Connect with us

Social

Bătrân de 85 de ani de lângă Lugoj, în port popular, la protestul diasporei de pe 10 august de la București

Publicat

în

Fotografiile cu un bătrân îmbrăcat în costum popular care a participat la protestul diasporei de pe 10 august, în care s-au scandat lozinci împotriva celor care guvernează România, au devenit virale pe internet. Bătrânul, cu care internauții au socializat și aflat că are 85 de ani, a ajuns la București după un drum interminabil cu trenul, acesta fiind tocmai din Belinț.

Îmbrăcat într-un port popular bănățean, bătrânul a atras, prin simplitate și modul în care s-a purtat prin mulțime, toate privirile și admirația către el. La una dintre fotografiile cu localnicul din Belinț s-au adunat peste 1000 de distribuiri și sute de like-uri pe rețeaua de socializare Facebook.

“Omul acesta are 85 de ani şi a venit cu trenul, singur, tocmai din comuna Belinţ, judeţul Timiş. A venit la protest, ca şi anul trecut, pentru că s-a săturat de comunişti. A trăit din plin şi epoca Dej, şi epoca Ceauşescu, şi epoca neocomunistă a FSN-PDSR-PSD. E conştient că el nu mai apucă să vadă o altă epocă, dar se gândeşte la nepoţii şi strănepoţii lui. Când vezi un asemenea om, te simţi mic, laş şi nedemn”, a scris Simona Callas, cea care a postat fotografia, pe Facebook.

Un alt internaut care l-a pozat pe bătrânul de la Belinț la București a fost chiar Virgil Ianțu. Vedeta de televiziune și-a exprimat respectul față de protestatar.

“Văzându-l pe acest om frumos mergând spre protestele din Piața Victoriei, mă întrebam câte nedreptăți a văzut, câți oameni ai vremii care au condus țara asta împotriva ei i-au adus suferința și ce îl mâna astăzi (n.r., 10 august) să meargă să își spună păsul. Încă o lecție de democrație oferită de cei pe care ar trebui să îi ascultăm mai des până îi mai avem printre noi. Mulțumim, omule“, a scris Virgil Ianțu.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Noul președinte Lions Ana Lugojana 2020-2021: “Avem în față un an diferit, pe care trebuie să îl parcurgem împreună”

Publicat

în

Cluburile Lions din toată România și-au schimbat președinții. În acest an, mandatul de președinte la organizația locală a clubului de voluntariat și binefacere a fost preluat de către Gerlinde Opriș, care va sta în fruntea clubului până în vara lui 2021. Femeie de afaceri și consilier local, Opriș s-a implicat mereu în acțiunile de voluntariat ale comunității, fiind unul dintre membrii de bază ai clubului.

“Mulțumesc colegelor de la Lions Ana Lugojana pentru încrederea acordată prin numirea mea în funcția de președinte într-un an atât de diferit, însă pe care putem să îl parcurgem împreună! Cu siguranță vom reuși si in acest an să ne desfășurăm activitatea, să fim implicate în viața comunității și să ajutam pe cei aflați la nevoie”, a declarat președintele 2020-2021 a Lions Ana Lugojana, Gerlinde Opriș.

Voluntariatul pe timp de pandemie este cu atât mai dificil, multe dintre proiectele cu care femeile de la Lions Ana Lugojana se ocupau până acum urmând să fie regândite pentru a putea fi implementate și acum, cu respectarea măsurilor de siguranță. Mandatul de președinte s-a schimbat zilele trecute și la Clubul Rotary Lugoj. Aici, noul președinte este Mihaela Nagy, directorul Mondial SA.

Citiţi mai departe

Social

Se redeschide ocico. Din toamnă ar putea funcționa mai multe zile pe săptămână

Publicat

în

Primarul Francisc Boldea a anunțat că de marți, 14 iulie, se redeschide piața de tip ocico din Lugoj. Edilul spune că se finalizează și lucrările la o parcare de 4.000 de metri pătrați, în zonă.

„Deschidem oborul și vom face un sondaj printre oamenii care vin acolo, comercianți și cumpărători, să vedem dacă are rost să deschidem și sâmbăta. Dacă vor fi solicitări, atunci, din septembrie, piața va funcționa și sâmbăta”, a declarat Francisc Boldea.

Edilul spune că în felul acesta cei care lucrează în timpul săptămânii și nu pot ajunge la obor, vor putea să meargă sâmbăta.

 

Citiţi mai departe

Social

Mamă cu doi copii mici, la un pas să fie striviți de o creangă într-un parc din Lugoj

Publicat

în

O mamă cu doi copii mici, dar și alți câțiva lugojeni au trăit clipe de groază joi înainte de prânz, într-un parc din oraș. Femeia a ieșit să-și plimbe cei doi copii mici la umbra copacilor din Parcul “George Enescu”. Întâmplarea a făcut ca, exact înainte ca o creangă să se desprindă dintr-un copac și să cadă peste banca unde se afla alături de cei mici, aceasta s-a ridicat și s-a îndepărtat de locul unde a căzut ramura.

“Azi pe la ora 11 eram în Parcul ‘George Enescu’,  plin de copii și oameni care stăteau pe bănci, eu eram cu băiatul de 5 ani și cu fetița de un an. Nu au trecut două minute de când m-am ridicat cu ei de pe bancă și am și auzit o trosnitură. Nici nu știam de unde se aude, iar când m-am uitat în sus am văzut crengile căzând lângă bancă. 

Bărbatul care stătea și el cu mine pe bancă a sărit repede, la fel încă unul care era cu 2 copii și cu câinele pe altă bancă de vizavi de noi. A fost groaznic, nici nu am realizat pe moment ce se întâmplă Noroc că m-am ridicat să plec la plimbare cu căruciorul, putea să cadă peste noi și să ne strivească. Dacă mai erau copiii acolo le spărgea capul”, a declarat pentru Lugojeanul.ro mama celor doi copilași.

Primăria Lugoj este cea care ar trebui să se ocupe cu toaletarea copacilor din parcuri.

Citiţi mai departe

Cele mai citite