Retim a introdus în zona de colectare zero, de care aparține Lugojul, Buziașul, Recașul și încă 20 de comune, o nouă mașină care pe lângă golirea pubelelor are și posibilitatea de a le spăla. Laurențiu Avram, responsabilul de zonă, din partea Retim, spune că mașina va circula pe rând pe toate trasele, până când toate pubele vor fi spălate.
„Mașina asta este adusă în zona Lugojului, în special, dar și a comunelor din zona zero. E o masina nouă, un pic mai specială, pentru că și golește gunoiul, și spală pubelele și le lasă curate. Sperăm să aducem mai multe în zonă, dar momentan asta face față la tot orașul pentru că noi nu vom lăsa nicio pubelă neagră nespălată”, spune Laurențiu Avram, responsabilul Retim pentru zona Lugojului.
Avram mai spune că pubelele vor fi spălate cel puțin odată pe trimestru, însă pe viitor vor fi achiziționate și alte mașini de acest fel.