Connect with us

Actualitate

Cele mai importante întrebări puse de cetățeni și răspunsurile autorităților, în legătură cu reglementările ordonațelor militare

Publicat

în

FOTO Arhiva

Având în vedere că au fost primite o serie de întrebări pentru lămurirea unor situații legate de măsurile luate prin Ordonanțele Militare emise până în prezent, Grupul de Comunicare Strategică a realizat un material prin care vor fi acoperite cu răspunsuri documentate întrebările adresate de jurnaliști și cetățeni.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Q&A

⦁ Întrebare: Pot merge la serviciu, în această perioadă, şi persoanele care fac naveta? Care locuiesc în Ilfov, de pildă, şi muncesc în Bucureşti?

Răspuns: În conformitate cu prevederile Ordonanței militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, art. 1, pct. a „Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții…deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoiˮ.
Astfel, actul normativ stipulează că este permisă deplasarea între locuință și locul de muncă. Nu se face mențiunea că localitatea în care se defășoară activitatea profesională trebuie să fie aceeași cu cea de domiciliu. În conformitate cu exemplul oferit de dumneavoastră, un cetățean care locuiește în Ilfov se poate deplasa la locul de muncă din București, cu condiția să aibă asupra sa documentele prevăzute la art. 4 al ordonanței menționate mai sus, respectiv legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

⦁ Întrebare: Cât de departe de domiciliul nostru poate fi situat cabinetul medicului specialist? Putem merge pentru acest consult de la Cluj la Bucureşti, de pildă?

Răspuns: Nu este prevăzută o limită de distanță la care trebuie să fie situat cabinetul medical, dar recomandăm cetățenilor să facă deplasări în scopuri medicale, altele decât urgențele majore, doar după verificarea disponibilității medicilor.

⦁ Întrebare: La ce distanţă maximă de domiciliu poate fi amplasată unitatea comercială la care putem face cumpărături? Putem merge la cumpărături, de pildă, din cartierul Berceni într-un hipermarket din Militari?
Răspuns: Prevederile Ordonanței militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 nu menționează o distanță cuantificabilă, însă recomandarea pentru cetățeni este să se deplaseze la cele mai apropiate magazine unde sunt comercializate produsele care le sunt necesare. În referire strictă la exemplul dumneavoastră, un cetățean care locuiește în cartierul Berceni nu poate merge la cumpărături pentru produse de strictă necesitate în cartierul Militari întrucât în zona de domiciliu există mai multe hipermarketuri similare cu cele din cartierul Militari.

⦁ Întrebare: Un locuitor din Bucureşti ar putea să meargă, de pildă, să le ducă medicamente şi alimente părinţilor lui domiciliaţi în judeţul Vaslui?
Răspuns: Actul normativ menționat mai sus nu impune o limită de distanță. Referitor la întrebarea dumneavoastră punctuală, da, un cetățean din București poate merge în Vaslui pentru a-și îngriji părinții.

⦁ Întrebare: Ce înseamnă în kilometri, de pildă, „deplasare scurtă, lângă domiciliu”? Cei care fac jogging ar trebui să alerge doar în jurul blocului sau şi pe străzile alăturate? Care e distanţa maximă permisă?
Răspuns: Activitățile fizice, sportive, trebuie realizate în jurul domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului și nu în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, etc. De asemenea, reamintim că sunt interzise activitățile fizice colective.

⦁ Întrebare: Animalele de companie trebuie plimbate doar în jurul blocului sau proprietarii lor pot merge şi în parcurile din apropiere? Cât au voie să se îndepărteze de domiciliu?
Răspuns: Plimbarea zilnică a animalelor de companie trebuie realizată în jurul domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului și nu în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, etc

⦁ Întrebare: Un producător agricol din Cluj, de pildă, poate veni să vândă cartofi în Bucureşti?
Răspuns: Legislația aflată în discuție, nu impune o limită de distanță, dar logica acestor restricții este aceea de a evita cât mai mult contactul între persoane, tocmai pentru a limita răspândirea infectării cu noul tip de coronavirus. Astfel, deși nu este stabilită o limită de distanță, recomandăm producătorilor agricoli să se deplaseze pe distanțe cât mai scurte.

⦁ Întrebare: Este permisă circulația persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 de ani în afara locuinței/gospodăriei, pentru activităţile menţionate la pct. 5 şi 6?
Răspuns: În ceea ce privește minorii cu vârsta cuprinsă între 0 și 16 ani, deplasarea acestora în afara locuinței trebuie efectuată sub supravegherea sau cu încuviințarea părinților sau a tutorelui legal. În contextul epidemiologic actual, recomandăm limitarea la minim a acestor deplasări.

⦁ Întrebare: Dacă da, cine trebuie să completeze declaraţia pe propria răspundere în cazul minorilor care nu au împlinit 16 ani şi, respectiv, în cazul minorilor între 16-18 ani?
Răspuns: În cazul minorilor sub 16 ani declarația trebuie completată și semnată de unul dintre părinți sau de tutorele legal. Minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani completează și semnează singuri declarația pe propria răspundere, cu mențiunea că aceștia trebuie să respecte condițiile individuale de deplasare și că le este interzisă participarea la activități fizice colective. De asemenea, minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani vor avea asupra lor și documentele de identitate.

⦁ Întrebare: Pot să-mi transport cu mașina soția/soțul la/de la serviciu?
Răspuns: Dacă apreciați că motivul deplasării este unul justificat, puteți face acest lucru completând declarația pe proprie răspundere raportat la prevederea din art.1 lit.d (deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie).
După cum se poate constata, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță.
O astfel de situație ar putea fi justificată dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă riscul expunerii la infectare este mai mare (deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de așteptare în stații, etc).
Pentru conducătorul auto cu vârsta de peste 65 de ani este recomandabil să evite inclusiv aceste deplasări în afara perioadei de timp 11.00-13.00.

⦁ Întrebare: Pot să o aduc pe bunica în vârstă de peste 65 de ani de la domiciliul ei la adresa noastră de domiciliu care este situată la o distanță mai mare, în alt județ?
Răspuns: Această posibilitate este prevăzută de art.1 lit. d din Ordonanța militară nr.3.
Dacă deplasarea pentru a aduce o persoană vârstnică (peste 65 de ani) este făcută în scopul de a fi îngrijită sau de a-i asigura tratament medical, recomandăm ca această deplasare să se facă cu predilecție în intervalul de timp 11-13 sau să nu depășească foarte mult acest interval. Atenție la viteza de deplasare!

⦁ Întrebare: Pot să ies pentru a-mi plăti facturile la utilități sau ratele la bancă, ori semnarea unor contracte la notar?
Răspuns: Dacă nu puteți utiliza o platformă informatică pentru plata acestor utilități/facturi/rate puteți face aceste deplasări întocmind declarația pe proprie răspundere, cu mențiunea existenței unui motiv justificat. Vă recomandăm să aveți la dumneavoastră documentele care justifică nevoia acestor plăți (facturi, desfășurătoare, înștiințări de plată, pre-contracte, etc.)

⦁ Întrebare: Pot să transport în mașina mai mult de 3 persoane?
Răspuns: Prevederea din art.3 din Ordonanța militară nr.3 vizează doar deplasarea pietonală și nu transportul public. Este important însă să respectați măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID 19, inclusiv prin păstrarea unui loc liber între pasageri.
Explicația este valabilă și pentru transportul organizat de operatorii economici pentru deplasarea salariaților la/de la locul de muncă.

⦁ Întrebare: Îmi expiră inspecția tehnică periodică a mașinii. Se prelungește valabilitatea acestuia sau trebuie să merg să îl fac?
Răspuns: Nu se prelungește valabilitatea ITP-ului, conform deciziei Registrului Auto Român. Deplasarea pentru efectuarea verificării ITP la stațiile agreate se poate realiza, fiind considerată activitate pentru acoperirea necesităților de bază ale persoanelor, situație prevăzută la punctul 2 al declarației pe proprie răspundere.

⦁ Întrebare: Dacă am un prieten care vine cu avionul din altă țară pot să îl iau de la aeroport?
Răspuns: Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3. Dar, în cazul în care persoana nu are cu ce să se deplaseze de la aeroport către locul de domiciuliu sau locul în care urmează să locuiască, atunci deplasarea este permisă, completând declarația pe propria răspundere, având motiv ajutorarea persoanelor. Trebuie avut în vedere că cetățenii care sosesc din zonele roșii intră în carantină instituționalizată, deci aceștia nu pot fi luați de la aeroport de aparținători, rude sau prieteni, iar cei care vin din zonele galbene intră în autoizolare. Acest fapt presupune că persoana care intră în contact cu ei trebuie să respecte aceeași procedură de autoizolare.

⦁ Întrebare: Mi-a expirat asigurarea RCA. Se prelungește valabilitatea acesteia? Dacă nu, pot să ies din casă să-mi fac o asigurare?
Răspuns: Nu se prelungește valabilitatea asigurării RCA. Aceasta poate fi achiziționată și online. Din acest motiv, deplasarea pentru a ridica polița RCA NU poate fi considerată urgență și NU este un motiv care poate fi considerat situație de urgență ori pentru asigurarea nevoilor persoanei.

⦁ Întrebare: Pot să merg într-un alt oraș decât cel de domiciliu unde am posibilitatea de a sta într-o locuință, care nu este proprietate personală, dar îmi oferă condiții mai bune pentru familie (doi copii de 7 ani, respectiv 4 ani și soția) pentru a rămâne în autoizolare?
Răspuns: În Ordonanța Militară numărul 3 nu este prevăzut faptul că cetățenii trebuie să rămână la adresa de domiciliu, ci la o locație indicată de ei, cu respectarea prevederilor legale și a restricțiilor impuse. Astfel, precizăm că este permisă inclusiv deplasarea cu familia în zona rurală, dacă persoanele dețin acolo o casă, pentru a rămâne în respectiva localitate.

⦁ Întrebare: Pot să mă deplasez într-o altă localitate pentru a asigura hrană și medicamente unor animale pe care le am în grijă, fără a fi ale mele?
Răspuns: Nu. Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3, cu excepția prestării acestei activități în context profesional, inclusiv în ceea ce privește activitățile agricole.

⦁ Întrebare: Pot să mă deplasez pentru a-mi lua de la spital soția și copilul minor?
Răspuns: Da. În baza declarației pe propria răspundere în care menționați că deplasarea dumneavoastră se face dintr-un motiv justificat. O declarație similară va trebui să fie completată și de soție.

⦁ Întrebare: Pot să mă deplasez la o casă pe care o am în construcție pentru a supraveghea lucrările executate de muncitori?
Răspuns: Nu. Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3.

⦁ Întrebare: Suspendarea activității comerciale cu amănuntul în centrele comerciale se aplică și Parcurilor comerciale așa cum sunt ele definite în OG nr. 99/2000? (parc comercial – perimetru ce grupează două sau mai multe clădiri cu destinaţia de structuri de vânzare cu suprafeţe medii ori mari, în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună, inclusiv spaţii de parcare şi circulaţie comune, precum şi utilităţi adecvate. Suprafaţa unui parc comercial este rezultată din suma suprafeţelor construite a clădirilor cu destinaţia de structuri de vânzare cu suprafeţe medii sau mari care fac parte din acesta, la care se adaugă suprafeţele spaţiilor de parcare şi circulaţie comune, precum şi suprafeţele celorlalte elemente de infrastructură comune;)
Răspuns: Da.

⦁ Întrebare: În parcurile comerciale este permisă comercializarea produselor non alimentare prin curierat (produsele sunt preluate din parc de curieri care le livrează clienților în baza comenzilor on-line)?
Răspuns: Da.

⦁ Întrebare: Este permisă deplasarea părintelui pentru exercitarea dreptului de vizitare a copilului aflat în întreținerea celuilalt părinte?
Răspuns: Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3, dar pot fi exercitate drepturile stipulate prin hotărârea notarială sau judecătorească de divorț privind drepturile parentale. Mai exact, copilul minor poate fi preluat la domiciliu de părintele care nu îl are în întreținere, în perioada stabilită în hotărârea de divorț.

⦁ Întrebare: Trebuie să mai completeze declaraţia pe proprie răspundere şi cei care merg la serviciu?
Răspuns: Ordonanţa Militară nr. 3/2020 prevede în clar „angajații prezintă legitimația de serviciu SAU adeverința eliberată de angajatorˮ, deci este necesară prezentarea unuia dintre cele două documente menționate.

⦁ Întrebare: Este nevoie să completăm declaraţia pe propria răspundere indiferent de motivul pentru care ieşim din casă? Chiar dacă mergem până la chioşcul din colţul străzii sau la piaţa agroalimentară de lângă bloc?
Răspuns: Ordonanțele militare în vigoare reglementează clar motivele și modalitatea în care se realizează circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, precum și în mod particular circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 ani.
În prevederea care reglementează deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor nu este menționată vreo excepție condiționată de proximitatea unității alimentare, sens în care ordonanța se aplică unitar indiferent de distanța la care este situat magazinul.

⦁ Întrebare: Dacă mergem la farmacie, să cumpărăm un medicament, sau la magazinul de lângă casă, pentru zahăr, şi nu găsim acolo produsele căutate, avem voie să încercăm şi la altă farmacie/magazin din apropiere? Sau trebuie să revenim acasă şi să completăm o altă declaraţie, pentru noul loc al deplasării?
Răspuns: Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul. Astfel, se pot menționa mai multe locuri.

⦁ Întrebare: Putem completa mai multe locuri de deplasare, atunci când ieşim din casă? Să scriem, de pildă, în declaraţia pe proprie răspundere, că mergem la magazin, dar că, pe drum, trecem şi pe la farmacie?

Răspuns: Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul. Astfel, se pot menționa mai multe locuri.

⦁ Întrebare: Putem bifa, în declaraţia pe proprie răspundere, mai multe motive ale deplasării? Putem să mergem, de pildă, să acordăm asistență unor persoane vârstnice, dar pe drum, la dus sau la întors, să ne oprim la un magazin sau la o farmacie?
Răspuns: Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul.

⦁ Întrebare: Dacă nu avem cum să tipărim formularul tipizat, are aceeaşi valoare şi o declaraţie pe proprie răspundere scrisă de mână, pe o foaie simplă de hârtie? Textul scris de noi trebuie să fie exact ca în formularul tipizat?
Răspuns: Declaraţia pe proprie răspundere poate fi scrisă și de mână. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura. De asemenea, declarația pe proprie răspundere poate fi completată și online pe site-ul https://formular.sts.ro/ și poate fi prezentată personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar, însă facem precizarea că declarația trebuie să conțină semnătura olografă a persoanei indiferent de suportul sau mediul pe care este stocată.

⦁ Întrebare: Dacă o persoană are mai multe proprietăți (apartamente, case, ş.a.) unde nu se locuiește și dorește să le verifice (să se deplaseze în aceeași localitate sau în altă localitate), ar putea face asta fără să încalce prevederile Ordonanţei militare? Dacă da, ce ar trebui să bifeze în declaraţie, la „motivul deplasării”?
Răspuns: Motivul deplasării trebuie să fie unul justificat/să nu necesite amânare, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță.

⦁ Întrebare: Dacă o persoană îşi construieşte o casă, în regie proprie, şi doreşte să continue munca în această perioadă, ar putea să facă asta fără să încalce prevederile Ordonanţei militare? Dacă da, ce ar trebui să bifeze în declaraţie la „motivul deplasării”?
Răspuns: Motivul deplasării trebuie să fie unul justificat/să nu necesite amânare, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță.

⦁ Întrebare: La „activități sportive” poate fi inclus şi mersul pe bicicletă? Dacă da, persoanele care practică acest tip de mişcare fizică se pot deplasa cu bicicleta doar în jurul blocului sau există şi o altă limită de distanță?
Răspuns: Actul normativ prevede deplasări scurte, în apropierea domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului. Bicileta poate fi folosită ca mijloc alternativ de transport pentru deplasări în scopuri profesionale.

⦁ Întrebare: Se pot face deplasări la notariat în această perioadă pentru efectuarea unor acte notariale?
Răspuns: Sunt premise astfel de deplasări, în situații justificate și în condițiile în care operațiunile efectuate prin respectivele documente notariale nu pot fi executate on-line.

⦁ Întrebare: În cazul jurnaliștilor, fotojurnaliștilor și cameramanilor video, care pot fi obligați să călătorească pe distanțe mai mari, între orașe, pentru diferite reportaje, este posibilă deplasarea în țară pentru mai multe zile, în interes de serviciu?
Răspuns: Ordonanțele militare în vigoare reglementează circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei. Nu este prevăzută o limită de distanță la care trebuie efectuată deplasarea în interes profesional și nici o limită de timp, raportată la un anumit număr de zile. De asemenea, indiferent de perioada în care se desfășoară activitatea profesională este necesar să fie respectate condițiile stabilite de ordonanțele militare privind deținerea documentelor justificative. (legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ).

⦁ Întrebare: Pentru profesiunile liberale, cum sunt scriitorii sau artiștii, care se retrag la case de creație pentru a-și desăvârși lucrările, sau pentru cei care au reședințe și în alte zone, montane sau mai retrase, cum se pot deplasa către aceste locații unde să și rămână pe perioada Stării de urgență?
Răspuns: În conformitate cu Ordonanța Militară nr. 3, art. 4 „persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.ˮ Astfel, așa cum prevede cadrul legislativ, pentru deplasarea în scop profesional a categoriilor menționate mai sus, este necesară completarea unei declarații pe propria răspundere.

⦁ Întrebare: În Ordonanța militară Nr. 4 se specifică faptul că „(3) Interdicția privind circulația persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulației pietonale.”Juridic, aceasta poate însemna că în spațiul deschis al unei instituții, cum ar fi curtea unei biserici, se pot afla, respectând regulile de siguranță, mai mult de trei persoane, deoarece nu este un spațiu de circulație pietonală?
Răspuns: În Ordonanța Militară nr. 1 la articolul 2 este prevăzut că „Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise.ˮ. Astfel, sunt suspendate slujbele religioase cu participarea credincioșilor.
În Ordonanța Militară nr. 2 la art. 9 se prevede că „se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau onlineˮ și că „se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestoraˮ.
Ordonanța Militară nr. 3 la art. 1 interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu anumite excepții. Printre excepțiile enunțate nu este menționată deplasarea la un lăcaș de cult pentru rugăciune.
Astfel, prin coroborarea tuturor articolelor menționate, în referire la exemplul dumneavoastră, nu se justifică prezența mai multor persoane în curtea unei biserici, dacă acestea se află în alte scopuri decât cele permise de cadrul legislativ. (scopuri profesionale, participarea la o slujbă de înmormântare, etc.).

⦁ Întrebare: Cei care sunt obligați să meargă la bănci pentru diferite operațiuni obligatorii subzistenței – extragere de bani, etc -, ce ar trebui să bifeze în Declarația pe propria răspundere pentru a nu primi amendă?
Răspuns: Motivul deplasării este clar justificat. În acest sens, declarația pe proprie răspundere poate fi completată raportat la prevederea din art.1 litera d din Ordonanța Militară nr. 3 din 2020.
După cum se poate constata, situațiile cuprinse în normă la art.1 lit. d au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță. O astfel de situație, cum e cea prezentată de dumneavoastră ar putea fi justificată, având în vedere că sumele de bani sunt necesare pentru acoperirea necesităților de bază. Totodată, în această perioadă, pentru a evita contaminarea de pe suprafețe, recomandăm utilizarea cardurilor bancare pentru cumpărături.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Cum să ai grijă de noua ta saltea

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Este foarte important să știi cum să ai grijă de noua ta saltea, astfel încât să poți dormi cât mai bine. Prin îngrijirea noii tale saltele, acesta te va ajuta să o menții în stare bună pentru o perioadă mai lungă, ceea ce înseamnă o durată de viață mai extinsă. 

Dacă tocmai ai cumpărat o saltea nouă, poate fi o experiență cu adevărat extraordinară să dormi în sfârșit bine. Cu toate acestea, există persoane care nu reușesc să aibă grijă de saltele. Cel mai adesea, asta înseamnă că salteaua lor se deteriorează mult mai repede și că sunteți în căutarea unui pat nou, în doar câțiva ani. Acest ghid îți va oferi sfaturi pentru a îți face salteaua să reziste cât mai mult posibil.

1. Aerisește și ventilează-ți salteaua

Aerisirea saltelei este adesea trecută cu vederea și te poate ajuta cu adevărat să îți păstrezi patul într-o stare fantastică. Dacă nu reușești să îți aerisești și să îți ventilezi salteaua, poți ajunge la o durată de viață mai scurtă, deoarece umezeala poate începe să îți deterioreze salteaua. Aerisirea este, de asemenea, esențială în momentul sosirii noii tale saltele.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Imediat după livrare, salteaua trebuie să fie aerisită timp de cel puțin 8 ore, pentru a fi reîmprospătată după depozitare și transport. În mod ideal, acest lucru ar trebui făcut la sosirea saltelei sau a doua zi.

Permiterea saltelei să respire periodic va ajuta la menținerea acesteia în stare bună. Ar trebui să încerci să îți aerisești salteaua săptămânal.

2. Folosește întotdeauna un topper sau o protecție de saltea

Îți recomandăm cu tărie utilizarea unei protecții sau a unui topper de saltele. Tipul de topper sau protecție pe care le utilizezi va depinde de rezultatele de care ai nevoie. Unele persoane optează pentru o protecție simplă care poate fi spălată cu lenjeria de pat, pentru a proteja salteaua. Alții optează pentru un topper mai gros, pentru o senzație mai moale.

Folosind un topper sau o protecție la alegere, vei prelungi durata de viață a saltelei. Acest lucru se datorează faptului că o protecție de saltea va acționa ca o barieră de apărare împotriva factorilor precum:

  • Sudoare
  • Umiditate
  • Pielea moartă
  • Bacterii
  • Vărsări și scurgeri

O protecție pentru saltele este o necesitate pentru a vă ajuta să profitați la maximum de salteaua ta. Modelele detașabile sunt relativ ieftine și le poți spăla săptămânal, pentru a te asigura că murdăria este păstrată la distanță de noua ta saltea.

3. Întoarce salteaua și rotește-o

Toate saltelele cu două fețe trebuie întoarse și rotite în mod regulat. Unele saltele au straturi substanțiale de umplutură de tapițerie și trebuie să fie întoarse pentru a asigura o așezare uniformă pe întreaga suprafață a patului. Întorcându-ți noua saltea, ajuți la uniformizarea umpluturii și la prevenirea scufundărilor în saltea. Dacă nu îți întorci salteaua, riști ca toate urmele de uzură să apară în același loc. Acesta este motivul pentru care te sfătuim întotdeauna împotriva alegerii saltelelor unilaterale, care te limitează doar la posibilitatea de a utiliza o singură parte.

  • Întoarce salteaua complet în fiecare lună
  • Rotește salteaua la fiecare două luni
  • Dacă nu este întoarsă regulat, se vor forma indentări în zona pe care dormi
  • Este recomandat ca două persoane să întoarcă salteaua, deoarece orice saltea de calitate va fi grea
  • Rotirea și întoarcerea vor uniformiza așezările naturale
  • Îngrijirea lunară a saltelei poate prelungi semnificativ durata de viață a saltelei

Așezarea naturală va avea loc mai ales dacă nu îți întorci și rotești salteaua! Vei observa că zona pe care dormi se va așeza mai mult decât zona în care nu o faci. Acesta este cazul tuturor saltelelor și se remarcă în special la saltelele mai mari, în care utilizatorii dorm pe părțile opuse ale patului. O saltea nouă se va comprima mai mult în zonele cele mai utilizate, motiv pentru care întoarcerea este atât de importantă. Cu toate acestea, întoarcerea și rotirea neregulată a saltelei va duce la o așezare inegală.

Citiţi mai departe

Actualitate

Nu abandonați deșeurile în spații neautorizate! 

Publicat

în

În perioada 17 septembrie – 4 octombrie 2021, RETIM împreună cu ADID Timiș derulează o nouă campanie de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la prevenirea  abandonării deșeurilor în spații neautorizate, pentru evitarea formării rampelor ilegale. 

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

În tot județul există mii de locații în care se formează în mod constant rampe ilegale de deșeuri. Din aceste puncte sunt colectate în mod constant mii de tone de către operatorul de salubritate în fiecare lună. Aceste operațiuni de colectare costă în plus, de fapt ne costă pe noi, cetățenii,  SUTE DE MII de lei, bani care ar putea fi folosiți mai eficient în alte scopuri. Pentru lucruri care contează cu adevărat într-o comunitate!

Pe lângă banii risipiți, aceste rampe ilegale de deșeuri prezintă următoarele riscuri:

  • Risc epidemiologic
  • Risc pentru mediul înconjurător
  • Risc de perturbare a circulației pietonale și auto

Aceste situații, în loc să se restrângă, se perpetuează de ani de zile! Dar, acum a venit momentul să spunem STOP acestui fenomen. Cu ajutorul dvs. putem reduce mult numărul rampelor clandestine.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Ce puteți face dvs când observați persoane care aruncă deșeuri în locuri neautorizate?

  • Fotografiați sau filmați incidentul și indicati locația pe GPS cu ajutorului telefonului, dacă este posibil
  • Sesizați incidentul, anunțând autoritățile competente din domeniu. Incercati sa descrieți situatia la care sunteți martori cu cat mai multe detalii care pot fi de folos la identificarea persoanei.
  • Ce puteți face dvs când descoperiți rampe ilegale?
  • Fotografiați sau filmați rampa și indicati locația cu ajutorul cu GPS-ului, daca este posibil

Trimiteți aceste fotografii pe email către autoritățile competente de pe raza localitatii unde se gaseste rampa.

Soluții oferite de RETIM si ADID pentru debarasarea in mod legal de deseuri voluminoase si periculoase.

Deșeurile voluminoase si periculoase se colectează în cadrul campaniilor organizate de RETIM si ADID Timis trimestrial și anunțate în prealabil. Nu le abandonati pe spațiile publice sau lângă pubele!

Acestea trebuie păstrate în gospodării până la momentul sosirii în fiecare localitate a containerului dedicat colectării lor.

Pentru a afla unde pot sa depună deșeurile din construcții sau alte deșeuri care nu se colectează de catre RETIM, cetățenii sunt rugați să contacteze primăria de care aparțin.

 REȚINEȚI! ! Conform OUG 92/2021  abandonul si eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop este interzisă si constituie o contravenție și se sancționează cu amenzi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele fizice şi de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice.

Găsiți mai multe informații despre campania in derulare pe www.retim.ro, Call Center +40 374 885 692 sau pe

www.adidtimis.ro.

 

Citiţi mai departe

Actualitate

Poliția Timiș caută șefi de post adjuncți pentru comunele din zona Lugoj

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş organizează concurs pentru ocuparea a 14 posturi vacante de ajutor șef de post, specialitatea ordine publică, prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale, după cum urmează:

  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Bogda, poziția 1194;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Ghiroda, poziția 1220;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Mașloc, poziția 1225;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Pișchia, poziția 1233;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Becicherecu Mic, poziția 1282;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Giulvăz, poziția 1322;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Criciova, poziția 1383;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Găvojdia, poziția 1386;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Mănăștiur, poziția 1494;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Tomești, poziția 1504;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Saravale, poziția 1530;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Saravale, poziția 1531;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Lenauheim, poziția 1581;
  • ajutor șef post la  Postul de Poliție Tormac, poziția 1587;

Important de precizat este că cei care doresc să se înscrie la concurs trebuie să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat. Înscrierea se realizează, în perioada 13.09 – 24.09.2021 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 24.09.2021 doar până la orele 16:00), online la adresa de e-mail sursaexterna@tm.politiaromana.ro

Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată transmise după data de 24.09.2021, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Citiţi mai departe

Actualitate

Lugojenii, chemați la dezbatere publică pe tema îmbunătăţirii calităţii spaţiilor publice din oraş

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj, împreună cu UrbanizeHub România, invită lugojenii la o dezbatere publică, în cadrul campaniei „Noi revitalizăm orașul”, pe tema îmbunătăţirii calităţii spaţiilor publice din oraşul Lugoj.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Evenimentul are loc în data de 20 septembrie 2021, de la ora 17:00, în fosta piață din cartierul Micro IV. Cetățenii sunt invitați vină cu opinii și sugestii despre îmbunătățirea spațiilor publice din oraș. Întâlnirea face parte din campania, în care, la începutul lunii august, Primăria Municipiului Lugoj a lansat un chestionar online, unde lugojenii au votat un „Top 5 spaţii publice din Lugoj, care au nevoie de intervenție”. Peste 300 de persoane au răspuns la acest chestionar, iar rezultatele vor fi comunicate pe pagina web oficială și pagina de Facebook a Primăriei Lugoj.

Campania „Noi revitalizăm orașul” are ca scop consultarea și implicarea cetățenilor în procesul de decizie al administrației locale și a debutat în iunie, anul trecut, când Primăria Municipiului Lugoj şi Urbanize Hub România s-au întâlnit cu locuitorii din cartierul „Eftimie Murgu”, pentru prima consultare publică, pe tema „Transformăm zona într-un loc plăcut pentru comunitate”.

Această întâlnire poate fi urmărită aici: https://youtu.be/6-tGUbVz8rM

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

UrbanizeHub România este una dintre cele mai importante grupări de specialiști în dezvoltare urbană, de la noi din țară și din Europa. În colaborarea cu Primăria Lugoj UrbanizeHub implică o echipă interdisciplinară, formată din specialiști în comunicare, facilitare și design thinking, în peisagistică, în geografie economică, arhitectură și urbanism. În portofoliul UrbanizeHub se află colaborări importante cu Comisia Europeană, Banca Mondială, Ministerul Dezvoltării, EIT Climate-KIC Europe, dar și cu mai multe orașe din România.

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite