La data de 28 februarie, în jurul orei 10:20, poliţiştii oraşului Făget au fost sesizaţi de către un bătrân de 55 de ani, din comuna Dumbrava, despre faptul că în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe D.J. 609 B., în apropiere de orașul timișean, trei persoane necunoscute l-au deposedat, prin violenţă, de o sumă de bani. La scurt timp, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii oraşului Sânnicolau Mare i-au depistat, pe raza de competenţă, pe cei trei suspecți, de 26, 51 și respectiv 43 de ani, toţi din Deva, judeţul Hunedoara, bănuiţi de comiterea faptei.
Prejudiciul în valoare de 190 de lei, banii din pensie pe care bărbatul îi avea păstrați pentru utilități, a fost recuperat în totalitate. Cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul poliţiei, unde le-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Fiind prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, pe numele celor trei au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor trei bărbaţi.