Sute de agricultori și crescători de animale s-au întâlnit astăzi, încă de la orele dimineții, la cea mai importantă expoziție cu vânzare de ovine și caprine din zona de vest, Ovitim-Miorița Expo 2013. Organizată de asociația cu același nume, evenimentul a adunat pe pajiștea de lângă Hanul Ana Lugojana crescătorii celor mai bune rase de oi și capre din zonă și din străinătate, care și-au prezentat animalele cu multă plăcere, sperând ca de obicei într-o vânzare bună.
Din păcate, oamenii care au venit să vadă animalele au văzut și au plecat, fără să cumpere prea multe oi, însă de gustat au gustat brânza, pastrama și ceaunele pe care organizatorii le-au pregătit. Ovitim-Miorița Expo 2013 nu a scăpat nici de vizita politicienilor, mai mulți parlamentari, dar și figuri politice locale și județene fiind prezente la eveniment. Unul dintre standurile organizate cu acest prilej a fost cel al PNDR, care a oferit și aici agricultorilor informații despre modul de accesare a fondurilor europene.
Evenimentul a culminat cu o bursă a ovinelor, care s-a desfășurat imediat după festivitatea de premiere a celor mai frumoase exponate. Atmosfera a fost întreținută de interpreți vocali și instrumentiști care au susținut un program folcloric.