Connect with us

Opinii

De ce nu scăpăm de COVID, de ce ne apropiem de carantină!

Publicat

în

Suntem cu toții saturați, ca de altfel mai toată planeta asta, de starea de fapt, de măști, de restricții, de declarații. Nu mai știm mulți dintre noi decât drumul de acasă până la job(pentru unii și acesta e redus la traseul dormitor-living), ori până la supermarket sau, și mai rău farmacie! Ne supără orice decizie a autorităților, orice declarație, fiecare teorie își are adepții ei mai mult sau mai puțin agresivi și puși pe fapte mari, evident pe rețelele de socializare (Doamne, ce ne-am face fără ele, unde am mai fi zmei!).

Nu e bine că restricționează, mama lor, ba să ne închidă de tot până trece, ne prostesc să ne vaccinăm, ne fură vaccinurile, se bagă înaintea noastră, numai ai noștri fac așa, numai ai noștri nu fac ca restul. Oricum, orice variantă nu e bună!

Polemici, conspirații, strategii, 90% din noi știu ce ar trebui făcut! Bine, nici nu mai vreau să mai vorbesc despre asta și despre polemicile și conspirațiile din spatele ecranului, ci despre ce se întâmplă pe stradă!! Pe cea pe care mă duc la serviciu! Că da, mă simt restricționată, că mă sufoc la propriu și la figurat, de mască, de faptul că nu pot merge niciune, că nu pot călători, că nu mă pot plimba cum vreau. Că am ajuns să-și serbeze copiii zilele pe zoom, să nu ne vedem cu săptămânile, pentru că da unii sunt mai speriați decât alții și corect e să respectăm decizia tuturor, că ne facem sărbătorile tot așa, că așa facem și sport și tot de acolo facem shopping.

Poveștile îi îndrumă pe cei mici | Colecționează-le pentru ei!

Tot așa înțeleg că avem cu toții limitele noastre, că a venit primăvara, că nu mai putem. Înțeleg că nu orașul nu-ți oferă mari oportunități și variante de plimbat, dar nu înțeleg în ruptul capului îmbulzeala de la orele de vârf. A lumii fără treabă!

RETIM

Adică, ce ar fi de zis, când la ora când merge lumea la serviciu și copiii mai mici la școală, cât maim erg și ei, două doamne respectabile se întâlnesc și se opresc la semafor, pe bucățica de trotuar ce a rămas pe lângă gard și în timp ce noi ne călcăm pe picioare să ajungem la trecere auzi discuția: Ce faci dragă? Uite am plecat la fie-mea la bloc și am zis să o iau prin centru să mai văd lumea! Tu? Și eu am plecat gură-cască prin oraș! Pe bune????!!!! Păi nu de asta stăm în case să vă protejăm?

Trec și pe lângă două școli în drum spre serviciu. Cobor de pe trotuar, încercând să ocolesc copiii buimaci de somn și de măști, și îmbulzeala, justificată a părinților. Rămân însă cu privirea la domnul fără urmă de mască ce trece agale cu o bicicletă prin mijlocul lor. Și cu o sapă pe bicicletă!

La cealaltă școală un domn venerabil, venind agale se oprește în fața ușii unde rămâne să citească regulamentul afișat. Cu mască, e drept, dar nu se clintește când trec copiii pe lângă el. Câțiva metri mai încolo, vreo șapte-opt persoane stau înghesuite în fața intrării într-un magazine second hand, așteptând ora deschiderii.

Da, mă mă sufoc de nervi când trebuie să trec centrul cu vreo treabă și văd domni respectabili privind nostalgic, cu măștile în barbă, vitrinele la orele de vârf și puținii trecători care încap ștergând gardurile instalate de minunata firmă care a început lucrările la pietonal. Cu greu treci și pe lângă clienții de la farmaciile din colț, unii mai distanțati unii mai unul peste altul. Și chiar dacă stau regulamentar sunt împinși de trecători. Unii dintre ei cu priviri pline de speranță în căutarea unui cunoscut pe care să îl întrebe ce mai face.

E dreptul oricui să circule. Zic doar că parcurile parcă sunt mai curățele, și mai goale, că doar treisferuri dintre copii sunt online, ori malurile Timișului. Dar centrul e plin de grupuri, grupulețe care dezbat cu vervă. Că până la urmă de asta e vorba. Cu pandemie tot așa ne place la cald, la înghesuială, să ne atingem ușor în timp ce urmărim ce se mai întâmplă. Cu mâinile la spate, să mai vedem cum stă treaba(că la noi în general cam stă, dar asta e altă poveste). Ori mai e varianta în viteză, necontând cel de lângă, să se dea el la o parte.

Și până la urmă nu e de covid, de reguli și autorități, de OMS, de UE, de ce crede fiecare că e utila masca ori distanțarea, e de noi și de respectul față de cel de lângă. Și fără covid nu vreau ca cel din spatele meu la supermarket să îmi sufle în coșul de cumpărături, nu vreau ca cel care îmi servește sendviciul să o facă după ce a numărat banii sau ca doamna de la pâine să o felieze cu telefonul într-o mână vorbind la el, tot fără mască și mănuși cum s-a întâmplat ieri. Și aș putea să tot continuu, dar nu aș mai termina. Doar atât mai vreau să spun. Că e vorba de respect. Sau nu!

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Opinii

OPINIE Augustin Gură de Aur se propune primar. Cum a ajuns bloggerul, de la prieten al lui Buciu, la rival al actualului primar

Publicat

în

FOTO augustinbercean.ro

Augustin Bercean, referentul de la Casa de Cultură, pe care actualul primar l-a pus pe lista viitorilor disponibilizați, și-a anunțat candidatura la funcția de primar. A scris pe blogul său un text, cu titlul „Cine va fi viitorul primar al Lugojului?”, care se încheie cu un sondaj de opinie, în care s-a autoinclus. A obținut și 27 de voturi, până în momentul în care scriu acest articol. Momentan, Bercean s-a lansat ca independent, însă, până la alegerile locale, mai are timp să aleagă un partid. Poate USRPLUS, acolo unde membrii au sarcină să-i distribuie textele pe rețelele sociale.

Foto Augustin Bercean blog

Bercean a devenit cunoscut în mediul online lugojean, după ce și-a început activitatea ca blogger, postură din care l-a atacat, cu motiv sau fără, pe primarul Claudiu Buciu și i-a slăvit pe opozanții acestuia, de la PSD și USRPLUS.

Conflictul dintre Bercean și actualul primar este recent, după ultimele alegeri locale. Până atunci, Augustin Gură de Aur era ciripitorul lui Claudiu Buciu, căruia îi oferea benevol informații pe care să le folosească împotriva fostei administrații locale. Doar că, după ce a ajuns primar, Buciu a aflat un episod, care nu i-a căzut bine, și l-a îndepărtat pe Bercean. Referentul Casei de Cultură și-a însușit mai multe piese de mobilier(scaune din lemn masiv), care aparțineau instituției unde era angajat. După aproape zece ani, când s-a aflat toată această situație, Bercean a spus că le-a luat în comodat, însă fără să poată arăta un contract valabil. Forțat de împrejurări, a adus mobilierul înapoi și s-a apucat să-l critice pe Buciu pe blog, mai ales că primarul a anunțat că l-a pus pe lista celor care vor fi disponibilizați.

Poveștile îi îndrumă pe cei mici | Colecționează-le pentru ei!

Augustin Bercean s-a remarcat în ultimii ani, pentru dibăcia cu care a știut să intre în grațiile primarilor în funcție, de la Marius Martinescu, până la Francisc Boldea. De altfel, Francisc Boldea a folosit Casa de Cultură și pe angajații acesteia ca paravan pentru a direcționa fondurile, de la bugetul local, pentru balurile și chefurile organizate de PSD. La aceea vreme, Augustin Gură de Aur avea lacăt la gură și a agreat aceste situații. A trebuit să vină Curtea de Conturi să descopere ilegalitățile și să-i pună pe angajații de la Casa de Cultură să recupereze banii cheltuiți pe chefuri, de către cei de la PSD.

RETIM

Acum, Augustin Gură de Aur se vrea om cu scaun la cap (doar că scaunul e luat în comodat) și speră că din postura de șomer va ajunge la un alt scaun, mult mai confortabil, cel de primar al Lugojului. Măcar în propriul sondaj!

DAN TIMARU

 

 

Citiţi mai departe

Opinii

EDITORIAL Câinii războiului sfâșie trupul Ucrainei

Publicat

în

Câinii războiului asmuțiți de Putin mușcă cu lăcomie din trupul sângerând al Ucrainei. Dialogul diplomatic a fost epuizat.  Glasul tunurilor anunță sfârșitul păcii de pe bătrânul continent european. Liderul de la Kremlin, în delirul său, avid de putere a devenit un personaj ireal, rupt de realitate. Cineva spunea:

„Ne place sau nu ne place, trăim cu toții în filmul lui Vladimir Putin ale cărui obiective, visuri și dorințe după 2000 au devenit mult mai mult decât o împlinire și o realitate, a ajuns, astăzi, să ne tragă pe toți într-un film. Noi jucăm toți în filmul lui Putin, americani, europeni, români, iar el stabilește scenariul…….”

Personaj fără voie în filmul lui Putin scriu la rândul meu un alt scenariu în care încerc să readuc pacea și liniștea pierdută a milioane de oameni. Scriu un alt scenariu, evadând în visare în timp ce lângă mine realitate curge impasibilă. Ucraina pâine, iar Putin cuțit, feliază state, trupuri, conștiințe…. Oricât de optimist ași fi știu că după acest episod din istoria noastră actuală, nimic nu va mai fi ca înainte. Fratele meu, omul, ucide iar păcatul crimelor sale se va întoarce împotriva noastră ca un blestem.

Poveștile îi îndrumă pe cei mici | Colecționează-le pentru ei!

Nebunia lui Putin ar putea fi molipsitoare și dacă vom asista la o alienare în masă, atunci acest lucru va însemna începutul sfârșitului existenței noastre pe pământ. Și totuși, eu, cetățeanul acestei planete, în scenariul meu scriu că umanitatea va învinge și că toată această nenorocire care s-a abătut asupra Ucrainei înseamnă de fapt sfârșitul lui Putin. Când se va întâmpla acest lucru nu știu, dar este sigur că sfârșitul tiranului este aproape.

RETIM

Dar până atunci mă opresc din visare ca să șterg lacrimile mamelor care își pierd fiii în acest război, să mângâi orfanii și să îl rog pe bunul Dumnezeu să oprească măcelul!

Dan TIMARU

 

Citiţi mai departe

Opinii

Augustin Bercean, un mincinos și un manipulator! Asta e dovada!

Publicat

în

Am decis să scriu acest articol ca să încheiem telenovela lui Bercean.

Zilele trecute am avut o dispută cu Augustin Bercean, referent la Casa de Cultură Lugoj, care s-a făcut blogger și haiduc media. Cel mai bun, cel mai cinstit, cel mai cel…în toate! Că zice că le știe pe toate și doar el face bine ceea ce face, nu mă deranjează. Bravo lui! Nu mă deranjează nici că a mustrat presa locală că e prea moale și că nu critică suficient. În parte, îi împărtășesc opinia! Dar aici e altă discuție. M-a deranjat articolul în care a scris că presa lugojeană nu-l critică, ba chiar îl laudă, pe Buciu, pentru că a luat bani de la Primăria Lugoj. Aici a inclus și Lugojeanul.ro.

I-am cerut să fie mai exact când face aceste acuzații și să spună, cu subiect și predicat, cine a luat bani, pentru ce articol. I-am mai spus că e un mincinos și un manipulator, dacă nu-mi arată o factură, făcută de Lugojeanul pentru Primăria Lugoj, sau orice fel de plată, făcută de Primăria Lugoj către noi, cei de la Lugojeanul. Și mi-a spus.

Poveștile îi îndrumă pe cei mici | Colecționează-le pentru ei!

“Daniel Groza, tu ai luat banii pe Banat News. Nu văd de ce mă faci mincinos Acuma, hai, spune că nu ai nicio tangență cu Banat News. Eu nu-mi permit să te jignesc, ține de nivelul meu de educație. Uite, chiar te las să scrii ce vrei, chiar dacă ești off topic pe această postare”

RETIM

I-am spus că asta e o mare minciună. Iar domnul Bercean a venit cu o nouă intoxicare.

O ofertă a firmei Banat Press (unde sunt administrator și pe care funcționează Lugojeanul.ro), acceptată de Primăria Lugoj, pentru publicarea de anunțuri.

“Ofertă promovare

Ofertă acceptată

Cod unic: DA28050198

Dată publicare: 25.05.2021 12:21

Cod şi denumire CPV: 79341000-6 – Servicii de publicitate (Rev.2)

Data atribuirii: 25.05.2021 12:27

Ofertant: 41102032 Banat Press SRL

Valoare estimată: 6.400,00 RON (1.299,20 Euro)

Autoritatea contractantă: 4527381 Primăria Municipiului Lugoj

6.400,00 RON”

Doar că, de aici, am început să fiu convins că domnul Bercean e și ticălos, nu doar mincinos și manipulator. Exclud posibilitatea ca domnul Bercean să fie prost documentat, pentru că, așa cum ne spune pe blogul său, se documentează minuțios pentru tot ce afirmă. Așa că, rămâne doar varianta ticăloșiei, a minciunii și a manipulării.

Oferta pe care domnul Bercean a prezentat-o a fost acceptată de Primăria Lugoj, doar că nu s-a consumat, cum se spune în termeni juridici. Exact de acolo de unde a primit oferta, pe surse, sunt convins că domnul Bercean a primit și rezilierea ei. O să o pun, mai jos, să o vadă toată lumea.

De ce am refuzat publicarea de anunțuri pe bani, de la Primăria Lugoj? De ce ne-am răzgândit?

E bine să dăm și această explicație, ca să nu lăsăm loc de interpretări! Am reziliat contractul pentru că, după primele două anunțuri transmise de Primărie, am considerat că acestea sunt informații de interes public și pot fi publicate de noi ca și știri, fără a fi taxate.

Pe de altă parte, nici nu am dorit să fim la cheremul Primăriei, să publicăm orice anunț, oricând doreau ei. Asta a fost decizia noastră, la Lugojeanul.ro. Și aș vrea să fac precizarea, că nu discut despre ce fac celelalte canale media din Lugoj. Fiecare își face politica editorială cum dorește, poate lua bani pentru ce dorește.

Educația domnului Bercean

Și acum, tot cu dedicație pentru domnul Bercean. Mai precis, pentru educația domnului Bercean, pe care o tot clamează peste tot.

Poate unii dintre voi ați auzit povestea cu scaunele furate, împrumutate, luate în comodat sau cum or fi fost luate, de către Augustin Bercean, de la Casa de Cultură și duse la… casa lui. Motivul pentru care îl urăște cu pasiune pe primarul Claudiu Buciu, pentru că l-ar fi pus să aducă scaunele înapoi, după ani de zile în care le-a folosit.

Poveste pe care domnul Bercean o neagă și pentru care îi amenință pe cei care o spun. Iată, mai jos, dovada că e adevărată și că domnul Bercean e cel puțin un mare mincinos și în această situație.

P.S. –  Deși am anunțat că-l dau în judecată pe Bercean, m-am răzgândit și nu o să o fac. Datorită unei persoane extraordinare, pe care am întâlnit-o la un moment dat în viață și care a avut o strânsă legătură cu acest individ. E suficient să-i spun cu orice ocazie că e un mincinos și un manipulator. Și am să o fac!

Daniel Groza

Citiţi mai departe

Opinii

EDITORIAL „Sfântul” de Lugoj! Augustin Gură de Aur și faptele sale

Publicat

în

FOTO augustinbercean.ro

Mă tot minunez, în ultimele zile, de supărarea colegilor mei, stârnită de un fost coleg care astăzi este scriitor de blog și critică presa lugojeană. Bercean, Augustin Bercean! Care se vrea un fel de Badea, Mircea Badea!

Blogul, care îi poartă numele, e o căpușă, care trăiește din ceea ce scrie presa. Al nostru coleg se plictisește (cum a făcut în ultimele două decenii), după ce amicul său Buciu l-a cam lăsat fără loc de muncă. De fapt, serviciul lui Bercean era un loc bun de stat. Și la propriu, și la figurat. Am fi putut să spunem de frecat menta, dar nu se cade, ca și referent la Casa de Cultură.

În afară de un “renumit” festival, la care participau anual doar câteva persoane, Bercean s-a remarcat de-a lungul timpului doar ținându-se de mână cu fostul primar Martinescu, cu fostul primar Boldea și cu fostul candidat Buciu. A fost lingușitorul acestora, atâta timp cât i-a mers bine. Și i-a mers!

Poveștile îi îndrumă pe cei mici | Colecționează-le pentru ei!

Prietenia cu fostul primar Martinescu i-a adus postul de la Casa de Cultură, pe vremea când era doar un “purtător de aparat”, la TV Europa Nova Lugoj (expresia îi aparține chiar domnului Bercean), că jurnalist nu a fost nicio zi. Era Boldea nu doar că i-a întărit statutul lui Bercean, dar fostul primar l-a făcut gornist șef – prezentator peste festivalurile și rugile, de multe ori răsuflate, desfășurate în mandatele sale. Poate vă mai aduceți aminte cum “se țineau de mână”, pe scenă la Ruga lugojeană, la Revelion și cu alte ocazii. De altfel, în epoca de tristă amintire, Casa de Cultură a devenit instrumentul numărul unu, prin care Boldea și PSD manevrau banii publici și îi cheltuiau pentru cherhanale și bairamuri de partid. Asta până i-a prins Curtea de Conturi și i-a pus să dea banii înapoi.

RETIM

După acest episod, se apropiau alegerile, Boldea era pe ducă, Bercean s-a gândit să schimbe tabăra și a devenit informatorul viitorului primar. S-a orientat ca de fiecare dată. Numai că, atunci când a ajuns primar, Claudiu Buciu a aflat un episod care l-a deranjat și care îl avea ca subiect pe domnul Bercean. De la Teatrul Municipal Lugoj a dispărut niște mobilier, niște scaune. Ia ghiciți unde erau acestea piese? Mda, exact! La domnul Bercean, care a fost obligat să le înapoieze, după vreo nouă ani de zile. Cică avea contract de comodat pe ele! Aici s-a rupt “lanțul de iubire” și a început ura pentru Buciu! Pe bune, monșer? Chiar așa de mult te-ai supărat că a trebuit să dai scaunele înapoi? După ce le-ai folosit atâția ani, ar fi trebuit să fii bucuros că scapi de niște gunoaie.

Acum, Augustin Gură de Aur e luat în brațe de USR, care îi distribuie constant manipulările. Bagă mare Augustine, dacă ajung ăștia la putere o să-ți dea și ție ceva de ros.

E drept, acest Mircea Badea de Lugoj are și el dreptatea lui, că presa din Lugoj nu mai e ce trebuie și că ar trebui să fie puțin mai combativă, dar presa din Lugoj în mare parte face voluntariat, trăiește de pe o zi pe alta, e în bătaia vântului (să se citească politicienilor). Pentru că, dacă îi ceri domnului Bercean, unu sau doi euro ca să citească un articol, o să îi fie greu să bage mâna în buzunar. Doar el e obișnuit să ia, nu să dea!

Dan TIMARU

P.S.  Augustine, iaca, ți-am făcut voia și te-am făcut celebru!

 

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite