Anunț de ultim moment făcut de primarul municipiului Lugoj, Francisc Boldea, care a declarat, cu subiect și predicat, că bazinul acoperit, unul dintre cele mai importante proiecte aflate în lucru la Lugoj, se dă în utilizare la 14 august 2014. Primarul a făcut observație asupra faptului că bazinul se dă în utilizare, nicidecum nu este recepționat, deci lugojenii îl vor putea folosi din 14 august fără niciun fel de problemă. Deschiderea oficială are loc la ora 19:00 din ziua anunțată, bazinul acoperit fiind dotat și cu 4 jacuzzi, un bazin de agrement și bazinul principal, de 25×12,5 metri.
Fiind în ultimele faze de execuție, la bazin se așteaptă acum mobilierul, care va fi montat săptămânile viitoare. Costând peste 1.000.000 de euro, bazinul acoperit este doar o parte din complexul de agrement din ștrand, acolo unde se construiește și o sumedenie de alte bazine în aer liber, tobogane, râulețe și alte zone de distracție, care însă sunt puse în așteptare din cauza problemelor financiare. Totuși, bazinul va fi inaugurat în această vară, semn că problemele administrative de care se vorbea în ultimele ședinte de consiliu au fost rezolvate.
Poate atunci şi-a programat botezul la Baptişti.