- Construirea unui Corp Nou pentru Departamentul de Sănătatea Mamei și Copilului al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei din Constanța – Cu o alocare de 142 de milioane de euro, acest proiect ar fi îmbunătățit semnificativ serviciile medicale pentru mame și copii din Constanța.
- Construcția de Secții de Obstetrică și Ginecologie, Neonatologie, Chirurgie, Pediatrie în Arad – Unități Noi – Evaluat la 95 de milioane de euro, acest proiect ar fi dus la extinderea facilităților medicale din Arad, acoperind mai multe specializări.
- Construirea unui Spital de Urgență Prof. Dr. Dimitrie Gerota într-o Locație Nouă – Cu o alocare de 202 milioane de euro, acest proiect ar fi creat un nou spital de urgență într-o locație modernă și accesibilă.
- Construirea unui Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase în Brașov – Evaluat la 96 de milioane de euro, acest proiect ar fi dezvoltat facilități medicale de vârf pentru tratarea bolilor infecțioase în Brașov.
- Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – Relocarea și Modernizarea Secției de Oncologie și Înființarea Compartimentului de Cardiologie Intervențională – Cu o alocare de 46 de milioane de euro, acest proiect ar fi îmbunătățit semnificativ serviciile medicale pentru pacienții cu afecțiuni oncologice și cardiovasculare din Alba Iulia.
Conform declarațiilor ministrului Rafila, nu se renunță la aceste proiecte medicale. Ele ar urma să fie finanțate fie prin împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții (BEI), fie prin transferul către Programele din politica de coeziune. Este important de menționat că fondurile din PNRR sunt nerambursabile, în timp ce banii obținuți prin împrumut de la BEI trebuie returnați în viitor.
Ce se întâmplă cu spitalul din Lugoj
Proiectul construirii noului spital din Lugoj merge mai departe. În 15 septembrie se încheie perioada de depunere a ofertelor pentru licitația privind construirea noului spital. Până în prezent. 18 companii s-au arătat interesate de atribuirea lucrărilor și au descărcat documentația. Abia după 15 septembrie putem, însă, să știm concret câte au și depus o ofertă.
Finanțarea de aproape peste 150 de milioane de euro, obținută din Programul Național de Reabilitare și Reziliență, pentru construcția unui nou spital și reabilitarea pavilionul central din actualul spital este cea mai mare finanțare din istoria municipiului de pe malurile Timișului.
Până la începerea efectivă a lucrărilor de construire a noului spital, la Lugoj vor fi demolate mai multe dintre pavilioanele vechiului spital, urmând ca activitatea să fie reorganizată, deoarece mai multe secții vor trebui mutate.
Actualitate
Medicul trimis în judecată pentru mită, care dorea să profeseze la Lugoj, pus pe funcție la alt spital
Într-un moment în care sistemul de sănătate din România se confruntă cu numeroase provocări, numirea unui medic implicat într-un scandal de corupție în funcția de director medical la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin a stârnit o mare controversă în comunitatea medicală și în rândul opiniei publice.
Dr. Octavian Mazilu, fost director al Spitalului Municipal Timișoara, a fost trimis în judecată de către DNA pentru presupuse fapte de corupție, dar acum ocupă o poziție de conducere la un alt spital. Conform rechizitoriului, cunoscutul medic a luat mită de 26 de ori în mai puțin de două luni, perioadă în care a fost monitorizat. Șpăgile primate de la pacienți și aparținători erau între 100 și 2.000 de lei.
În luna iunie, Octavian Mazilu apărea pe programul gărzilor spitalului din Lugoj. După ce Lugojeanul.ro a semnalat această situație, programul gărzilor a fost modificat și Mazilu a dispărut din programări. Surse din cadrul spitalului lugojean susțineau la acea oră că lui Maziliu îi se pregătea postul de șef la secție chirurgie a spitalului lugojean.
Profesează deși a fost prins în flagrant
Mazilu și-a găsit însă repede alt spital unde să profeseze, până la judecarea procesului. La Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin. Adrian Cican, managerul Spitalului Orășenesc Orșova, cunoscut pentru intransigența sa în lupta împotriva corupției spune că decizia e de râsul lumii.
„E trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție, dar l-au pus director medical la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin! Corespunde! Are carnet de PSD Timișoara! Suntem de mirul lumii! L-au respins cu gărzi la Lugoj și l-am luat noi de bun. Președintele Consiliului Județean, care e tot de la PSD, l-a pus director medical! S-a rezolvat pe linie politică!”, a reacționat Adrian Cican, pentru expresdebanat.ro
Octavian Mazilu, medic primar chirurg, este acuzat de DNA că, în perioada martie-mai 2022, în timp ce lucra la Spitalul Municipal Timișoara, ar fi primit sume semnificative de bani de la pacienți sau de la aparținători ai acestora, fără a avea dreptul la astfel de plăți suplimentare.
Conform legii, Octavian Mazilu se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei sentințe definitive în cazul său. Cu toate acestea, numirea sa într-o poziție de conducere la un alt spital a generat îngrijorare și dezbatere în comunitatea medicală și în rândul cetățenilor preocupați de integritatea sistemului de sănătate din România.
Actualitate
Asociația „Ghidul Banatului” organizează un tur ecumenic în municipiul Lugoj. Poate participa oricine este interesat
În data de 23 septembrie, Asociaţia „Ghidul Banatului” va organiza la Lugoj, un tur ecumenic la câteva locaşe de cult din municipiul Lugoj: Biserica Ortodoxă Învierea Domnului, Biserica Ortodoxă Ucraineană, Sinagoga Neologă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Reformată, Catedrala Greco-Catolică Coborârea Sfântului Spirit din Lugoj.
Sâmbătă, 23 septembrie cei interesați să participe la acest tur ecumenic religios sunt așteptați la ora 15,30 pe platoul din fața Bisericii Ortodoxe Învierea Domnului de pe strada, EPISCOP ION BĂLAN, Nr. 3.
În încheierea acestui eveniment, 1a Catedrala Greco-Catolică, Coborârea Spiritului Sfânt din Lugoj va avea loc un recital susţinut de Incanto Quartetto din Timişoara. Își dau concursul Ovidiu Rusu – vioară, Nada Petrov – vioară, Veaceslav Mînzat – violă, Marius Bernecker – violoncel și baritonul Dan Patacă de la Opera Română din Timișoara. Recitalul va începe la ora 19.
Informații suplimentare la telefon 0731 921 933 sau 0724 696 933
Actualitate
Șoferiță din Lugoj, prinsă la volan drogată! Polițiștii au intensificat controalele în județ
În perioada 15-17 septembrie, polițiștii timișeni au desfășurat acțiuni pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri sau alte substanțe interzise la volan, precum și pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, au fost legitimate 533 de persoane și au fost verificate peste 291 de vehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 441 de sancțiuni contravenționale, atât pentru încălcarea normelor rutiere conform O.U.G 195/2022, cât și pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, conform Legii 61/1991 Republicată.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 34 permise de conducere și au fost ridicate 19 certificate de înmatriculare. În ceea ce privește creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost testate 195 persoane cu aparatul alcooltest, iar alte 45 persoane cu aparatul drugtest. Totodată, au fost constatate 15 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
De exemplu, la data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 04:20, polițiștii municipiului Lugoj, au oprit pentru control, o tânără în vârstă de 22 de ani ce conducea un autoturism pe strada Aleea Țesătorilor, din Lugoj.
În urma testării conducătoarei auto cu aparatul Drugtest, a rezultat faptul că aceasta se afla sub influența substanțelor psihoactive, respectiv cocaină și metamfetamină.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive.
La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 23:05, polițiștii municipiului Lugoj, au oprit pentru control pe DN 6, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 39 de ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că numerele de înmatriculare ale autoturismului condus sunt radiate din circulație.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat
Actualitate
Blocaj pe lotul lipsă de pe autostrada Lugoj-Deva. Cum se complică demararea lucrărilor
Constructorul desemnat pentru Lotul II al autostrăzii Lugoj – Deva se confruntă cu o situație ce trebuie rezolvată înainte de a putea demara lucrările planificate. Pentru a trece la faza de construcție a acestui segment vital, este necesară obținerea unei hotărâri de Guvern, un pas esențial în procesul de dezvoltare a autostrăzii.
Pe Lotul II al autostrăzii, situat între localitățile Margina și Holdea, există o pădure întinsă pe o suprafață de 18 hectare, pe o lungime de aproximativ 2 kilometri. Pentru a facilita progresul lucrărilor, constructorul trebuie să obțină aprobarea Executivului pentru tăierea acestei păduri, în conformitate cu legislația în vigoare.
„Proiectarea nu s-a finalizat încă, după ce se va finaliza trebuie obținută autorizația de construire. În paralel, se așteaptă hotărâre de Guvern pentru scoaterea din fondul forestier a restului de pădure. Până acum, s-a făcut decopertarea în zone unde nu a fost nevoie de HG. Constructorul a estimat că în noiembrie va începe lucrările”, ne-a transmis Alina Sabou, purttătorul de cuvânt al DRDP Timișoara, pentru expressdebanat.ro
Contractul pentru finalizarea Lotului II, cu o lungime de mai puțin de 10 kilometri, a fost semnat în octombrie 2022. Perioada alocată pentru proiectare este de 11 luni, după care șantierul trebuie să fie finalizat într-un termen de 34 de luni. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la impresionanta sumă de 2 miliarde de lei.
- Actualitate3 zile în urmă
Șoferiță din Lugoj, prinsă la volan drogată! Polițiștii au intensificat controalele în județ
- Cultură2 zile în urmă
Misterul numelui Lugoj: Istoricii au înaintat de-a lungul timpul tot felul de ipoteze, unele uluitoare
- Cultură3 zile în urmă
Vă invităm să participați la Concursul de Fotografie „Casian Mărgineanțu”. Premii totale de peste 1.000 de euro
- Cultură3 zile în urmă
Încep cursurile pentru cea de-a doua ediție a Academiei de Arte Lugoj Clasic, înființată de Aura Twarowska