În luna mai, autorităţile au decis să anuleze contribuţia la sănătate (CASS) pentru persoanele fizice cu venituri sub nivelul salariului minim brut pe ţară, care au fost obţinute în perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017. Ordinul Ministerului de Finanţe care prevede anularea contribuţiei a fost publicat azi în Monitorul Oficial, arată adevarul.ro
Astfel, românii care au încasat venituri mici în această perioadă şi au plătit CASS-ul îşi pot primi banii înapoi. Este vorba despre peste 600.000 de contribuabili. Valoarea sumei care face obiectul amnistiei se ridică la 1,035 miliarde de lei, potrivit notei de fundamentare a ordinului.
Persoanele fizice care au achitat CASS pot solicita restituirea sumelor prin depunerea unei cereri la Fisc. Totodată, dacă un contribuabil are alte datorii la stat, ANAF va reţine sumele datorate din banii achitaţi în contul CASS iar cei care nu au nicio datorie vor recupera suma integrală.