Actualitate
FOTO! Chebici, declarat nevinovat de IGPR! Vezi ce a declarat seful politiei lugojene la conferinta de presa
Claudiu Chebici, șeful poliției Lugoj, alături de șefii birourilor din cadrul instituției și reprezentanți ai IPJ Timiș au participat astăzi la o conferință de presă organizată cu scopul de a face publice rezultatele evaluării principalelor activități desfășurate de efectivele poliției în cursul anului trecut. Astfel, ieșind pentru prima dată într-o lungă perioadă de timp în fața camerelor de luat vederi, Chebici a vorbit despre activitatea de combatere a infracționalității, cea pe linie de urmăriri, economico-financiară sau stradală. La finalul discuției, acesta a vorbit și despre contestația pe care a câștigat-o în urma sancționării disciplinare din cazul scandalului cu romii de anul trecut.
Din datele prezentate reiese că în 2013 au avut loc 1387 de infracțiuni sesizate, adică aproape 100 de infracțiuni pe lună, suma fiind similară cu cea a infracțiunilor constatate, de 1220 de fapte, dintre care 273 în flagrant. Tot în această perioadă au fost soluționate 1481 de dosare penale, dintr-un total de 1845. Tot în 2013 s-au efectuat 24 de descinderi, alături de trupele speciale de intervenție, 4 persoane urmărite general fiind depistate de către agenții lugojeni.
În scădere față de anul 2012, în 2013 infracționalitatea stradală s-a evidențiat prin doar 107 cazuri. De asemenea, nicio tâlhărie nu a fost înregistrată, se arată în raportul polițiștilor, iar furturile auto au scăzut de la 7 la 3. Biroul Rutier a înregistrat 217 infracțiuni, aplicând peste 9000 de contravenții și reținând 532 de permise și 204 certificate. Același birou a intervenit la nu mai puțin de 23 de accidente foarte grave, soldate cu 15 morți și 17 răniți grav.
În discuția de astăzi a fost adus și subiectul sancționării șefului poliției Lugoj în urma scandalului dintre clanurile de romi din vara anului trecut. Astfel, după ce a contestat decizia IPJ Timiș de sancționare, lui Chebici i-au fost redate de la București toate drepturile salariale pentru lunile 2 și 3 în care trebuia aplicată sancțiunea. Contestarea sancțiunii a plecat spre IGPR, acolo unde comisarul-șef al poliției lugojene a fost îndreptățit cu toate drepturile salariale de care se poate bucura, după ce a fost declarat nevinovat.
Ancheta declanșată de IPJ Timiș la finalul scandalului dintre romii care au luat cu asalt până și sediul poliției s-a lăsat cu avertismente verbale și mustrări scrise. Astfel, trei ofiţeri au fost atenţionaţi, iar Mihai Tonenchi, adjunctul lui Chebici, a primit mustrare scrisă. Pentru a da publicității decizia finală și oficială a șefilor de la București, cu greu făcută publică de Inspectoratul General al Poliției Române, comisarul-șef al poliției Lugoj a anunțat și o conferință de presă pentru joi, aceasta fiind prima întâlnire dintre jurnaliștii lugojeni și Chebici din ultimi ani.
Actualitate
Deșeurile voluminoase din zona 0 a județului Timiș pot fi predate gratuit la containerele speciale RETIM
În perioada 25 ianuarie – 23 martie are loc o nouă campanie derulată de RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș pentru colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 0 a judeţului Timiş în localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda, Boldur, Brestovăț, Chevereșu Mare, Coşteiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina.
CINE poate preda deşeuri voluminoase
Cetățenii din localităţie menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar deșeurile voluminoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.
CE se poate preda în cadrul acestei campanii
DEŞEURILE VOLUMINOASE sunt:
⦁ mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative
⦁ mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice
⦁ covoare, carpete, preșuri
⦁ canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete,saltele
⦁ oale
⦁ ceasuri
⦁ perdele, draperii
⦁ dulapuri de baie, suporturi prosoape
⦁ lustre, tablouri
⦁ obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș, suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă
⦁ obiecte mari de folosință îndelungată precum : calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri, etc
ATENŢIE! Deșeurile voluminoase nu trebuie amestecate cu alte categorii de deșeuri (reziduale, reciclabile, de construcții, etc.).
ATENŢIE! Nu se colectează în cadrul acestor campanii deșeurile electrice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, computere, etc.)!
Deșeurile voluminoase se păstrează în gospodărie până în momentul aducerii voluntare la punctul de colectare și nu se depun pe domeniul public în afara programului de colectare.
UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile voluminoase aflati din tabelul de mai jos
Detalii despre efectuarea acestor campanii pe www.retim.ro si www.adidtimis.ro/stiri.
De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.
Actualitate
Primăria Lugoj caută personal medical pentru centrele de vaccinare

Actualitate
Un ambulanțier din Lugoj a murit după ce s-a infectat cu coronavirus
Serviciul de Ambulanță al Județului Timiș a anunțat astăzi, că unul dintre ambulanțierii din Lugoj a murit, după ce s-a infectat cu coronavirus. Nicolae Pantalia împlinise, în 15 ianuarie, 56 de ani.
„De astăzi SAJ Timiș, a devenit mai sărac, a pierdut un coleg, un prieten, un om, a cărui absență va fi mereu resimțită. COVID-19 este UN ADEVĂR , DIN NEFERICIRE UNUL UCIGAȘ, FERIȚI-VĂ DIN CALEA LUI!”, au postat cei de la Ambulanța Timiș, pe pagina lor de socializare.
-
Social3 zile în urmă
Două focare noi de coronavirus la Lugoj. Parte din cei afectați vor fi vaccinați de echipe mobile de imunizare
-
Administrație3 zile în urmă
Primarul Claudiu Buciu își cere scuze față de locuitorii unei străzi din Lugoj
-
Social8 ore în urmă
Lugojul va avea un nou protopop. Ioan Cerbu părăsește funcția după 21 de ani