Iulius Mall

FOTO O investiție care schimbă viețile copiilor cu dizabilități din Lugoj. Ce proiect a fost inaugurat

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a participat la inaugurarea Centrului de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități din cadrul Complexului de Servicii “A” din Lugoj, un proiect important pentru comunitatea locală, evenimentul reprezentând un pas în plus către dezvoltarea infrastructurii destinate persoanelor cu dizabilități, iar primarul a subliniat importanța acestei investiții pentru oraș.

„Este pentru mine o dublă bucurie, pentru că acest proiect a fost demarat încă din 2018, iar în 2019 am semnat contractul de finanțare pe programul operațional. Astăzi, în calitate de primar, mă bucur să fiu gazda unui astfel de proiect esențial pentru Lugoj”, a declarat Călin Dobra.

Publicitate

La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis.

“Mă bucur și de prezența președintelui Consiliul Județean, prieten meu, Alfred Simonis, și astăzi la Lugoj, pentru că știți tot timpul când ne deplasăm noi ca și decidenți politici și administrativi la un eveniment, la o investiție sau la o lucrare efectivă, putem lua decizii la fața locului.” a mai declarat primarul.

Primarul Călin Dobra a menționat și importanța extinderii serviciilor pentru adulți:

„Dizabilitatea este o condiție pe viață și este esențial să avem continuitate în sprijinul persoanelor cu dizabilități, iar Consiliul Județean deja are în vedere un astfel de proiect”, a adăugat el.

În final, Dobra a exprimat încrederea că, în perioada următoare, vor fi finalizate și alte proiecte care vor adresa nevoile comunității, mulțumind tuturor celor implicați în realizarea acestui centru.

„Sper ca, având în vedere că acest proiect se află în municipiul Lugoj, să putem participa împreună la inaugurarea acestuia cât mai curând posibil”, a încheiat primarul.

Monica Truşcă, director general al DGASPC Timiș, a subliniat importanța diversificării serviciilor oferite și atragerii de fonduri pentru dezvoltarea continuă a complexului.

„Punem un accent crescut pe diversificarea serviciilor și pe atragerea de fonduri nerambursabile pentru a crea noi oportunități de recuperare pentru copiii și tinerii cu nevoi speciale. Aceste servicii reprezintă o adevărată gură de oxigen pentru copiii din Lugoj și din localitățile învecinate, dar și pentru familiile acestora”.

Ioana, mama unei fetițe cu dizabilități din comunitate, a împărtășit experiența sa personală, subliniind importanța centrului în recuperarea Anei, fiica sa de 9 ani, diagnosticată cu autism.

„Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestui centru! Serviciile sunt gratuite și accesibile, iar pentru noi, care avem două salarii modeste, acest lucru contează enorm. Ana a avut șansa de a beneficia de toate serviciile de care avea nevoie într-un singur loc, iar progresele sunt vizibile”, a spus Ioana.

Scurt istoric despre Complexul de Servicii “A” pentru Copiii cu Dizabilități și serviciile oferite

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecția Copilului Timiş a creat Complexul de Servicii „A” pentru Copiii cu Dizabilități Lugoj, care include Centrul de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități și două case de tip familial: Sfântul Pavel și Sfântul Petru. Proiectul, finanțat prin fonduri europene (P.O.R. 2017), a avut o valoare de 12.693.966,56 lei și oferă servicii specializate, precum kinetoterapie, hidroterapie, logopedie și art-terapie, pentru copii cu dizabilități din Lugoj și localitățile învecinate. Complexul are o capacitate de 170 de beneficiari, dintre care 48 pot fi îngrijiți zilnic.

Aceste servicii sunt unice în vestul României și au fost dezvoltate pentru a sprijini integrarea socială și profesională a copiilor cu dizabilități. Activitățile pentru aceștia au început în 1974, cu înființarea Căminului Spital Lugoj, iar de-a lungul anilor instituția a trecut prin multiple transformări, devenind în 2023 Complexul de Servicii „A” pentru Copiii cu Dizabilități.

Complexul reprezintă un exemplu de succes în domeniul asistenței sociale și protecției copilului, oferind nu doar îngrijire, dar și șansa unui viitor mai bun pentru copiii cu dizabilități din zonă.

Prin capacitatea sa unică și gama variată de servicii, Complexul de Servicii „A” este un centru de referință pentru copii și tineri cu dizabilități din vestul României, care continuă să se dezvolte și să răspundă nevoilor acestora și ale familiilor lor.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate